Preşedintela SUA în exerciţiu a invitat la Casa Albă pe cei mai mari economişti ai lumii. A făcut-o, în disperare de cauză, dar şi cu scopul de a destinde marile tensiuni ale începutului de nou mileniu; căci criza financiară a exacerbat-o pe cea politică, cea politică pe cea economică, cea economică pe cea alimentară şi a resurselor energetice şi de materii prime. Iar toate acestea, la un loc, au generat o degenerare etică, o cădere liberă morală.
Ca analist contemporan şi filozof al existenţei dau dreptate „şefului” Executivului american: căci acei economişti, deloc nişte „supermeni”, nu i-au putut oferi soluţii ci doar păreri; abilitate, competente, însă tot… opinii. Căci ieşirea din colapsul general se află în însăşi schimbarea sistemului, a orânduirii… capitaliste. Asistăm la moartea efectivă a capitalismului, cu excrescenţele lui cu tot, cu tumorile lui maligne cu tot, distructive ale oricăror principii cândva progresiste, umaniste, democratice ş.a.m.d. Aceste „cancere” ale capitalismului au fost şi nazismul şi comunismul, măşti de împrumut ale totalitarismului, ale dictaturii, ale îngrădirii libertăţilor de expresie şi circulaţie etc. Comunismul românesc a fost o variantă autohtonizată a capitalismului monopolist de stat. Nazismul a fost un incredibil război între rase, prin care se urmărea exterminarea uneia de către o alta, ahicpurile superioară. Tot o exterminare s-a dorit şi în România sovietizată forţat, prin abuz al „”internaţionalismului (aşa-zis) proletar” şi dorinţă de revanşă a evreilor cocoţaţi în structurile cele mai înalte de conducere ale ţării ocupate samavolnic, după „capitularea” României de la 23 august 1944, stopată de naţionalismul ceauşist în 1965 (când Sorin Toma, de pildă, care l-a executat public, din ordinul lui Chişinevschi, prin redactarea unui articol abject în „Scânteia”(1963), a fost înlăturat din funcţia de redactor şef al oficiosului PMR, ulterior PCR). A fost o cumplită tendinţă de epurare a populaţiei româneşti – sub motivul luptei de clasă – de liderii ei, purtătorii ei de cuvânt şi de torţă, de intelectualii ei, la grămadă: savanţi, dascăli, preoţi, fruntaşi politicieni, scriitori, filozofi, sculptori (a ne reaminti în acest sens păţania abominabilă a lui Constantin Brâncuşi considerat, ca şi Tudor Arghezi, un artist decadent). Gestul a vizat „omogenizarea populaţiei”, „nivelarea ei ca fiinţe cugetătoare şi individuale”, „integrarea „ ei în „comunismul” colectivismului tovărăşesc. O asemenea „umanitate nouă”, mankrutizată, procustianizată reeducată, era uşor de manipulat, de minţit pur şi simplu. Ostracizarea „lumii bune” a României anilor 1940-1960, întemniţarea acesteia (a nu se uita cazurile Nicu Steinhardt, Gheorghe Tătărescu, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Virgil Bulat, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, ş.a.) cu scopul transparent al lichidării, a făcut ca „TRENUL” TINEREI ROMÂNII să deraieze. Nefasta deraiere continuă şi în prezent!? Oare de ce ? Clasă politică, ai cuvântul !
Ion Popescu-Brădiceni
