Mereu grăbit cu punerea întrebărilor, n-are timp să asculte răspunsurile.
Ascultând răspunsurile înainte de a pune întrebările, ar avea șansa de a nu deveni ridicol. Nu-și permite acest risc… Alege să devină ridicol!
El trebuie să fie penibil până la excelență. Și chiar „excelează” aici!… MODERATORUL e, de obicei, o EA. Îndeobște atrăgătoare ca prezență grafică. Vârsta? Cam 30 de ani + către – 50. Când ultimele pulsiuni, reprimate sau nu de trecerea timpului necruțător și ireversibil, arată fără tăgadă „Balada lu’ Toma a lu’ Moșu”(!!!). Ale cărei versuri spun atât de clar: „Să-ți arăt la bătrânețe/ Ce-am plătit la tinerețe!”
Dacă nu se umple de ridicol, înseamnă tăieri salariale: a nesocotit grav „politica p(r)ostului”, care spune să nu se rușineze de nimic. A învățat asta de la „șefu-tzu” ei, unul văr cu „sun-tzu”! (Să nu te miri dacă citește „san ța”, că a trecut pe lângă limba engleză de mică…) .
Dă lecții valorice – își permite la cei -35 de ani, neinteresând-o principiul care spune „Primum vivere. Deinde philosophare…”.
Eh, ce ți-e și cu „francejii” ăștia…
Ea îți spune doct că „francejii au creat francizele”! Înmărmurești auzind asta. Mai tare decît „Înmărmureanu” prevestind un cutremur care a avut loc acum trei săptămâni…
MODERATOAREA te privește. Pare să înțeleagă ce-i spui. Asemenea lui TUCKER CARLSON la interviul cu PUTIN. Îți ia ceva vreme până să-ți dai seama că n-o interesează nimic din ceea tu încerci să comunici.
EA e cu ochii pe întrebările de pe foaie. „Se înfoaie” când își dă seama că nu te poate aduce „la ordine”.
E clar că acasă dă ordine. Executate întocmai și la timp de tălâmbul de lîngă ea. Ca să n-o supere!… Că dacă o supără, îl pune la regim hormonal o lună…
Se vede clar că s-a pregătit masiv „în nervii capului” pentru interviu: a stat trei ore la coafor și la cosmetică!… Aici are acoperire totală!
Abia aștepți s-o ștergi de acolo ca să te „machiești” și tu. Amestecând vodka rusească Stalinskaya cu Xtasy. Dacă tot intri la pârnaie, măcar să bei cea mai bună vodkă rusească!
Nu înțelegeți ce vorbesc eu, nu-i așa? Tare bine vă „prea faceți”!…
Puneți mâna pe… vodkă! E mai greu cu cartea…
COMENTATOAREA e oripilată atunci când o anunț că scriu NUMAI cu STILOU CHINEZESC AVÂND PENIȚĂ RUSEASCĂ DE AUR, cum era odinioară! Sper zadarnic să ratez Gulagul. Șansele mele tind către zero.
Accept situația „Că nu sânt vremurile sub om, ci omul sub vremi” ne mai spune „cronicariul”, rozând din grindă mai abitir decît timpul. Vreau să o aduc la înțelegere. Care?
A orice… „90% e gata din prima. Apoi finisez ceea ce mi se pare nelalocul său”. E oripilată de mărturisirea mea. Abia aștept să mă confesez unui PLAY BOY AL ORTODOXIEI DE CUMETRIE. Unul care ține în frigider flacăra sfântă adusă de la JERUSALEM. Ca să nu se altereze… Termin confesiunea către SCUTURATUL-DUNĂRII-DE-JOS. Nefiind sperjur, evit „complicățiile”!
Vorbesc așa cum scriu: pentru omul care trudește zilnic; ai cărui copii mor cu zile pentru că n-a avut bani de șpagă pentru doctorii prestatori de „servicii secrete” după ce au prestat „jurămîntul lui HYPOCRIT”!; medicul milostiv există; nu l-a găsit el… Ghinion!…
„Ăla care nu citește”, zic eu, pe alt subiect. „Acela”, mă corectează ea doct. Am doar 40 de ani de învățământ, deci nu am ce s-o-nvăț. Știe tot!
Încerc să-i dibui creierul. Cutia ei craniană are 5 cm grosime. Rezistentă. La orice vine dinafară. Greu, găsim creierul. Cam cât nuca. S-a dilatat… Zgîtia pune întrebări. Nu așteaptă răspunsul. Știe ea mai bine. A ajuns pe merit COMENTATOARE…
Sunt mîndru văzând asta. Din acest popor mă trag și eu. Ce viitor!…
Prietenii sunt oripilați. Mă cunosc bine. „Cum accepți?”, întreabă ei. Le spun simplu: „E un test personal.
Dacă scap teafăr, nu mă mai atinge nimic”. Scap teafăr. Rândurile astea certifică.
Nu oricine își permite infatuarea găunoasă a celui oprit la mijlocul unei evoluții discutabile, luându-și dreptul de a te taxa. De a-ți arăta, dâbdu-ți peste nas. „Că știe el mai bine…”
Mă cufund liniștit în subcultura care a generat ceeea ce trăim, prin acea ultimă generație: „Fără principii, fără educație…”
Aud șoferul de autobuz dezafectat întrebând: „Coboară cineva?” Lumea tace mâlc. Tac și eu, chitic.
Păi, cine să mai îndrăznească?…
Nik Rădoi
