Mitropolitul Olteniei a resfinţit Biserica din Parohia Fărcăşeşti, Gorj – ,,A sfinţi o biserică nu este un lucru obişnuit de fiecare duminică, ci, este un lucru rar care se întâmplă chiar în viaţa unei generaţii sau a mai multor generaţii”!

2373

În ziua de marţi, 8 noiembrie 2022, într-o zi binecuvântată de Sărbătoarea «Soborul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri», Înaltpreasfinţitul Părinte, Acad. dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei a săvârşit slujba de resfinţire a Bisericii cu hramul «Sf. Mare Muc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir» din Parohia Fărcăşeşti, comuna Fărcăşeşti, Protopopiatul Târgu-Jiu Sud, Protoiereu PC Părinte Ionel Câmpeanu şi Preot Paroh PC Părinte Rogobete Florin Ion, Casă a lui Dumnezeu zidită între anii 1928-1935 şi sfinţită în anul 1935 de către PS Părinte Vartolomeu, după care Ierarhul Olteniei a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor ales de preoţi şi diaconi din care au făcut parte: Preacucernicul Părinte Protoiereu Ionel Câmpeanu, Protopopiatul Târgu-Jiu Sud, Preotul Paroh PC Rogobete Florin Ion şi Preacucernicii Părinţi slujitori ai bisericilor de parohie: Pr. Ionescu Marian (Cocoreni), Zămârcă Robert (Olari), Stăiculescu Aurel (Bâlteni), Brănescu Ică (Vlăduleni), Bivolu Gavril (Moi), Ţintă Robert (Rovinari 1, Foanene Daniel (Rovinari 2), Rusu Nicolae (Şomăneşti), Neblea Valentin (Peşteana de Jos), Năvârcă Marius (Urdarii de Sus), Salavat Ionuţ Cristian (Raci), Feraru Bogdan (Ceauru), Spineanu Adrian (Băleşti), Buşan Dănuţ (Jidoştiţa – Mehedinţi, Niculiţă Gelu Alexandru (Pătule – Mehedinţi şi alţii! În cadrul slujbei, Preotul de Parohie Rogobete Florin Ion a fost ridicat la rangul bisericesc de iconom stavrofor pentru aportul susţinut la înfrumuseţarea Casei Lui Dumnezeu, pentru strădania în vederea restaurării acestei biserici şi pentru osteneala la împlinirea faptelor plăcute Lui Dumnezeu! Răspunsurile la strană au fost date de către Grupul psaltic al Catedralei Mitropolitane «Sfântul Mare Muc. Dimitrie» din Craiova, dirijat de către prof. dr. Victor Şapcă, iar, la slujbă au participat, printre alţii, domnul primar Constantin Drăgoiescu, d-l viceprimar Mihai Vasile, prof. Dumitru Cauc, membri ai Consiliului local şi ai Consiliului parochial, mulţi credincioşi, oameni de cultură şi iubitori ai credinţei noastre strămoşeşti! Dând citire actului de sfinţire a bisericii, Preacucernicul Părinte Protoiereu Ionel Câmpeanu a adus mulţumiri Mitropolitului Olteniei pentru grija pe care o arată acestor locuri, preotului paroh, primarului şi credincioşilor care au contribuit la înfrumuseţarea bisericii! Au fost acordate gramate chiriarhale de mulţumire din partea Mitropolitului Olteniei următoarelor persoane: Primarul Constantin Drăgoiescu – primar, Novac Constantin, Constantinescu Nicolae, Lăpădat Ion şi Vâlsan Nicolae. Cu emoţia firească a semnificaţiei evenimentului şi cu sufletul înnobilat de bucurie, Preotul Paroh Rogobete Florin Ion a spus în câteva cuvinte: ,,Aduc mulţumiri Bunului Dumnezeu care a îngăduit să ducem la îndeplinire finalizarea acestui obiectiv pe care împreună ni l-am asumat, mulţumesc sprijinului acordat de către Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Mitropolitul nostru, care astăzi a binevoit să vină în mijlocul nostru, de asemenea, îi mulţumesc domnului primar Constantin Drăgoiescu pentru dragostea arătată lăcaşelor de cult din această comună, iar, nu în ultimul rând, aş vrea să vă mulţumesc dumneavoastră, enoriaşilor parohiei, care m-aţi sprijinit în acest demers pentru ca astăzi să ne bucurăm de roadele acestea pe care împreună le-am cules” a încheiat Preacucernicul Părinte Paroh!

