Modificările la “Prima Casă” au intrat în vigoare

957
prima casaHotărârea de guvern pentru aprobarea normelor stabileşte că asupra locuinţei cumpărate prin programul „Prima Casă” va fi instituită o ipotecă legală de rang I valabilă pe toată durata finanţării, iar în cartea funciară vor fi notate interdicţia de înstrăinare a imobilului pe o perioadă de cinci ani, precum şi interdicţia de grevare cu alte sarcini pe toată durata finanţării.
Conform legii, instituirea unei ipoteci legale nu mai necesită încheierea unui contract de ipotecă.

„În cazul primirii de către finanţator a comunicării respingerii cererii de plată a garanţiei de la Fondul Naţional de Garantare şi Creditare a IMM, în temeiul convenţiei de garantare, finanţatorul are dreptul să înscrie în cartea funciară privilegiul reglementat prin Codul Civil, concomitent cu radierea din cartea funciară a ipotecii legale instituite în favoarea statului român”, se arată în hotărârea de modificare a normelor la programul „Prima Casă”.
Conform Codului Civil, „cei care au dat banii care au servit la achiziţia unui imobil sunt consideraţi creditori privilegiaţi asupra acelui imobil”.
Actul normativ aprobat de Guvern stabileşte totodată că băncile sunt obligate ca pe întreaga durată de derulare a contractelor de finanţare încheiate în condiţiile programului „Prima Casă” să menţină doar o parte dintre criteriile pe care trebuie să le respecte la momentul încheierii contractului.
Astfel, băncile sunt obligate să respecte în continuare condiţiile legate de nivelul dobânzii aferente creditului, neperceperea comisionului de rambursare anticipată, durata maximă a creditului şi lipsa clauzelor care să permită modificarea unilaterală a contractului de către bancă.
Printre criteriile pe care băncile sunt obligate să le menţină pe întreaga durată de derulare a contractului nu se regăsesc însă cele legate de îndeplinirea condiţiilor de prudenţialitate prevăzute de legislaţia bancară, certificate pentru Fond de către Banca Naţională a României, de acoperirea teritorială la nivel naţional şi/sau judeţean, de evaluarea locuinţei şi nivelul avansului, de efectuarea verificării îndeplinirii obligaţiei de asigurare a locuinţei de către beneficiar şi de reînnoirea în favoarea statului român a ipotecii de rangul I.
O altă modificare este că persoanele care vor cumpăra locuinţe prin credite garantate de stat vor fi obligate să asigure casa împotriva tuturor riscurilor şi să desemneze statul ca beneficiar al poliţei de asigurare, pe toată durata finanţării.
Iniţial, Guvernul a decis ca persoanele care cumpără locuinţele să asigure casa şi să cesioneze drepturile de despăgubiri în favoarea statului.
În cadrul programului poate fi achiziţionată o singură locuinţă.
Hotărârea aprobată, de Executiv mai stabileşte că pentru cumpărarea de locuinţe care se află în fază de construcţie sau urmează să fie construite, antecontractul de vânzare-cumpărare va fi prezentat doar dacă beneficiarul solicită emiterea unei promisiuni unilateriale de creditare.
Modificările au fost efectuate de Guvern după ce băncile au cerut ca în programul „Prima Casă” să fie incluse şi apartamentele nou-construite prin credit bancar şi deja ipotecate, precum şi clarificarea unor detalii legate de ipoteca asupra locuinţei şi poliţa de asigurare.
Sorin MILCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here