Mitropolitul Olteniei a resfinţit Biserica din Parohia Turcenii de Sus, Gorj(I) – ,,De fiecare dată când sfinţim câte o biserică, tresăltăm de bucurie pentru că avem în faţa noastră lucrările care s-au efectuat şi slujba care s-a săvârşit cu această ocazie”!

1222

În ziua de 6 noiembrie 2022, în Duminica a 24-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte, Acad. dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei a săvârşit slujba de resfinţire a Bisericii cu hramul «Sf. Cuv. Parascheva», din Parohia Turcenii de Sus II, Protopopiatul Târgu-Jiu Sud, Protoiereu PC Părinte Ionel Câmpeanu şi Preot Paroh PC Părinte Buşe Petre, după care a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor ales de preoţi şi diaconi din care au făcut parte: Preacucernicul Părinte Protoiereu Ionel Câmpeanu, Protopopiatul Târgu-Jiu Sud, Preotul Paroh PC Părinte Buşe Petre şi Preacucernicii Părinţi slujitori ai bisericilor de parohie: Pr. Făinişi Antonie (Parohia Strâmba-Jiu), Pr. Amzucu Ilie (Parohia Urdarii de Jos), Pr. Popescu Laurenţiu (Parohia Ioneşti), Pr. Chesnoiu Cătălin (Parohia Pojogeni), Pr. Bondoc Dumitru (Parohia Gârbov), Pr. Olaru Andrei (Turcenii de Jos), Pr. Brandibur Robert (Borăscu), Pr.Gheorghe Marius (Parohia Cursaru), Pr. Samfira Virgil (Capu Dealului), Pr. Dovleac Dumitru (Biserica de la Spitalul judeţean – Târgu-Jiu) şi alţii. În cadrul slujbei, Preoţii de Parohie Buşe Petre şi Rusu Marin au fost ridicaţi la rangul bisericesc de iconom pentru aportul susţinut la înfrumuseţarea Casei Lui Dumnezeu, pentru strădania în vederea restaurării acestei biserici şi pentru osteneala la împlinirea faptelor plăcute Lui Dumnezeu! Răspunsurile la strană au fost date de către Grupul psaltic al Catedralei Mitropolitane «Sfântul Mare Muc. Dimitrie» din Craiova, dirijat de către prof. dr. Victor Şapcă, iar, la slujbă a participat şi Maica Stareţă Pahomia Pascu Stavrofora, împreună cu obştea de măicuţe ostenitoare de la Mănăstirea «Dealu Mare», pentru a mai sublinia că au fost prezenţi cu trup şi suflet cele câteva sute de credincioşi din rândul cărora putem aminti pe: domnul senator Ion Iordache, doamna Cristina Cilibiu, prefectul judeţului Gorj, domnul viceprimar şi primar interimar Lucian Nicuşor Mărgineanu, d-na prof. Şandru Oana, directorul Liceului Tehnologic Turceni, d-na prof. Gâlceavă Natalia, d-l prof. Sevastian Iordache împreună cu soţia Ecaterina şi fiicele Alina şi Măriuca însoţite de nepoţi, familia Nicolae şi Ioana Buşe împreună cu d-na Octaviana Popescu de la Strâmba-Jiu, toţi membrii Consiliului local Turceni, mulţi oameni de cultură şi iubitori ai credinţei noastre strămoşeşti!

,,Dumnezeu a rânduit ca să fim, astăzi, la Turceni, un oraş frumos, aflat la confluenţa a trei judeţe”!
