Monitorizarea factorilor de mediu, în atenţia APM Gorj

502

SocolovschiRadu Socolovschi, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj, a prezentat în cursul zilei de ieri raportul de activitate al instituţiei pe care o conduce. În acesta se regăseşte şi monitorizarea calităţii factorilor de mediu, aer, apă, sol, din cadrul reţelei proprii de monitorizare, necesară pentru asigurarea cunoaşterii stării de calitate şi a evoluţiei acestora în timp, pe măsura dotării şi prin mijloace proprii.

APM Gorj monitorzează continuu calitatea aerului prin intermediul celor trei staţii automate de tip industrial de monitorizare a calităţii aerului din cadrul RNMCA, în zonele Târgu-Jiu (GJ-1), Rovinari (GJ-2) şi Turceni (GJ-3). Indicatorii monitorizaţi sunt: SO2, NO, NO2, NOx, CO, O3, PM10. “Pe parcursul anului trecut, în cele trei staţii s-au efectuat un număr de 57.317 determinări (valori medii orare) şi alte 1.810 măsurări manuale (PM10 gravimetric, Pb, As, Cd, Ni), 150 de determinări prin metode semi-automate la indicatorul NH3, 108 determinări de pulberi în suspensie, dar şi 308 determinări de pulberi sedimentabile. În cazul calităţii apelor, în 2011, au fost efectuate un număr de 138 de analize pentru monitorizare a apelor de suprafaţă, celor uzate şi pentru pânza freatică, analize efectuate fie pe contracte, fie pe diverse comenzi şi tarifate conform Ordinului 890/2009”, a declarat Radu Socolovschi. Tot în anul precedent, APM Gorj a expertizat şi diverse tipuri de soluri, de unde a prelevat 32 de probe pentru analize în vederea monitorizării calităţii solului. Acestora li s-au adăugat şi determinările sonometrice, 45 efectuate la solicitarea agenţilor economici ori a persoanelor fizice, şapte la solicitarea Gărzii de Mediu ori a Inspectoratului de Poliţie, cinci determinări la sesizarea unor cetăţeni, precum şi patru monitorizări demarcate de APM Gorj.

I.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here