Mitropolitul Olteniei a sfinţit noua biserică din Parohia Drăguţeşti, Gorj – ,,Biserica este locul răsplătirii, este locul dăruirii, este locul hranei noastre duhovniceşti”!

1710

În ziua de 18 septembrie 2022, în Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, Înaltpreasfinţitul Părinte Acad. dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei a săvârşit slujba de sfinţire a Bisericii cu Hramul «Naşterea Maicii Domnului» din Parohia Drăguţeşti şi a oficiat slujba Sfintei Liturghii, împreună cu un ales sobor de preoţi şi diaconi din care au făcut parte: Preacucernicul Părinte Protoiereu Ionel Câmpeanu, Protopopiatul Târgu-Jiu Sud, Preotul Parohiei Drăguţeşti, Preacucernicul Părinte Raica Cristian Manole, PC Părinte Stoenoiu Cosmin (Parohia Drăgoieni) PC Părinte Popescu Cosmin (Dobriţa), PC Părinte Grigoroiu Nicuşor (Urecheşti), PC Părinte Birceanu Pantelimon (Cârbeşti), PC Părinte Draica Vasile (Iaşi-Gorj), PC Părinte Trufelea Doru (Cârbeşti), PC Părinte Pistriţu Alexandru (Iaşi-Gorj), PC Părinte Pădureanu Ionuţ (Preajba), PC Părinte Vătafu Ştefan (Sadu), PC Părinte Neofit Stănciulescu (Paraclisul Mitropolitan «Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil»), PC Părinte Păunescu Anghel («Înălţarea Domnului» – Târgu-Jiu), PC Părinte Iacobescu Ionuţ (Tâlveşti) şi alţii. A impresionat, cu deosebire, şi de această dată, numărul mare al creştinilor care după o zi ploioasă, au beneficiat de o zi însorită, dăruită de Dumnezeu şi care au venit la slujbă cu dorinţa de a fi împreună cu întreaga comunitate la noua Casă a Lui Dumnezeu! Răspunsurile la strană au fost date de către Grupul psaltic al Catedralei Mitropolitane «Sfântul Mare Muc. Dimitrie» din Craiova, iar, la slujbă au fost prezenţi membrii Consiliului Local Drăguţeşti în frunte cu Domnul Primar Popescu Dumitru Ion, împreună cu fostul primar al comunei, Moşoiu Vasile. La sfârşitul slujbei, Preacucernicul Părinte Paroh Pr. Raica Cristian Manole a fost hirotesit şi ridicat la rangul bisericesc de iconom stavrofor pentru osteneala în folosul bisericii şi pentru aportul său la înfrumuseţarea acestui lăcaş de cult! În continuare, pentru contribuţia la zidirea şi la înfrumuseţarea bisericii, au fost acordate următoarele gramate chiriarhale de mulţumire din partea Mitropoliei Olteniei: Popescu Dumitru Ion, primarul comunei, Moşoiu Vasile, ing. Vulpe Ion, Ghenciu Constantin, Popescu Vasile, Crăc Vasile, Boltaşu Ion, Boltaşu Nicolae, Boltaşu Ionel, Neamţu Iuliana şi Negrea Ion. Printre persoanele foarte apropiate bisericii şi credinţei dreptmăritoare, ne îngăduim să amintim pe următoarele: Ing. Ion Vulpe, fost director al C.E. «Oltenia», ec. Vasile Popeangă, fost deputat, fostul primar al comunei Drăguţeşti, Vasile Moşoiu, actualul primar al comunei Drăguţeşti, Dumitru Ion Popescu, familia Daniela şi Cristian Cornea, familia Veronica şi Ion Păun, dr. Tiberiu Golu, PC Preot Merei Răzvan, prof. Sorin Chepea şi alţii. După ce a dat citire actului de sfinţire a bisericii, Preacucernicul Părinte Protoiereu Ionel Câmpeanu a început prin a spune că aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, însorită şi frumoasă, când: ,,Biserica noastră cu hramul «Naşterea Maicii Domnului» a îmbrăcat, haine de sărbătoare, iar, acest eveniment important din viaţa parohiei este o împlinire a unui gând al credincioşilor de a ridica o Casă nouă Lui Dumnezeu, un loc al întâlnirii noastre cu Creatorul Însuşi”, iar, în continuare, Părintele Paroh Pr. Raica Cristian Manole a spus: ,,Cu vrerea Lui Dumnezeu, astăzi, 18 septembrie 2022, într-o zi de toamnă, suntem părtaşi la acest eveniment din viaţa parohiei noastre, moment ce a început cu punerea pietrei de temelie la acest sfânt lăcaş, în anul 2010, septembrie 25. Ne bucurăm că Înaltpreasfinţia Sa a poposit în mijlocul nostru, în biserica parohiei noastre, care s-a realizat prin osteneala dumneavoastră şi cu ajutorul unor distinse personalităţi locale şi centrale. Aş dori să le mulţumesc domnilor primari, consilierilor şi enoriaşilor care m-au susţinut, pentru că ne-au fost mereu aproape, când le-am solicitat sprijinul, asigurându-i pe toţi de toată dragostea şi recunoştinţa mea! Aduc sincere mulţumiri şi Înaltpreasfinţitului Părinte, Acad. dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, pentru că astăzi a săvârşit Sfânta Liturghie şi ne va oferi un cuvânt de învăţătură pentru munca noastră şi pentru dragostea pe care Arhieria sa o are faţă de aceste binecuvântate meleaguri! În semn de preţuire, dăruim Înaltpreasfinţiei vostre, această sfântă icoană a Maicii Domnului, care este ocrotitoarea Parohiei noastre, iar, noi, ne rugăm Bunului Dumnezeu să vă dăruiască sănătate şi putere de muncă, pentru ca să vă ştim acelaşi bun şi înţelept păstor şi de acum înainte, un rugător pentru noi înaintea Părintelui Ceresc! Să aveţi MULŢI ANI, Înaltpreasfinţia voastră”, a încheiat cele spuse Preotul iconom stavrofor al parohiei Drăguţeşti!