În apropierea bisericii, Mitropolitului Olteniei şi oamenilor prezenţi la slujbă le-a fost prezentată de către d-na bibliotecar Vladu Margareta şi de către d-na prof. de religie Alina Iordache, o interesantă expoziţie cu diferite creaţii minunate ale elevilor Liceului Tehnologic din Turceni, ca să nu omitem şi faptul că o serie de lucrători ai poliţiei şi ai jandarmeriei locale împreună cu comandanţii lor au asigurat ordinea şi buna desfăşurare a manifestării. Dând citire actului de sfinţire a bisericii, Preacucernicul Părinte Protoiereu Ionel Câmpeanu a început prin a spune că s-a sfinţit această biserică, având hramurile «Sf. Cuv. Parascheva de la Iaşi», «Sf. Cuv. Irodion de la Lainici» şi «Duminica Sfinţilor Români», zidită de către enoriaşii parohiei între anii 1907-1911, în zilele Episcopului Ghenadie, al Râmnicului şi al Noului Severin, pentru ca între anii 2015-2020, la iniţiativa P. C. Preoţi Buşe Petre şi Rusu Marin, biserica să fie supusă unui amplu proces de reabilitare, cu sprijinul Secretariatului pentru Culte Bucureşti, al Primăriei Turceni şi al credincioşilor din parohie. A fost împodobită cu pictură în tehnica fresco între anii 2019-2021de către pictorul Anton Lăcrămioara, iar, în finalul cuvântului Părintelui Protopop Ionel Câmpeanu, pentru osteneala şi pentru dăruirea manifestată în vederea înfrumuseţării sfântului lăcaş, au fost acordate gramate chiriarhale de mulţumire din partea Mitropolitului Olteniei următoarelor persoane: domnul senator Iordache Ion, d-na Prefect Cilibiu Cristina, d-l primar Mărgineanu Nicuşor Lucian, d-nul Gâlvceavă Dumitru, fost primar, d-na pictor Anton Lăcrămioara şi d-l Rădulicea Gheorghe, iar, ca o primă concluzie, PC Părinte Proroiereu Ionel Câmpeanu a subliniat faptul că: ,,Dumnezeu a rânduit ca să fim, astăzi, la Turceni, un oraş frumos, aflat la confluenţa a trei judeţe, iar, datorită unor oameni minunaţi care au condus şi conduc destinele acestei urbe, care au făcut posibilă această bucurie a noastră, iată, biserica este întrutotul înfrumuseţată! Astăzi, când în mijlocul nostru îl avem prezent pe Mitropolitul Olteniei, biserica noastră îşi primeşte sfinţenia” a încheiat Preacucernicul Părinte Protopop! La rândul său, în cuvântul adresat celor prezenţi, PC Părinte Paroh Buşe Petre a dat citire unor cuvinte frumoase şi a spus printre altele: ,,Iubiţi credincioşi, la Sărbătoarea de Înviere auzim stihul: «Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul! Să ne veselim şi să ne bucurăm întrânsa!», deci, fiind într-o zi de Duminică, zi pascală, ziua în care Domnul Iisus Hristos a Înviat din morţi, alungând întunericul iadului prin Lumina Slavei Sale, dăruindu-ne viaţă veşnică, trăim cu intensitate momentul duhovnicesc al sfinţirii bisericii parohiale, deci, toate momentele de sfinţire au fost legate de Patimile, Răstignirea, îngroparea şi Învierea Domnului! După o perioadă îndelungată de 111 ani, Dumnezeu ne-a ales pe noi, nevrednicii, să fim «puntea de legătură» între strămoşii ctitori şi urmaşii noştri, cărora le vom încredinţa acest «odor» sfinţit! Numărul 111, o treime de unitate, prefigurează «Sfânta Treime», iar, noi completăm istoria acestui locaş, adăugându-ne în rândul ctitorilor, slujitorilor, ostenitorilor şi binefăcătorilor ce vor fi pomeniţi la fiecare slujbă. Biserica aşezată într-un loc cu altitudine joasă, datorită faptului că în jurul ei s-au înălţat două drumuri, toată apa se strângea în curtea bisericii, iar, pentru că temelia era puţin rezistentă la umezeală, igrasia a pătruns în zidurile ei şi pictura a fost afectată” a precizat Părintele paroh!

,,Să dea Dumnezeu să fim sănătoşi, cu credinţă în suflet şi ori de câte ori aveţi drum sau treceţi prin Turceni, să vă gândiţi şi să vă rugaţi pentru noi”!
