Modificări legislative din domeniul ordinii și siguranței publice – Obligațiile polițiștilor, în exercitarea atribuțiilor de serviciu

1726

De la sfârșitul lunii ianuarie, polițiștii acționează conform modificărilor legislative din domeniul ordinii și siguranței publice, adoptate recent. ,,În conformitate cu prevederile Legii nr. 192/2019, pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice, norme ce au intrat în vigoare de la sfârșitul lunii ianuarie, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițistul este obligat să își facă, în prealabil, cunoscută calitatea, astfel: dacă este în uniformă, prin prezentarea verbală a numelui și prenumelui, precum și a unității de poliție din care face parte; dacă este în ținută civilă, prin prezentarea verbală a numelui, prenumelui și a unității de poliție din care face parte, precum și a legitimației de serviciu sau a insignei”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Prin excepție, atunci când siguranța polițistului sau rezultatul intervenției ar putea fi periclitate, omul legii își face cunoscută calitatea imediat după ce acest lucru este posibil. În acest caz, intervenția sa se face prin anunțare: ,,Poliția!”. Din ianuarie, polițiștii au dreptul să le ceară celor care sunt legitimați să adopte o poziție „inofensivă”: depărtarea picioarelor, culcat, cu mâinile deasupra capului sau paralel cu solul. ,,Polițistul este îndreptățit să solicite persoanei care face obiectul legitimării să țină mâinile la vedere și, după caz, să renunțe temporar la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat. Polițistul este îndreptățit să solicite persoanei care face obiectul controlului corporal să adopte o poziție inofensivă, ce permite realizarea efectivă și în siguranță a acestui control. Prin poziție inofensivă se înțelege: ținerea mâinilor deasupra capului sau paralel cu solul; depărtarea picioarelor; adoptarea poziției șezut; adoptarea poziției culcat; altă poziție a corpului, care previne săvârșirea unei acțiuni violente îndreptate împotriva polițistului și respectă demnitatea umană. Solicitarea de a adopta o poziție inofensivă trebuie să fie adecvată pericolului pe care îl poate reprezenta persoana și să nu depășească nevoile reale pentru atingerea scopului intervenției. Se interzice solicitarea adoptării poziției șezut sau culcat în cazul femeilor cu semne vizibile de sarcină, persoanelor cu semne vizibile ale unei dizabilități și copiilor. Prin atac armat se înțelege atacul săvârșit de o persoană cu o armă de foc sau cu obiecte, dispozitive, substanțe sau animale ce pot pune în pericol viața, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor. Se prezumă intenția săvârșirii unei acțiuni violente îndreptate împotriva polițistului fapta persoanei de a se apropia de acesta după ce, în prealabil, a fost avertizată prin cuvintele: Poliția, stai! – Nu te apropia! ori de a nu se conforma solicitărilor polițistului, referitoare la renunțarea temporară la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here