“Modelul” Transalpina, aplicat și pe Transbucegi

229

Turiștii care în ultimii doi ani au putut să urce cu mașinile până în apropiere de Babele și Sfinx vor fi nevoiți să nu își mai facă de acum încolo planuri de călătorie pe șoseaua Transbucegi, care a fost închisă din aceleași motive ca și Transalpina. Mare parte din cei 20 de kilometri ai drumului respectiv au fost asfaltați în anii trecuți, dar pe margine nu sunt sistemele de protecție, iar constructorii și compania de drumuri au considerat că este prea periculos să-i lase pe șoferi să circule neprotejați pe acolo. Situația este asemănătoare cu cea întâlnită în vara anului trecut pe Transalpina, când drumul a stat toată vara închis, puțini șoferi încumetându-se să circule pe cont propriu și să treacă printre barierele puse pe mijlocul șoselei.
Situația respectivă i-a nemulțumit atunci pe cabanieri, și la fel se întâmplă acum și pe Transbucegi, în privința Transalpinei lucrurile urmând să stea și vara aceasta cam tot la fel pentru că lucrările de modernizare a șoselei nu au fost reluate, parapeți de protecție încă nu au fost instalați și nici măcar o nouă firmă de construcții nu a fost contractată. Șoseaua ar fi trebuit deschisă azi, dar cum la munte încă este zăpadă, turiștii trebuie să se mulțumească doar cu un drum până la Rânca, cel mai probabil din iunie traficul urmând să fie permis fără acceptul drumarilor, respectiv, “pe cont propriu”.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here