Dan Morega, preşedintele Institutului de Analiză, Investigaţii şi Politici Publice, a cerut, din nou, public, demisia managerului CEO, Laurenţiu Ciurel, pe fondul grevei declanşate în faţa sediului companiei şi a protestului declanşat în Mina Tehomir. “Eu cred că ar fi moral ca managerul general al CEO să-şi dea demisia. Cred că a venit timpul să-şi prezinte demisia. Căderea, în mod dramatic, a cotei de piaţă a CEO pe piaţa energiei naţionale, de la 30 la 21, cu 9% este extrem de mult. O serie întreagă de acţiuni greşite ale managementului, de numire a unora în funcţii cheie fără capacitate managerială, care sunt slugile lui Ciurel, au dus CEO într-o stare deplorabilă”, a declarat Dan Morega, preşedintele IAIPP.
Acesta a criticat, ieri, şi implicarea administraţiei în rândul sindicatelor, dar şi discriminarea făcută în rândul salariatelor CEO, de 8 Martie. “Crearea unor sindicate aservite administraţiei, alocarea printr-un acord ilegal a unor drepturi minerilor, energeticienilor, care fac parte din aceste sindicate, sunt ilegale, abuzive şi discriminatorii. Nu poţi ca de Ziua Femeii să dai primă doar celor care fac parte din sindicatele aservite şi femeilor din FNME şi Univers, nu”, a completat Morega
Şeful IAIPP mai crede că protestatarii, care au intrat în greva foamei şi unii care s-au blocat în Mina Tehomir fac, acum, gesturi disperate pentru a trage semnale de alarmă legate de abuzurile din CEO şi necesitatea unor schimbări radicale la vârful companiei. Acesta a criticat, de asemenea, implicarea verbală a ministrului Energiei, Andrei Gerea, în rezolvarea problemelor sociale, ce vor fi create de CEO, la Gorj.
A.Stoica