Moment aniversar la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu Jiu!

996

Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu Jiu a îmbrăcat straie de sărbătoare, la împlinirea celor 50 de ani de existență.

Ziua a fost presărată cu momente emoționante, încă de la primele ore ale dimineții, când clopoțelul a sunat din nou pentru dascălii care au dat viață școlii pe parcursul anilor. Prezența numeroasă a acestora a demonstrat legătura puternică și dăruirea lor față de școală, fiecare dintre ei lăsând o parte din sufletul lor aici. Un invitat special a fost profesorul Vâlceanu Constantin, primul director al Școlii Speciale, mentor pentru mulți din profesori: ,,În ceea ce mă privește, am lucrat în învățământul special 30 de ani, din care 12 ani ca director al Școlii Ajutătoare. Pentru învățământul gorjean și implicit pentru mine, a fost un pionierat, până în 1974 neexistând un asemenea sistem de învățământ. În acel an am fost numit director al acestei școli, când de abia se construia temelia.”
Profesorul Nicu Baiu, director al CSEI Târgu Jiu, a fost cel care a adresat cuvântul de bun venit invitaților, i-a condus într-o vizită prin școala de astăzi, unde în fiecare colțișor se regăsesc dovezi ale strădaniei actualilor dascăli. Invitații au fost încântați să descopere pe holul principal al școlii o expoziție inedită de fotografii, care au surprins momente din viața școlii, de-a lungul celor 50 de ani. Ședința festivă care a urmat a dat prilejul celor prezenți să depene amintiri dragi, să aprecieze prezentul și să arunce o privire spre viitor. Un moment de reculegere a fost ținut pentru dascălii trecuți în neființă. Îmbrățișări calde, lacrimi, zâmbete, toate și-au găsit locul și momentul la aniversarea noastră, menționează profesor Simona Sgondea. Elevii Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă, în colaborare cu elevii Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu”, au prezentat un scurt, dar emoționant moment artistic, demonstrând încă o dată că sunt capabili de lucruri extraordinare. Aplauzele celor prezenți au venit ca o recunoaștere a eforturilor acestora. Ziua aniversară s-a încheiat într-o notă festivă la un restaurant local, unde invitații s-au bucurat de muzică și dans. Atmosfera a fost una de sărbătoare și deosebit de caldă, reflectând legăturile puternice, formate de-a lungul anilor, între dascăli, elevi și susținători ai școlii. Muzica live a adus o energie pozitivă și i-a invitat pe toți la dans, creând momente de neuitat. Fiecare colț al restaurantului a răsunat de râsete și voie bună, iar invitații au împărtășit povești și amintiri deosebite din experiențele lor la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu Jiu. Profesorul Roxana Bogdan precizează că seara a fost o adevărată celebrare a celor 50 de ani de existență ai instituției, încununând o zi plină de emoții și recunoștință. Astfel, evenimentul a marcat nu doar o aniversare, ci și o reafirmare a dedicării și pasiunea celor implicați în viața școlii, creând noi amintiri frumoase, care vor fi prețuite în anii ce vor urma.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here