Modele de subiecte pentru examenul de definitivat

412

Ministerul Educaţiei a publicat primele modele de subiecte pentru examenul naţional de definitivat. Candidaţii pot consulta aceste modele de subiecte, precum şi baremurile de evaluare şi notare pentru acestea, la adresa http://subiecte2013.edu.ro/2013.

Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare a publicat un model-cadru de structură de subiect şi de barem de evaluare pentru definitivat, dar şi modele de subiecte pe discipline şi bareme de evaluare şi notare pentru fiecare în parte. Potrivit modelului-cadru, structura probei scrise din cadrul examenului va cuprinde, pentru fiecare dintre disciplinele la care se susţine examenul, câte trei subiecte a câte 30 de puncte, 10 puncte fiind acordate din oficiu. Nota finală va fi calculată prin împărţirea la zece a punctajului total. La primul subiect vor fi evaluate competenţele din specializarea pentru care candidează cadrul didactic. Cel de-al doilea subiect este centrat pe didactica disciplinei de specialitate sau metodica predării disciplinelor prevăzute în metodologie. Ultimul subiect trebuie alocat pedagogiei şi elementelor de psihologie a educaţiei. Toate subiectele sunt obligatorii, iar timpul de lucru efectiv este de patru ore.

Peste 100 de dascăli din Gorj, înscrişi la examenul de definitivat
Anul acesta, la examenul de definitivat s-au înscris 119 cadre didactice din judeţul Gorj; în această perioadă, acestea susţin probele de inspecţie la clasă, care trebuie finalizate până pe 20 iunie. Pentru a putea susţine examenul scris candidaţii trebuie să îndeplinească două criterii: să obţină minim nota 8 la inspecţii şi să aibă o vechime în învăţământ de cel puţin un an. Afişarea rezultatelor în urma examenului de definitivat se va face pe 23 iulie, iar înregistrarea contestaţiilor şi transmiterea acestora la centrele de evaluare se va realiza în intervalul 23-24 iulie. În perioada 25-26 iulie, vor fi soluţionate contestaţiile, iar rezultatele finale vor fi afişate în data de 27 iulie.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here