Silică a relatat această întâmplare din viaţa lui abia acum, după 37 de ani, soţiei lui şi subsemnatei.
Şocul trăit a reverberat ani buni în mintea şi sufletul lui, iar Neluţa nu a aflat şi nu va afla niciodată ce-a trăit Silică. De atunci el nu a mai trecut pragul morii lui Moş Vasile decât pentru a duce boabe la măcinat.
Silică, baiat fercheş, proaspăt liberat din armată, printre chefuri şi agape cu prietenii, mai citea câte ceva pentru concursul de admitere la facultate ce-l aştepta în vară. Voia să-şi continue studiile la universitate.
Altfel, viaţa lui nu curgea monoton. Ca orice băiat de vârsta lui se mai uita şi după fete fără a se da în vânt după vreuna din ele în mod deosebit. Trecuse de o vârstă şi suferinţele pricinuite de prima iubire, iar acum privea viaţa cu alţi ochi. E drept că nu se da la o parte dacă fetele se pierdeau cu firea când privirile lor se întâlneau, dar şi în asta era o măsură. Auzise el multe şi nu voia belele.
Neluţa, elevă de liceu, fată zdravănă şi sănătoasă îl cunoscuse pe Zburător de la o vârstă fragedă şi nici ea nu se pierdea prea uşor cu firea. De la o vreme, îi cam căzuse cu tronc Silică şi-i da inima ghes să repete experienţa trecută ca să nu-şi “iasă din mână”, căci aşa cum se spune în popor “pofta vine mâncând.”
Nu se sfii să-l abordeze direct şi să-i destăinuie dorinţa ei, ca la târg când se negociază un ghişeft reciproc avantajos. Aşa se înfiripă povestea de dragoste dintre Neluţa şi Silică. Neluţa şi Silică se întâlneau la moara de pe firul apei unde morar era moş Vasile. Numai el le cunoştea taina si o ţinea sub obroc. Pasă-mi-te fusese şi el tânăr odată.
Se întâlniră ei multă vreme la moara lui moş Vasile, dar ca orice poveste începută mai mult sau mai puţin la voia întâmplării, fără un fundament solid, sprijinit pe sentimentele profunde şi puternice, întâlnirile lor deveniseră tot mai rare.
– Silică, a trecut ceva vreme de când nu ne-am mai văzut. Nu-l rogi pe moş Vasile să-ţi mai dea cheia în locul numai de noi ştiut?
Silică nu rezistă rugăminţilor fetei şi-i promise.
Spre seară, când se lăsă întunericul, cei doi se întâlniră şi porniră pe cărare spre locul unde se consuma povestea lor de dragoste.
Ajunseră şi găsiră cheia în locul în care o lăsa moş Vasile atunci când i se cerea. Intrară şi aprinseră felinarul.
Dintre toate lucrurile din încăpere care-i erau familiare, fata văzu numai laviţa cu saltea umplută cu fân proaspăt şi acoperită cu o velinţă cam ponosită din lână de oaie ţurcană. Cu o privire hulpavă, Neluţa îl fixă pe flăcău şi-l trase în forţă spre ea făcându-l să uite de sine.
În scurt timp deveniră un singur trup şi se lăsară pradă focului dragostei şi al plăcerilor trupeşti.
În asemenea împrejurări, timpul trece mai repede decât ţi-ai închipui şi nici nu simţiră că se apropiase miezul noptii.
Silică vru sa iasă şi el pe afară, ca omul, dar Neluţa începu să tremure, apoi să se zbată puţin, făcu ochii mari şi-i dădu peste cap. Băiatului nu-i fusese dat să mai vadă de-al de astea dar auzise că unora li se mai întâmplă câteodată. Îi dete Neluţei două palme peste faţă şi văzu că începu să-şi mai revină.
Ţâşni, spre uşa morii pe care o deschise în grabă, dar rămase ţintuit locului fără a putea articula un cuvânt. Pe malul apei era un şir de lumânări aprinse şi alături o babă îmbrăcată în negru. În mâna stângă baba ţinea o cotovaică în care fixase o lumânare şi ea aprinsă, iar în mâna dreaptă o nuieluşă bătând apa de zor cu ea. Din incantaţia babei, Silică auzi doar atât “Nu tu al mic, tu al mai mare!”
“Nu tu al mic, tu al mai mare, ieşi din apă, ieşi!”
Vrăjitoarea se întoarse puţin spre dreapta şi împinse cotovaica pe lângă scocul morii privind-o cum se duce pe firul apei la vale. În acea clipă baba zări arătarea din pragul morii şi rămase şi ea ţintuită, fără grai.
Mai fusese baba de multe ori la miez de noapte pe firul apei, tot pentru ceea ce ştia ea să facă şi să desfacă, dar niciodată nu i s-a arătat dracul în persoană, gol goluţ, cum i se arătă acum.
Luciul apei reflecta razele de lună dar lumina era prea slabă pentru ca acele “două arătări “ să-şi poată vedea feţele.
Au stat aşa preţ de câteva minute bune.
Când spaimele i-au mai trecut şi şi-a mai revenit ca să se poată mişca, baba o luă încet, încet din loc, iar Silică o urmări cu privirea până când umbra ei se pierdu în negură.
Când îşi mai veni în fire, Silică intră înăuntru şi dete cu ochii de Neluţa, binedispusă, dornică să mai lenevească pe laviţă.
Trase ceva pe el în timp ce mai simţea broboane reci pe şira spinării.
– Neluţo, strânge-ţi catrafusele şi hai să mergem că aici nu-i de noi!
Complet nedumirită, neştiind nimic din ceea ce se întâmplase, Neluţa începu să se pisicească, întinse amândouă mâinile spre el vrând să-l învăluie într-o îmbrăţişare patimaşă şi-l întrebă cu glas pierdut, rugător “De ceee….?”
Puţin iritat, Silică îi răspunse tunător:
-Fato, tu nu ai auzit ori eşti surdă? Hai odată!
LUMINIŢA BERCULESCU
