Moisescu: „CJAS nu poate emite titluri executorii împotriva medicilor de familie”

495

Preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie (APMF) Gorj, Mihai Moisescu, precizează că nu pot fi emise de către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate titluri executorii împotriva medicilor de familie. Precizarea sa vine la câteva zile după o declaraţie a lui Cristian Buşoi, care spunea că CJAS-urile trebuie să facă titluri executorii pentru a recupera prejudiciul de la medicii de familie.

În urma unui control al Curţii de Conturi a României, s-a constatat un prejudiciu de aproape 10 milioane de lei noi, la nivel naţional, în cazul medicilor care au făcut gărzi în centrele de permanenţă între anii 2009 şi 2010. Curtea de Conturi consideră că Ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi al Ministerului Internelor şi al Reformei Administrative 1024/2008 este greşit, constatând o nepotrivire între Art.47 şi Anexa 5 la Ordin, parte integrată acestuia conform Art.53 al aceluiaşi Ordin şi, pe cale de consecinţă, o plată pe oră pentru cheltuieli administrative necesare funcţionării centrului de permanenţă cu zece lei mai mare. Astfel, medicilor li s-a decontat un tarif de 15 lei, în loc de 5 lei, în condiţiile în care medicii susţin că numai salariul unei asistente este de aproape 8 lei.
În unele judeţe, Casele de sănătate au trimis notificări medicilor pentru recuperarea banilor.

Moisescu: „Casa nu poate emite titluri executorii”
Preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie (APMF) Gorj, Mihai Moisescu s-a opus vehement ideii de executare a medicilor, lucru pe care continuă să îl facă. „Am auzit acum câteva zile, la radio, o declaraţie a lui Cristian Buşoi, care spunea că CJAS-urile trebuie să facă titluri executorii şi să recupereze banii de la medicii de familie. Eu spun că acest lucru nu se poate, Casa nefiind acreditată să facă aşa ceva”, a menţionat Moisescu.
Mai mult decât atât, preşedintele AMPF Gorj spune că a intenţionat să îi scrie premierului ţării pentru a lămuri această problemă, însă ulterior a decis să meargă pe mâna justiţiei.
M.S

1 COMENTARIU

  1. AM SI EU O MICA INTREBARE?
    CINE ESTE ACEST MOISESCU?
    IN AFARA CA PE UNDE IL INTILNESTI EL FACE SCANDAL…CU CE A AIESIT IN EVIDENTA?
    CU NIMIC…. ASA CA CIOCUL MIC…NU TOATA LUMEA ARE PLACERE SA TE ASCULTE DOMNULE…
    AI O GURA MAI RAU DECIT PRECUPETELE DIN PIATA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here