Monitorizare video în două şcoli din Rovinari

314

liceul rovinariiPrimăria oraşului Rovinari a realizat un sistem de supraveghere la Grupul Şcolar Industrial şi la Şcoala Generală Nr.1.

Astfel, edilul oraşului şi consilieri locali au ajuns la concluzia că sunt necesare un număr de 22 camere la Grupul Şcolar Industrial, dintre care 11 camere pentru interior şi 11 camere de exterior. Zis şi făcut. Acestea au fost deja montate. Ele sunt amplasate în locurile cele mai expuse ale unităţii şcolare (intrări, holuri, atelier şi în unele laboratoare).

La Şcoala Generală Nr.1 s-au montat şase camere, trei exterioare şi tot atâtea interioare. Rolul acestor sisteme este de a induce elevilor, cadrelor didactice precum şi părinţilor elevilor un sentiment de siguranţă. Un alt motiv ar fi prevenirea oricăror acte de violenţă în şcoli, care din păcate sunt într-o continuă creştere în unităţile şcolare din întreaga ţară.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here