Morega, discutat în PRM

392

Picture 042Liderii PRM Gorj au păreri diferite în legătură cu demisia lui Dan Ilie Morega din PNL, comentând, cu ceva reţineri, evenimentul politic al săptămânii trecute. Şeful PRM Gorj, Dumitru Dascălu, a menţionat astfel, ieri, din prima, că nu vrea să se bage în problemele liberalilor, anunţând, în schimb, că, cu câţiva ani în urmă, a avut o serioasă altercaţie cu Morega, fost membru al acestei formaţiuni politice.

Demisia lui Dan Ilie Morega din PNL a constituit, iniţial, un subiect tabu pentru liderul interimar al PRM Gorj, Dumitru Dascălu. Reţinut la început în declaraţii, peremistul a spus că nu este normal să se bage în problemele liberalilor, fiind aproape de neclintit şi atunci când i s-a specificat că Morega a fost membru al PRM, cazul demisiei liberalului putând fi astfel comentat. ,,Este problema liberalilor, problema PNL şi a lui Dan Ilie Morega. Nici nouă nu ne-a convenit când lideri ai partidelor politice din Gorj îşi dădeau cu părerea despre schimbările din partidul nostru. Noi vizavi de Morega, avem o părere, dar despre PNL nu le cunosc statutul, strategia ori proiectele”, a declarat Dumitru Dascălu, preşedintele PRM Gorj.

Altercaţie cu independentu’

Dascălu explică însă apoi de o altercaţie care a avut-o cu Morega, care se lăsase şi cu ameninţări din partea actualului independent. După ce spune acest lucru, Dascălu are grijă să amintească că, cu ceva timp în urmă şi-a spus părerea public despre Morega, acesta nefiind deloc pozitivă. ,,Eu am comentat despre Morega când a plecat din PRM, mai ales că putea deveni preşedinte de Consiliu Judeţean cu sprijinul nostru. (…) Morega chiar m-a ameninţat prin intermediul unui post de radio că mă va da în judecată. Atunci mi-am spus punctul de vedere legat de activitatea lui Morega iar acum activitatea sa viitoare nu mă mai interesează, deoarece este independent”, a completat Dascălu.

Mult mai lejer în declaraţii s-a dovedit însă prim-vicepreşedintele PRM Gorj, Gheorghe Bucălăete, care a menţionat că Morega nu va sta prea mult fără partid.

Traseism politic

Dan Ilie Morega a fost numit drept traseist politic, cu mult înainte să plece din PNL, el trecând până în prezent pe la mai mute partide: PDSR, ApR, PSD, PNL Câmpeanu, PRM, PNL. Ca funcţii în stat, Morega a fost directorul FPS din anul 1992, prefectul judeţului Gorj în 1996, inspector guvernamental pentru judeţul Mehedinţi din 2000 şi subprefect al judeţului Gorj din anul 2005.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here