În cele din urmă, Preacucernicia sa a menţionat că: ,,După anii 2015-2016 biserica a intrat în proces de renovare şi reabilitare, s-a ridicat terenul din jurul bisericii, zidurile au fost întărite cu fier şi astfel au fost pregătite pentru efectuarea lucrărilor de pictură!…Într-o colaborare rodnică şi desăvârşită, cu evlavie la Sfinţii Români, am împodobit lăcaşul cu multe chipuri de sfinţi români, iar, în pridvor am aşezat Soborul Sfinţilor Români, adăugându-ne cetei lor în Împărăţia Lui Dumnezeu!…Având o evlavie deosebită pentru Sf. Irodion de la Lainici, am primit în dar, prin bunăvoinţa Părintelui Stareţ şi Exarh Ioachim Pârvulescu o părticică din moaştele sfântului, precum şi alte daruri, binecuvântări şi rugăciuni concretizate în împlinirile din sfânta biserică! Toate lucrările de renovare şi de consolidare, precum şi cele de pictură au fost realizate cu fonduri de la Secretariatului pentru Culte Bucureşti, de la Primăria Turceni şi cu ajutorul credincioşilor! Cu sprijinul enoriaşilor, biserica a fost înzestrată cu mobilier nou, policandre, obiecte de cult, veşminte, toate spre podoaba «Casei Lui Dumnezeu». Mărturisesc faptul că de multe ori, afundându-mă în deznădejde, m-am lăsat pradă ispitelor că nu se vor împlini toate la rând, dar, Domnul şi cu ajutorul oamenilor de bună credinţă care veneau în numele Lui, ne-au venit în ajutor discret şi au purces ca să ajute biserica! Biserica aceasta este şi casa mea duhovnicească, deoarece aici am primit toate cele şapte Taine, iar, Dumnezeu m-a rânduit ca să fiu «vas ales» pentru a sluji Lui…! Astăzi, vii şi adormiţi, ne rugăm euharistic să adăugăm ceva la Trupul Tainic al Lui Hristos care este Biserica!… Mulţumesc şi Părinţilor slujitori care astăzi au împodobit prin prezenţa şi rugăciunile lor biserica noastră, mulţumesc Consiliului Parohial, le mulţumesc tuturor credincioşilor care prin generozitatea dumnealor şi prin prezenţă împodobesc «Casa lui Dumnezeu» şi ne rugăm Bunului Dumnezeu ca să primească darul nostru de jertfă şi vă spunem, Înaltpreasfinţite Părinte, că rămânem sub ascultarea Arhieriei voastre de supuşi duhovniceşti. Amin”! În continuare, invitată ca să ia cuvântul, ştiindu-se faptul că vorbeşte cu multă elocinţă, d-na Prefect Cristina Cilibiu, licenţiată în psiho-pedagogie, a spus foarte frumos în câteva cuvine: ,,Nu ştiu dacă sunt eu cea mai îndrăzneaţă, dar, vă mulţumesc din suflet că ne-aţi fost alături în această zi mare, pentru că de ani de zile, am aşteptat ca această biserică să fie gata, pentru că este biserica din centru, iar, cu ajutorul Lui Dumnezeu, vă avem, astăzi, aici, lângă noi! Să dea Dumnezeu să fim sănătoşi, cu credinţă în suflet şi ori de câte ori aveţi drum sau treceţi prin Turceni, să vă gândiţi şi să vă rugaţi pentru noi! Vă mulţumesc tuturor”, a încheiat cu vădită emoţie şi cu aleasă delicateţe noul prefect, cea care reprezintă prima femeie din vârful Prefecturii Gorjului! În cele din urmă, cu multă atenţie şi chiar cu deplină cuminţenie, participanţii la resfinţirea Bisericii din Parohia Turcenii de Sus II, Protopopiatul Târgu-Jiu Sud, de acum având hramurile «Sf. Cuv. Parascheva de la Iaşi», «Sf. Cuv. Irodion de la Lainici» şi «Duminica Sfinţilor Români», au ascultat cuvântul de învăţătură al Înaltpreasfinţitului Părinte, dr. IRINEU, din care a reieşit încă de la primele cuvinte faptul că am înţeles cu toţi că vechile prejudecăți, superstiții și nedreptăți sunt anulate prin credinţă, aceasta strălucind în fiecare ființă umană, originea divină, chipul Preaînaltului Dumnezeu, aşa că prin venirea Sa în lume, Hristos Domnul a împăcat pe omul veacurilor cu Dumnezeu, dar și pe oameni laolaltă, pentru că El ne dă o poruncă nouă, porunca iubirii, care îi cuprinde pe toți oamenii indiferent de apartenența rasială, națională, socială sau religioasă. De aceea, răsună peste veacuri cuvintele Domnului: „Să vă iubiți unii pe alții”, iar, învățătura Mântuitorului, ne prezintă faptele milosteniei trupești și sufletești ca o condiție, ca o cerinţă fundamentală a ostenelilor şi a jertfei omului pentru moștenirea vieții veșnice! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here