Moartea copilului din Teleşti, cercetată de Parchetul Local

329

parchetParchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu a demarat o anchetă în cazul copilului care a murit miercuri la Teleşti într-un incendiu izbucnit după ce copilul a aprins câteva haine care au ars mocnit.

Cazul morţii băieţelului de numai trei anişori a fost preluat de procurori, aceştia urmând să cerceteze modul în care s-a produs tragedia de la Teleşti. Astfel, potrivit unui comunicat emis de Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu a fost constituită, la data de 09 noiembrie, o cauză penală în care se efectuează cercetări cu privire la incendiul izbucnit, la aceeaşi dată, într-o locuinţă de pe raza comunei Teleşti. „Din primele cercetări a rezultat că incendiul a fost provocat de către un minor (în vârstă de 3 ani), care s-a jucat cu chibriturile şi a aprins încăperea în care se afla. Ca urmare a incendiului izbucnit, minorul şi-a pierdut viaţa”, au anunţat procurorii. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here