Modelul GRIGORE PUPĂZĂ

457

Am pe masa de lucru o nouă carte a ilustrului dascăl, dramaturg şi metodolog Grigore Pupăză. Dan Pupăză, Eugen Velican, Ion Priescu ş.a. s-au referit cum se cuvine la opera acestui parcă inepuizabil pedagog şi didactician al unor vremuri dificile pentru libera exprimare.
A probat, în două epoci total opuse una alteia, o constanţă etică şi profesională cum rar mi-a fost dat să întâlnesc. L-aş aşeza în directa filieră a lui Spiru Haret fără să ezit vreo clipă. Sunt profesor universitar chiar în acest delicat domeniu şi pot afirma, ca unul care îi ştiu contribuţiile în acest teritoriu al educaţiei/ instrucţiei, căci le-am folosit, în cursurile şi seminariile mele, iar studenţii mi-au mulţumit, căci limbajul lui Grigore Pupăză are (di)rectitudinea necesară redării ideii, comentării unor aspecte de regulă fundamentale interpretării unor probleme de specialitate.
A fost acest om al catedrei de o disciplină cazonă, fiind un pionier al transdisciplinarităţii. A pledat pentru valori naţionale şi patriotice iar ca metaliterat a arătat că, familiarizat cu istoria literaturii române, o putea oricând orienta spre Cunoaştere aplicată a operelor clasicilor şi modernilor.
De pildă în „Problema interesului” (o conferinţă din 1946) – subiect pentru cercul de studiu al Plasei Vulcan – modul de abordare vizează elemente de pură cercetare metateoretică întrucât – citez – „pedagogia devine experimentală, se ştiinţificizează, arondându-şi biologia, psihologia, sociologia, biogenetica ş.c.l., menite să reîntemeieze demersul pedagogic”.
Autor dezinvolt de referate, planuri metodice, aplicaţii cu caracter creativ, Grigore Pupăză ne surprinde şi astăzi prin complexitatea concepţiei sale, una mereu deschisă la transformările/ mutaţiile calitative, neînfricată în faţa unor provocări ştiinţifice, metodologice, hermeneutice. Vehicula, fără a se pierde în labirint, bibliografii vaste, nefiind însă prizonierul lor, căci îşi rezerva mereu dreptul şi orgoliul propriilor considerente prin analize şi sinteze uluitoare, fabuloase, prin libertatea de mişcare în spaţiul unor curente şi a unor paradigme care de care mai… pretenţioase şi… preţioase.
Le-a receptat stăpân (sigur) pe uneltele sale, le-a grilat atent la detalii, reconcertându-le într-un alt întreg, fie el recapitulativ, fie el motivaţional, fie el de sistematizare a învăţământului. Îşi ascunde mândria interioară – căci probabil realizase că le e multor contemporani superior, dovedind harul comunicării autocenzurate, precum deopotrivă talentul de a-şi articula în stihuri transmoderne propriul poem al muncii didactice.
Grigore Pupăză a fost un înzestrat cu intuiţie şi cu arta înţelegerii legilor şi principiilor didactice, arătând mereu că în aerul rarefiat al filosofiei acolo, sus, pe crestele celor mai înalte achiziţii ale umanităţii, se simte la el acasă.
Cred că ar trebui să-i semene toate cadrele didactice de azi şi de mâine, să-l aibă ca model de conduită şi ca personalitate. Opera să-i fie recomandată cu orice prilej, căci doar localismul creator are menirea să nuanţeze corpul şi facerea unei lecţii, a unei cercetări, a unui seminariu.
A fost totuşi Grigore Pupăză flancat de amândoi zeii: Cronos şi Kairos. Opera şi-a văzut de calea ei sacrosanctă, constat acum, de dimensiuni considerabile şi cu evidente rezonanţe europene. Graţie vrednicului său fiu, profesorul de matematici, Dan Gr.Pupăză, un om adevărat, devotat unei cauze: aceea de a aduce în lumină şi în adevăr contribuţiile tatălui său la dezvoltarea culturii gorjene. I-am fost cu acelaşi împătimit misionarism alături şi-i voi rămâne acelaşi statornic comiliton.
Conf.univ.dr. Ion Popescu-Brădiceni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here