,,Biserica este locul de închinare şi locul de întâlnire a noastră cu Dumnezeu”!
În cuvântul de o aleasă învăţătură duhovnicească, prin aceasta demonstrând încă o dată, aceeaşi pedagogie teologică exemplară şi de înaltă ţinută, Mitropolitul Olteniei a început prin a spune că dintotdeauna este o adevărată bucurie să ajungi într-o asemenea parohie unde se lucrează intens pentru înfrumusețarea Casei lui Dumnezeu, pentru realizarea dorinţelor enoriaşilor, pentru viața parohială, ceea ce înseamnă că este mai mult decât o bucurie obişnuită, atunci când avem asemenea posibilităţi, pentru că: ,,Sărbătoarea de astăzi, din Duminica aceasta de după Sfânta Cruce, aduce o împlinire a dorinţelor dumneavoastră de multă vreme, pentru zidirea unei biserici aici, în apropierea celei vechi, pentru că s-a simţit nevoia unui lăcaş nou şi frumos, mai încăpător, pentru a răspunde dorinţelor celor de demult, ale strămoşilor dumneavoastră! Aşa se face că aici s-a depus osteneală, sârguinţă, şi iată că la sfârşitul acestei lucrări frumoase, avem sfinţirea cea mult şteptată a bisericii! Deci, noi, ne-am străduit şi Dumnezeu a întărit! Noi, am cerut şi Dumnezeu a răspuns chemării noastre, rugăciunilor noastre la zidirea acestei biserici! Poate că unii dintre dumneavoastr au fost îndoielnici că vom realita acest lucru, dar, iată că acum, putem spune că Dumnezeu a biruit şi străduinţa noastră a fost răsplătită cu această «Casă a Lui Dumnezeu»! Biserica este, cum vedeţi, fraţilor şi surorilor, locul de închinare şi locul de întâlnire a noastră cu Dumnezeu! În sfânta biserică trebuie să venim întotdeauna, pentru că aici Îl întâlnim pe Dumnezeu!…..Aici, să fim pregătiţi a aduce lui Dumnezeu rugăciunile noastre, a aduce lui Dumnezeu viaţa noastră! De aceea, Crucea înseamnă renunţare, crucea înseamnă răstignire, crucea înseamnă despătimire! Pentru că Mântuitorul Hristos S-a răstignit pe Cruce pentru păcatele noastre, dar, ne cheamă la El ca să luăm şi noi crucea noastră, ca să mergem după El! Prin cuvintele acestea, Mântuitorul Hristos vrea să ne arate că fiecare dintre noi are o cruce de purtat. Pentru că unii oameni sunt încercaţi în lumea aceasta, cu multe suferinţe, cu multe dureri, iar, alţii au o viaţă mai uşoară! Unii, cum sunt sfinţii mucenici, de exemplu, şi-au dat sângele pentru Hristos, alţii au pătimit, au suferit, alţii au dus o viaţă plăcută lui Dumnezeu prin fapte bune! Tot ceea ce am primit de la Dumnezeu este pe măsura posibilităţilor şi a putinţei noastre de a le duce, că nu putem să luăm crucea altuia, nu putem să avem ceea ce luăm de la altul în viaţa noastră, ca să avem şi să râvnim crucea altuia, că numai pe a noastră trebuie să o ducem! Aşa cum spune Mântuitorul, fiecare «să-şi ia crucea sa şi să-mi urmeze Mie!», deci, crucea pe care Dumnezeu ne-a dat-o, pe aceea trebuie s-o purtăm cu multă răbdare, cu multă chibzuinţă, cu multă iubire pentru Atotputernicul Dumnezeu! Că Mântuitorul spune: «să-mi urmeze Mie!», deci, iată, un lucru foarte important, pe care Mântuitorul Hristos îl arată pentru cel care trebuie să meargă pe calea mântuirii, pe calea pocăinţei! A-L urma pe Mântuitorul Iisus Hristos înseamnă a privi înainte, a nu te lega de nimic din cele pământeşti! Aşa cum spunem la Sfânta Liturghie: «toată grija cea lumească să o lepădăm!». Deci, grija cea lumească să o lepădăm, şi mai ales, când venim la sfânta biserică, să fim prezenţi aici, şi cu sufletul şi cu trupul nostru” a reiterat Înaltul Ierarh al Valahiei Mici!

