Morega, deloc încântat de candidații propuși de PNL Gorj pentru parlamentare

626

Fostul președinte al PNL Gorj, Dan Morega, a criticat dur, la finalul săptămânii trecute, lista de candidați propuși de organizația liberală pentru alegerile parlamentare din decembrie. Morega consideră că lista nu va rămâne bătută în cuie chiar dacă ocupanții primelor două locuri la deputați și a primului loc la Senat au gândit lista cu scopul de a fi ei propulsați în funcții, voturi importante urmând să obțină din notorietatea celor care nu ocupă poziții elegibile. Este vorba despre Marcel Romanescu, liderul PNL Târgu-Jiu, cotat pe cea mai înaltă poziție în sondajul localelor, care ar trebui să-l împingă în listă pe Severus Militaru, dar și despre edilul de Novaci dar și despre Rodica Ghimiș, care ar trebuie să facă aceeași muncă pentru Tudor Barbu.

,,Am rămas consternat de câteva probleme, legat de lista de candidați pentru parlamentare, anunțată de PNL Gorj. Nu am nimic împotriva candidaturii lui Dan Vâlceanu, e președinte de partid, are acordul centrului, dar mi se pare absolut nefiresc, ca și cel care a devalizat mineritul din Motru, Severus Militaru, să fie pus pe a doua poziție la deputați. Să nu uităm că Militaru are probleme de integritate și un nou dosar penal, în care este implicat administratorul lui, Berescu, motiv pentru care pot spune că nominalizarea acestuia a fost o propunere neinspirată a PNL Gorj” a comentat fostul lider de partid, Dan Morega.
Acesta a menționat că, în opinia sa, este absolut stupid să fie pus abia pe locul trei Marcel Romanescu, în lista PNL Gorj pentru deputați, primul fiind ocupat de Vâlceanu iar al doilea de Militaru. ,,Oferta este stupidă, iar acceptarea ei de către Romanescu ar fi o mare greșeală. Rolul lui Romanescu este doar acela, în calitate de om cinstit, integru și de valoare, de a face pe împingătorul pentru Severus Militaru. Eu nu aș accepta niciodată așa ceva” a completat Morega.
De altfel, comentarea acestei poziții în spațiul public, l-a și determinat pe Romanescu să anunțe vineri că ia în calcul să se retragă din listă.
,,Este un mare semn de întrebare pentru mine cum primarul Leuștean și Rodica Ghimiș, oameni în care am mare încredere, au acceptat să ocupe locuri neeligibile pe lista de Senat pentru a-l împinge în Parlament iar pe Tudor Barbu, cel care, timp de patru ani, nu a făcut nimic pentru județul Gorj” a mai spus Morega legat și de lista pentru Senat, fostul președinte considerând însă că PNL Gorj nu va rămâne cu această listă în final.
Anamaria Stoica

3 COMENTARII

  1. Cine i Morega asta de se baga in seama toata ziua – buna ziua ? Sa mearga la pensia lui , sa mearga la afacerile si spagile lui , cum poate un comunist coclit sa ne dea noua sfaturi dupa ce el si comunistii lui au devalizat Gorjul ?

Dă-i un răspuns lui gorjanul Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here