Mitropolitul Olteniei a sfinţit Biserica din Parohia Câineni – Curtişoara, Bumbeşti-Jiu, Protopopiatul Târgu-Jiu Nord – ,,Dumnezeu să ne audă, căci El este întotdeauna întru noi, în viaţa noastră, în existenţa noastră! Astăzi, bucuria noastră este deplină, prin sfinţirea acestei biserici”!

1440

În ziua de 3 septembrie 2023, în Duminica a 13-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte, Acad. dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei a sfinţit noul lăcaş al Bisericii cu hramul «Schimbarea la Faţă a Domnului» din Parohia Câineni Curtişoara, Oraşul Bumbeşti-Jiu, Protopopiatul Târgu-Jiu Nord şi a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor ales de preoţi şi diaconi din care au făcut parte: Preacucernicul Părinte şi consilier mitropolitan Achim George Daniel, Preacucernicul Părinte Protopop Marian Mărăcine, al Protopopiatului Târgu-Jiu Nord, Preotul Paroh Corban Constantin, Pr. Popescu Ilie, Pr. Prof. Vătafu Ştefan, directorul Liceului Teologic Târgu-Jiu, Pr. Insp. Şcolar Prof. Neofit Stănciulescu, Pr. Luben Constantin, Parohia Bârleşti, Pr. Tătaru Nicolae, Parohia Larga, Pr. Mirulescu Dumitru, Prodia Sadu II, Pr. Croitoru Dumitru, Prohia Sadu, Pr. Negoescu Mihai, Parohia Iezureni. La slujba liturgică au cântat la strană membrii Corului Catedralei Mitropolitane «Sf. Mare Mucenic Dimitrie» din Craiova, dirijat de către prof. dr. Victor Şapcă. În cadrul slujbei, Pr. Paroh Corban Constantin şi Pr. Ilie Popescu au fost ridicaţi la rangul bisericesc de iconom stavrofor. La sfârşitul slujbei, Preacucernicul Părinte Protopop Marian Mărăcine a dat citire actului de sfinţire a bisericii, după care a vorbit despre eforturile şi despre râvna celor care s-au ostenit pentru zidirea şi pentru înfrumuseţarea bisericii, la rândul său, domnul primar ing. Constantin Bobaru s-a referit la faptul că a fost nevoie de o biserică mai mare şi atunci, au venit oameni destoinici care au realizat această construcţie frumoasă, iar, Preotul Paroh a mulţumit Înaltului Ierarh al Olteniei pentru prezenţa la slujba de sfinţire şi pentru cinstea de a sfinţi acest sfânt lăcaş bisericesc! Au fost acordate gramate chiriarhale de mulţumire din partea Mitropoliei Olteniei următoarelor persoane: domnul primar, ing, Constantin Bobaru, Vâţă Gheoghe, Luben Nicolae, Lilă Mirel, Mignescu Dumitru, Popeci Constantin, Crăete Gheorghe, deputatul Mihai Weber şi Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului juderţean Gorj.

,,Această sfinţire a bisericii este un dar al Lui Dumnezeu”!
