Monede de aur ridicate de la evazionişti

1084

Poliţiştii au ridicat 17 monede de aur, documente de evidenţă contabilă, bijuterii, bunuri mobile şi imobile în urma percheziţiilor efectuate joi în 12 judeţe, printre care şi Gorj, şi în municipiul Bucureşti, la persoane bănuite că au cauzat un prejudiciu de peste 6.000.000 euro, prin evaziune fiscală şi spălare de bani.

,,La data de 29 octombrie, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi au efectuat 52 de percheziţii în judeţele: Mehedinţi, Timiş, Alba, Arad, Ilfov, Dâmboviţa, Dolj, Caraş-Severin, Gorj, Olt, Hunedoara, Sălaj şi în municipiul Bucureşti. Percheziţiile au fost efectuate la sediile unor firme şi la domiciliile unor persoane bănuite de săvârşirea mai multor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani, totodată fiind puse în aplicare 46 de mandate de aducere”, informează în comunicatul de vineri Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
În urma percheziţiilor au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 17 monede din aur, patru autoturisme în valoare de peste 50.000 euro, bunuri mobile în valoare de 5.000.000 de lei, documente contabile, bijuterii de aproximativ 40.000 de lei, precum şi diferite sume de bani. Cei în cauză sunt bănuiţi că, în perioada 2008 – 2014, în calitate de reprezentanţi legali (asociaţi, administratori, împuterniciţi) a 46 de societăţi comerciale, s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale pentru societăţile comerciale controlate de către ei în mod direct sau prin persoane interpuse. ,,40 de persoane au fost conduse la sediul poliţiei, pentru audieri, opt dintre acestea fiind reţinute, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi cu propunerea corespunzătoare”, se arată în comunicat.
În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.
La acţiune au participat şi jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mehedinţi.
Activităţile investigative au beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here