Morega, conferinţă în picioare pentru mafioţi

374

Președintele IAIPP Gorj, Dan Morega, a susținut, ieri, o conferință de presă stând în picioare, anunțând jurnaliștii că face asta cât timp vorbește despre ,,mafioții” județului care nu au ajuns să fie legaţi până acum de către anchetatori. Morega a enumerat pe parcursul unei ore, în faţa ziariştilor, mai multe ilegalităţi făcute la nivelul judeţului Gorj, începând cu Complexul Energetic Oltenia şi terminând cu primării, firme private şi licitaţii de miliarde pentru întreţinerea unor drumuri. După fiecare ilegalitate enunţată public, Morega a cerut ca organele de anchetă să se autosesizeze şi să verifice aspectele astfel semnalate.

Primul despre care a vobit, miercuri, în termeni deloc elogiatori Morega a fost managerul CEO, Laurențiu Ciurel, care în opinia fostului deputat ar duce, prin activităţile de management de zi cu zi, Complexul Energetic Oltenia, intenționat, spre insolvență. Morega a acuzat astfel de fals, uz de fals și abuz în serviciu atât pe Ciurel, cât și membri Directoratului și ai Consiliului de Supraveghere, care au acceptat, tacit, faptul că CEO comunică, oficial, faptul că structura are profit la 6 luni, când în acte situaţia este mult diferită. ,,Pierderea CEO este enormă pe primele șase luni”, a declarat Morega, cerând totodată anchetatorilor să se autosesizeze de urgenţă și să verifice aspectele astfel semnalate. Fostul deputat a pomenit aici de debitele CEO la Bugetul de stat despre care acesta nu a pomenit deloc în intervenţiile sale publice, dar şi despre alte metode de manipulare dispuse spre mass-media de către managerul Ciurel. Dan Ilie Morega a explicat astfel câteva dintre calculele făcute pe raportul Consiliului de Supraveghere pe primele 6 luni ale acestui an, din care i-a rezultat o pierdere, considerată de el enormă, ascunsă însă de conducerea companiei. În cadrul conferinţei, Morega l-a întrebat pe managerul Laurențiu Ciurel dacă nu cumva a înregistrat provizioanele în prima zi din luna iulie, acesta fiind convins că respectivul, dar şi apropiaţii săi din CEO ar fi denaturat indicatorii economici ai companiei. Din acest motiv, Morega a cerut, în mod repetat, ca DNA și Curtea de Conturi să se autosesizeze.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here