Momcilovic, dat Stelei!

649

Aflat în ultimele șase luni de contract cu Pandurii, Marko Momcilovic a acceptat în cele din urmă oferta Stelei și va evolua din sezonul de primăvară sub bagheta lui Reghecampf.

Ce a fost valabil ieri, nu mai este de actualitate astăzi! Pandurii și-a exprimat prin vocea președintelui Narcis Răducan intenția de a-l păstra pe Momcilovic chiar dacă acesta nu își prelungea contractul scadent în vară, însă declarația acestuia a fost răsturnată la nici 24 de ore. Ieri dimineață, același președinte, anunța că negocierile purtate cu Steaua timp de două luni sunt finalizate și că și jucătorul a acceptat condițiile echipei bucureștene. Cele câteva mici detalii rămase la un moment dat de discutat au fost puse și ele la punct, iar Momcilovic a devenit jucătorul Stelei.

250.000 euro pentru Pandurii
Detaliile financiare ale mutării au fost făcute publice, clubul gorjean încasând un sfert de milion de euro din această tranzacție. “Ne-am înţeles cu Momcilovic. I-am zis lui Reghe că-l aduc pe Momcilovic. Ne costă 250.000 euro şi-i dau băiatului 100.000 euro la semnătură”, a declarat Gigi Becali.
În această afacere dintre cele două cluburi nu mai sunt stipulate procente dintr-o eventuală vânzare ulterioară a jucătorului și nici trecerea altor jucători de la Steaua la Pandurii, așa cum s-a mai întâmplat în cazul altor transferuri efectuate pe aceeași filieră. În privința salariului, Marko Momcilovic va face un salt important. Dacă la Pandurii avea unul dintre cele mai mici salarii, odată cu trecerea la Steaua, Momcilovic va încasa un salariu de 10.000 euro lunar, dar și o primă de instalare de 100.000 euro.

Bani pentru transferuri
Suma cu care Momcilovic a fost vândut Stelei este văzută de conducerea Pandurilor drept soluția perfectă pentru realizarea transferurilor de care echipa are nevoie urgentă în acest moment. “Nu vom lua niciun jucător de la Steaua. Nu este implicat în transfer nici un schimb de jucători. Nouă ne trebuie jucători, cu siguranță o să luăm. Vrem să ne întărim. Am lăsat un jucător important să plece pentru a aduce patru jucători buni. Sigur vom aduce patru jucători, acum este o prioritate să aducem și un fundaș stânga”, a declarat președintele Narcis Răducan. Acesta a mai adăugat că toți banii vor fi direcționați către transferuri și că Pandurii va ieși în avantaj din această mișcare: “Am luat în calcul faptul că pierdem un jucător important, dar cu acești bani noi vom lua patru jucători care vor îmbunătăți jocul echipei și vom ieși în avantaj și noi. Nu se putea cere o sumă fabuloasă pentru că e în ultimele luni de contract și cred că e ceva corect. Toată lumea e mulțumită. Vom folosi banii strict pentru a ne întări și ne vom întări în toate compartimentele”, a mai spus oficialul Pandurilor.

Metronom la Pandurii
Venit în 2013 la Pandurii în momentul în care conducerea de atunci a clubului știa de interesul celor de la Dnepr pentru Alexandru Vlad, Momcilovic a jucat aproape meci de meci pentru gorjeni. Fundașul stânga sârb a impresionat prin faptul că a ocolit accidentările, iar atunci când a avut unele probleme medicale a insistat să joace dorind să-și ajute cât mai mult echipa, cu orice risc. De asemenea, Momcilovic a avut de partea sa și jocul curat practicat, foarte rar fiind sancționat de arbitrii pe parcursul meciurilor jucate în Liga 1. În două sezoane și jumătate cât a fost jucătorul Pandurilor, Momcilovic a bifat 105 de partide și a marcat de zece ori în toate competițiile în care a evoluat în tricoul gorjenilor, Liga 1, Cupa României, Cupa Ligii și Europa League.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.