În cuvântul de aleasă învăţătură duhovnicească, Înaltpreasfinţitul Părinte, Acad. dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei a început prin a spune că sfinţirea unei biserici este o mare sărbătoare a credincioşilor, deoarece biserica este întotdeauna prezentă în conştiinţa noastră, ca fiind locul de întâlnire cu Dumnezeu, pentru că în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Evanghelie, Mântuitorul Iisus Hristos ne spune că biserica este locul de rugăciune şi de închinare, pentru că: «Eu merg cu voi până la sfârşitul veacurilor!». Deci, biserica este locul cel mai sfânt dintr-o parohie, dintr-o comunitate, care este sfinţită prin chemarea Sfântului Duh ce sfinţeşte odoarele, pentru că aici este Dumnezeu în mijlocul nostru în veacul veacurilor! Aşa se face că biserica este cu adevărat mama noastră, aceea care ne naşte pe noi prin Taina Sfântului Botez, ne creşte şi ne desăvârşeşte prin Sfânta Spovedanie şi prin Sfânta Împărtăşanie, ca la sfârşitul vieţii noastre să fim aduşi de către rudele şi de către prietenii noştri la înmormântare, ca să mergem în Împărăţia Lui Dumnezeu! Tot în biserică sunt pomenite numele noastre, şi dacă trupurile noasre se odihnesc în cimitir, sufletele strămoşilor noştri sunt prezente la Sfânta Liturghie prin rugăciunile care se fac, pentru că îi pomenim pe toţi cei care au adormit şi care sunt în Împărăţia Lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că: ,, Biserica ne cuprinde pe toţi, de la mic şi până la mare, şi ne face pe toţi strâns uniţi unii cu alţii, aşa cum ne spune psalmistul: «Cât de bine este ca să fie fraţii împreună!». Cu adevăat, această zi este de sărbătoare, deoarece, cu câţiva ani în urmă, am pus piatra de temelie aici şi ne-am încredinţat Lui Dumnezeu, ajutorului Său, ca să sporească această zidire, pentru ca noi să avem o biserică sfinţită, un loc de închinare şi de întâlnire a noastră cu Dumnezeu! Deci, în biserică se săvârşesc rugăciuni neîncetat, atât prin prezenţa dumneavoastră la Sfânta Liturghie, cât şi prin prezenţa sfinţilor, care sunt «icoane vii», pictaţi pe pereţii bisericilor, şi prin această sfinţire, ei au devenit «ascultătorii» noştri, aceia care duc rugăciunile noastre la Tatăl Cel Ceresc şi ne întorc răspunsul Lui Dumnezeu pentru noi, pentru viaţa noastră! Tocmai pentru aceasta, sfinţii sunt întotdeauna mijlocitorii noştri înaintea Lui Dumnezeu, şi biserica noastră este plină de sfinţi! Noi, înşine, purtăm numele sfinţilor şi ne încredinţăm întotdeauna grijii sfântului înger păzitor, a sfinţilor protector ai noştri! Deci, biserica este singurul loc care ne primeşte în viaţa noastră şi ne asigură intimitatea noastră, ca să spunem tot ceea ce avem noi pe suflet, iar, Dumnezeu să ne audă, căci El este întotdeauna întru noi, în viaţa noastră, în existenţa noastră! Astăzi, bucuria noatră este deplină, prin sfinţirea acestei biserici! Rugăciunile sunt mult mai numeroase, stăruinţa în rugăciune şi chemarea Lui Dumnezeu devin mult mai insistente! Fie ca Bunul Dumnezeu să facă din «Casa» aceasta, «Casa» Tatălui Ceresc! Într-adevăr, «Casa» aceasta, Tatăl a zidit-o, Fiul, adică, Mântuitorul Iisus Hristos a sfinţit-o, a întărit-o, şi Sfântul Duh a pecetluit-o cu Harul Său! Deci, ori de unde ne-am uita, biserica ne ajută, prin puterea ei, pentru că biserica este trupul tainic al Domnului, iar, noi suntem «mădulare» ale acestui trup tainic şi formăm poporul Lui Dumnezeu, care merge înainte spre Împărăţia cerurilor! Deci, această sfinţire a bisericii este un dar al Lui Dumnezeu! Am făcut această biserică prin osteneala noastră, am încredinţat-o Lui Dumnezeu şi prin sfinţire! Biserica ne este dăruită înapoi, ca o «Casă» a Lui Dumnezeu, bine înfrumuseţată şi împodobită, primitoare a tuturor, în aşa fel încât, noi, aici, să ne simţim copiii Lui Dumnezeu, chemând pe Cel Atotputernic, Tatăl Nostru”, a subliniat Mitropolitul Olteniei!

,,Biserica, Dumnezeu v-a dat-o şi v-a ajutat s-o aduceţi la frumuseţea de acum”!