,,Aşadar, Mântuitotul Hristos ne cheamă la biserică şi ne îndeamnă ca să-I dăruim inima noastră”!
În continuare, sintetizând cele spuse şi dezvoltându-le pe un plan superior, Mitropolitul Olteniei a spus şi ca un fel de atenţionare: ,,Că de multe ori, vrăjmaşul ne duce cu mintea, când suntem în sfânta biserică, la grijile noastre de acasă! Astfel, că urechile noastre ascultă cuvântul Lui Dumnezeu, dar, mintea şi sufletul nostru sunt departe, la grijile noastre! Şi iată ce spune Mântuitorul Iisus Hristos: «Că unde îţi este comoara ta, acolo îţi este şi inima ta!». Iar, dacă inima ta este la Dumnezeu, de bună seamă că ai dobândit comoara vieţii veşnice şi deci, inima este dăruită Lui Dumnezeu! Pentru cel care este necredincios şi este îndărătnic în viaţa sa, inima este dăruită altor păcate şi lucruri omeneşti! Aşadar, Mântuitotul Hristos ne cheamă la biserică şi ne îndeamnă ca să-I dăruim inima noastră! Vrei să fii fericit în viaţa aceasta şi în viaţa cea veşnică, dă-I inima Mântuitorului Hristos! Dă-I mintea, dă-I cugetul şi dă-I viaţa ta, prin toate preocupările tale! Că, aşa cum spunem în Rugăciunea «Tatăl Nostru», «facă-se voia Ta!», dacă spunem cu tot dinadinsul aceste cuvinte, în mod sigur că Mântuitorul Hristos face din viaţa noastră un adevărat rai pe pământ! Aşa au fost sfinţii care i-au dăruit viaţa lui Dumnezeu şi au dobândit, în schimb, şi viaţa aceasta, dar şi viaţa veşnică! Sunt nenumărate modele de sfinţi pentru fiecare dintre noi şi putem să-i urmăm întotdeauna! Că zice Mântuitorul Hristos: «dacă cineva va dori ca să dobândească viaţa aceasta, o va pierde, iar, dacă cineva pierde viaţa aceasta pentru mine şi pentru Evanghelie, acela o va câştiga»! Vrea să spună că dacă ne îngrijim de viaţa aceasta, în mod sigur, vom muri cândva! De multe ori, ne chinuim aici să facem case, să adunăm avere, iar, toate acestea, poate vor rămâne la nişte oameni care nu ne-au iubit niciodată! Aşadar, a ne lepăda de lucrurile acestea şi a veni la biserică, înseamnă să ne construim o viaţă frumoasă şi binecuvântată de Dumnezeu, o viaţă plăcută Mântuitorului Iisus Hristos, care ne va binecuvânta atunci când vom trece din viaţa aceasta, că ne spuneDomnul: «veniţi la mine, binecuvântaţii Tatălui meu, de moşteniţi Împărăţia cerurilor»! Pe cei care îi va binecuvânta Mântuitorul Hristos, acelora le va da ca să moştenească viaţa veşnică! Aşadar, biserica este locul răsplătirii, este locul dăruirii, este locul hranei noastre duhovniceşti! De aici primim hrană de la Tatăl Cel ceresc, că aşa ne spune Sfânta Scriptură: «Hrană poporului său, Domnul va da şi va binecuvânta poporul său cu pace»! Deci, Evanghelia de astăzi, care este aşezată după Sărbătoarea Sfintei Cruci, ne îndeamnă pe fiecare dintre noi să cugetăm, să privim cu atenţie la Sfânta Cruce, să ne închinăm întotdeauna şi să-L preamărim pe Dumnezeu în viaţa noastră, să nu uităm niciodată că trebuie să biruim cu Sfânta Cruce toate poftele acestea lumeşti şi trecătoare! Numai culegând aceste vlăstare curate în viaţa noastră, putem să aducem un dar pentru bogăţia Lui Dumnezeu! Deci, în primul rând, cei care s-au ostenit pentru construirea acestei sfinte biserici, vor afla răsplată în ceruri! Că zicem la rugăciune: «Binecuvintează, Doamne, pe cei ce iubesc frumuseţea Casei Tale»! Aşadar, cei care au înfrumuseţat această sfântă biserică, Dumnezeu îi va răsplăti şi le va da cele folositoare în locul celor pământeşti! Şi dumneavoastră, cei care aţi venit la Sfânta Liturghie şi aţi luat parte cu atenţie la sfânta slujbă, veţi primi răsplată de la Cel ceresc, pentru că El este milostiv şi iubitor de oameni, pentru că El nu rămâne niciodată dator nouă! Să nu-i uităm pe cei care au contribuit la această frumoasă zidire! De aceea, ne rugăm Bunului Dumnezeu să le dăruiască, în locul celor pământeşti, cele cereşti! Îi felicităm pe toţi şi Dumnezeu să vă dea sănătate şi multă bucurie de la Mântuitorul Iisus Hristos! Amin”!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here