La sfârşitul săptămânii trecute, Rotary Club Târgu-Jiu a organizat cea de-a doua etapă a proiectului “Caravana de consultaţii medicale”, cu scopul de a veni în întâmpinarea persoanelor defavorizate şi a facilita accesul la consultaţii de specialitate gratuite. Cinci medici specialişti s-au deplasat la Padeş, unde au consultat peste 100 de persoane, majoritatea pacienţilor fiind vârstnici. Iniţiatorul acestei acţiuni, medicul Bogdan Niculescu, susţine că un rol extrem de important l-au avut persoanele care şi-au adus aportul în organizarea caravanei de la Padeş, aici regăsindu-se profesorul Dan Ilie Morega, primarul Antonie Serafim, Mihai Troacă, dar şi o persoană privată, care s-a implicat financiar, Lelius Stănuşoiu.
„Caravana de consultații medicale” a debutat la Centrul de Permanență Prigoria, continuând la Padeş, unde, la iniţiativa medicului Bogdan Niculescu, Rotary Club Târgu-Jiu a organizat deplasarea unei echipe multidisciplinare de medici specialişti pentru a acorda consultaţii medicale gratuite persoanelor defavorizate.
La Padeş s-au deplasat, sâmbătă, 17 septembrie, cinci medici pe specialităţi diferite pentru a cuprinde o arie cât mai largă de afecţiuni: Dr Adela Morega – Cardiologie, Dr.Mariana Piroiu – Medicină Internp, Dr. Mădălina Dobran – Oftalmologie, Dr.Alina Mischie – ORL şi Dr. Bogdan Niculescu – Ortopedie. „În această etapă nu am reuşit, din motive organizatorice care nu au depins de mine, să avem consultaţii pe stomatologie la copii, care ar fi fost importante şi foarte utile şi pe care am să pun accent în următoarele etape împreună cu Dr.Voinea. De asemena, Dr. Gheorghe Stanciu, din motive obiective, nu a putut participa, dar ne-a ajutat indirect şi s-a implicat chiar de la distanţă în organizarea acestei acţiuni”, a confirmat dr. Bogdan Niculescu, iniţiatorul proiectului.
Campanie susţinută de oameni cu suflet mare
Dr. Bogdan Niculescu susţine că un rol extrem de important l-au avut persoanele care şi-au adus aportul în organizarea caravanei de la Padeş, aici regăsindu-se profesorul Dan Ilie Morega, primarul Antonie Serafim, Mihai Troacă, dar şi o persoană privată, care s-a implicat financiar, Lelius Stănuşoiu. „Ca noutate, de data aceasta a fost implicarea financiară a unei persoane private – Stănuşoiu Lelius, căruia doresc să-i mulţumesc în numele clubului, pentru că a donat o sumă de bani cu care am cumpărat testele de glicemie, medicamente şi câteva perechi de ochelari pe care le-am oferit gratuit acelora care am constatat că erau în dificultate financiară mare. Doresc să le mulţumesc, de asemenea, celor care s-au implicat şi în această etapă şi au fost alături de noi, şi anume: prietenului nostru domnul Dumitru Margeloiu, care s-a deplasat cu noi la Padeş şi ne-a susţinut, domnului profesor Dan Ilie Morega, care s-a implicat activ în organizare şi ne-a susţinut pe toate planurile, primarului comunei Padeş – domnul Antonie Serafim şi domnului Mihai Troacă, pentru efortul pe care l-au depus pentru organizarea acestei acţiuni, demonstrând că le pasă de populaţia comunei Padeş, precum şi doamnelor asistente Hirtauca Ileana, Ştefănescu Gabriela şi Vasilica Bunceanu, care au renunţat la o parte din timpul liber pentru a ne ajuta”, subliniază dr. Bogdan Niculescu.
Peste 100 de consulţatii, la Padeş
Cei cinci medici specialişti care s-au deplasat la Padeş, sâmbătă, au acordat peste 100 de consultaţii primare la nivel de Ambulator de specialitate, constatându-se o solicitare foarte mare la nivelul specialităţii cardiologie, cu o patologie vastă şi care a fost neglijată de mulţi dintre pacienţi. „O parte dintre cei consultaţi au fost chemaţi pentru internare şi tratament la nivel de spital, iar în cazul unor pacienţi, cărora li s-a găsit cataractă bilaterală şi care au o situaţie financiară precară, au fost chemaţi pentru intervenţie chirurgicală, urmând ca implantul (cristalinul) să fie achiziţionat din surse care să nu implice clubul Rotary”, a declarat dr. Niculescu.
„Caravana de consultații medicale” va continua până în luna decembrie, în funcție de evoluția proiectului și de interesul manifestat de comunitățile cărora li se adresează, urmând să se ia în considerare continuarea sa și în anul viitor. Prin acest proiect Clubul Rotary Târgu-Jiu transpune în fapt tema anului Rotarian 2016-2017, respectiv – Rotary în serviciul umanității”.
Minodara Sucea
O initiativa de nota 10,si unde este doamna doctor Morega,inimile sunt in siguranta.