În cea de-a doua parte a cuvântului de învăţătură duhovnicească, ÎPS Părinte Irineu s-a referit la parabola din Sfânta Evanghelie, foarte importantă pentru viaţa noastră, pentru că este vorba despre o învăţătură înţeleaptă şi cu tâlc a Mântuitorului Hristos, Cel Atotputernic Care a plantat viţa de vie şi a purtat grijă de ea, a făcut ceea ce este necesar ca strugurii să se coacă şi a dat-o ca să fie în grija oamenilor şi să dea roadă la vremea sa! Deci, Dumnezeu a făcut via aceasta şi ne-a dat-o nouă ca să o lucrăm, să dăm roadă, adică, mulţumire Lui Dumnezeu! Astfel din parabolă rezultă că oamenii care au avut în grijă via, nu şi-au îndeplinit îndatorirea, ci, dimpotrivă, au gândit că pot să devină stăpâni ai viei! De aceea, când Dumnezeu i-a trimis în lume pe proroci, pe drepţi, ca să vestească Împărăţia Lui Dumnezeu, oamenii i-au ucis! Că ne spune Sf. Ap. Pavel, că mulţi proroci au fost ucişi, deci, atâţia drepţi din Vechiul Testament, nedreptăţiţi de către cei care trebuiau să-i asculte! În cele din urmă, Stăpânul viei l-a trimis pe fiul său, ca să primească darul, însă, tocmai aici s-a întâmplat un lucru cu totul şi cu totul tragic pentru istoria lumii, că oamenii au considerat că pot să devină stăpânii viei, când L-au ucis pe Fiul Lui Dumnezeu! Răsplata şi pedeapsa acestora este cu adevărat îngrozitoare! De aceea: ,,Pe cei răi, Dumnezeu cu răul îi va pierde şi via o va da altora! Cele spuse de către Mântuitorul Hristos se referă la poporul iudeu, care L-a răstignit pe Domnul, iar, via despre care vorbeşte este însăşi biserica! Ea este bogăţia pe care Dumnezeu ne-a dat-o prin răstignirea şi Înviertea Fiului Său! Pentru că via ne-o va da ca s-o lucrăm şi să agonisim fapte bune, ca să ne îndreptăm spre Tatăl ceresc! Stăpânul viei este Însuşi Mântuitorul Hristos, Cel care a creat cerul şi pământul şi a făcut ca via să rodească! El a făcut ca fiecare vlăstar de vie să crească şi să dea roade! Dumnezeu face ca totul să crească, de aceea, să fim cu luare aminte ca întotdeauna să muncim cu multă rugăciune, dar, nu în zi de duminică sau de sărbătoare! Mulţumirea noastră să fie adusă Lui Dumnezeu întotdeauna, pentru că El ne răsplăteşte însutit şi înmiit! Deci, biserica aceasta o considerăm via Lui Dumnezeu, că osteneala noastră este cu adevărat primită de către Tatăl ceresc, pentru că El ne va ajuta să ducem mai departe crucea vieţii noastre, ca să ajungem în Împărăţia cerurilor! Să fim întotdeauna recunoscători Lui Dumnezeu, să-I aducem prinos de mulţumire pentru că ne-a dat sănătate ca să reuşim, ne-a dat înţelepciune ca să rânduim viaţa noastră, ca să ne bucurăm de roadele bogate, iar, dacă adunăm şi ne îmbolnăvim, aceste lucruri nu mai sunt folositoare ca pentru cel sănătos! Mulţumirea noastră să fie întotdeauna adusă Lui Dumnezeu, ca un dar pe care suntem obligaţi să-l aducem! Biserica aceasta, Dumnezeu v-a dat-o şi v-a ajutat s-o aduceţi la frumuseţea de acum! S-o păstraţi cu multă luare aminte, să aduceţi prinosul rugăciunilor dumneavoastră din duminică în duminică şi sărbătoare de sărbătoare! Venim la biserică şi plecăm acasă cu darurile bogate ale Milostivului Dumnezeu, pentru că El dă la fiecare după osteneala şi după râvna sa şi după rugăciunea sa! Cel care este cu adevărat iubitor de Dumnezeu, va primi iubirea Lui Dumnezeu, sănătatea de la Dumnezeu, bucuria de la Dumnezeu! Pentru această sfântă zi, îi felicităm pe toţi cei care s-au ostenit cu înfrumuseţarea acestei sfinte biserici şi-L rugăm pe Milostivul Dumnezeu să-i răsplătească fiecăruia însutit şi înmiit, şi să vă dăruiască dumneavoastră şi celor dinaintea dumneavoastră Împărăţia cerurilor! Felicitări tuturor şi Dumnezeu să vă ajute, să vă întărească şi să vă miluiască, cu al Său har şi cu a sa iubire de oameni. Amin”.
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here