Pomenirea de peste an a sfinţilor mucenici Zotie, Atal, Carnasie şi Filip se face din vechime în ziua de patru iunie. Ei sunt cuprinşi în numărul celor 36 de mucenici, care au pătimit pentru Hristos, pe pământul ţării noastre, în vechiul Novidunum din Dobrogea, Isaccea de astăzi, între sfârşitul secolului III şi începutul secolului IV. După moartea lor martirică, trupurile acestor mucenici au fost strânse cu multă evlavie de creştinii de atunci şi depuse într-o criptă – martirion din Niculiţei, judeţul Tulcea, care în vremea aceea era o aşezare română supusă cetăţii Noviedunum.
Cu voia proniei cereşti, ne-a fost dat ca taina celor 4 martiri să se descopere abia în zilele noastre printr-o fericită întâmplare, care se cuvine să fie cunoscută.
În vara anului 1971, în urma unor ploi torenţiale, pe o uliţă lăturalnică din satul Niculiţei, apele au săpat pământul şi au scos la iveală o cupolă de piatră. Făcându-se cercetări, a fost descoperită cripta martirilor, păstrată neatinsă. Deasupra ei se aflau temeliile bazilicii creştine despre care nu se bănuia nimic până atunci. Înăuntrul criptei s-a găsit un sicriu comun din scândură de brad, în care se aflau osemintele întregi a 4 bărbaţi, aşezate după obiceiul creştinesc, cu capul spre apus şi picioarele către răsărit. Precum se vede şi astăzi, pe pereţi deasupra sicriului, sunt două pisanii cu slove mari greceşti săpate în tencuială şi vopsite cu roşu. În prima pisanie stă scris: „Martirii lui Hristos”, iar în a doua „Martirii Zoticos, Atalos, Camasis, Filipos”. Fiecare inscripţie este străjuită de Sfânta Cruce cu monograma Mântuitorului Iisus Hristos.
Mai târziu, în partea de jos a criptei, s-a descoperit încă o nişă în care s-a găsit în două vase de ceramică, rămăşiţe de oseminte amestecate cu ţărână, ale altor doi mucenici. La gura nişei se găsea o placă de piatră cu inscripţia: „Aici şi acolo se află sângele martirilor” – numele acestora nu sunt arătate.
Descoperirea de la Niculiţei a fost o mare noutate şi a trezit deosebit interes în rândul credincioşilor şi al cetăţenilor din ţara noastră. Dobrogea sau Sciţia Mică, după cum se numea pe atunci această provincie, a dat în cele dintâi veacuri creştine mulţi mucenici care au pătimit pentru Hristos din partea păgânilor. Printre ei unii erau slujitori ai altarului: episcopi, preoţi, diaconi şi alţii soldaţi din armata romană, precum şi credincioşi, bărbaţi şi femei de diferite vârste şi îndeletniciri. Cu râvnă sfântă ei duceau mai departe lucrarea de propovăduire a Evangheliei, în mijlocul strămoşilor noştri, începută pe aceste locuri, de Sfântul Apostol Andrei şi ucenicii săi.
Noi cunoaştem numai o mică parte din rândurile acestora, ale căror nume s-au păstrat în listele de mucenici din vechile martirologii care au ajuns până la noi.
Faptul că au fost aduşi de la Noviorunum la Niculiţei, localitate mai ferită de calea barbarilor, că au fost înmormântaţi în aceeaşi criptă cu alţi martiri mai vechi şi că deasupra lor s-a ridicat o bazilică măreaţă, dovedeşte evlavia şi cinstirea ce li s-a arătat de strămoşii noştri.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, fiind înştiinţat despre această descoperire, a luat cunoştinţă de ea cu mare bucurie şi a hotărât ca sfintele moaşte să fie mutate pentru cinstirea cuvenită la Mănăstirea Cocoş din apropiere, în biserica cea mare.
Soborul Mănăstirii Cocoş primind cu însufleţire acest sfânt odor, a înălţat rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu şi a rânduit ca zilnic să se facă pomenirea celor 4 mucenici. De asemenea, credincioşii din Niculiţel, ca şi alţii din ţara noastră, aflând cu bucurie despre această descoperire, cu multă evlavie şi-au îndreptat paşii spre noul lăcaş de cinstire a pătimitorilor pentru Hristos.
Alăturându-ne şi noi tuturor celor ce se închină astăzi acestei mari vistierii duhovniceşti cu care s-a înzestrat Biserica noastră, ne încredinţăm rugăciunile fericiţilor mucenici Zotic, Atal, Carnasie şi Filip şi cinstind sfintele moaşte, prea mărim pe Dumnezeu care pururea se face minunat între sfinţii Săi.
Marin Sorescu
P.S.: În perioada 30 iunie – 2 iulie 2014, părintele Vlădoiu Vasile a organizat un pelerinaj la lăcaşurile de cult din Arhiepiscopia Tomisului şi Episcopia Tulcei.