,,Sfinţirea bisericii este un prilej deosebit ca să săvârşim Sfânta Liturghie şi să aducem mulţumire Celui Atotputernic pentru aceste realizări sfinte…”!
În cuvântul de aleasă învăţătură duhovnicească, Înaltpreasfinţitul Părinte, Acad. dr. IRINEU a început prin a spune cu aceeaşi clarviziune şi cu aceeaşi dăruire a omului slujitor al Bunului Dumnezeu: ,,Sfinţirea bisericii dumneavoastră este un prilej deosebit ca să săvârşim Sfânta Liturghie şi să aducem mulţumire Celui Atotputernic pentru aceste realizări sfinte pe care dumneavoastră le-aţi împlinit în această parohie şi în această sfântă biserică! A sfinţi o biserică nu este un lucru obişnuit de fiecare duminică, ci, este un lucru rar care se întâmplă chiar în viaţa unei generaţii sau a mai multor generaţii. Biserica dumneavoastră a fost construită cu câţiva ani buni înainte şi iată, acum este reînnoită şi înfrumuseţată! Astăzi, ne-am rugat Celui Atotputernic ca să sfinţească locaşul acesta, pentru ca dumneavoastră, ori de câte ori veţi veni aici, să primiţi din mâna Lui Dumnezeu darurile deosebite, potrivit rugăciunilor dumneavoastră! Noi venim în biserică şi suntem întâmpinaţi de sfinţi şi de îngeri, pentru că îngerii noştri păzitori ne însoţesc permanent, atunci când mergem pe calea bisericii! Sunt atâtea mulţimi de îngeri şi în conducerea lor se află Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil! Ei sunt arhistrategi, înaintea oştilor cereşti, puteri cereşti, fiinţe pe care Dumnezeu le-a creat şi Îl laudă în ceruri, dar sunt trimişi mereu şi în ajutorul nostru! Dumnezeu i-a creat înaintea noastră, aşa cum ne spune Sfânta Scriptură! Sfinţii sunt creaţi de Dumnezeu în prima fază a Creaţiei Sale, sunt puteri cereşti, sunt persoane, dar, spunem că sunt fără de trup! Au şi ei o materialitate a lor, cum spune psalmistul: «Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc», iar, acest lucru ne arată momentul când îngerii se arată oamenilor! Şi nenumărate sunt minunile Sfinţilor Arhangheli şi îngeri, atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament! În Vechiul Testament ei au vestit prorocilor despre venirea Lui Dumnezeu! Îngerii sunt aceia care au fost alături de poporul ales, când a construit Templul din Ierusalim, când a zidit jertfelnicul şi când s-au arătat alături de popor în cinstirea adevăratului Dumnezeu! Îngerii au luptat alături de poporul lui Israel şi i-au biruit pe vrăjmaşi! De aceea, pe bună dreptate sunt numiţi conducători ai cetelor cereşti! Le-a fost dată puterea să-L preamărească pe Dumnezeu şi să-L slujească permanent, însă, au fost şi îngeri care datorită mândriei şi slavei deşarte au căzut în păcat şi au fost alungaţi din ceruri, pentru că ei au fost buni la început, dar, prin faptele lor s-au întunecat şi au devenit îngeri răi! Conduşi de Lucifer, aceştia au căzut şi nu au mai stăruit în rugăciune, în meditaţie şi în contemplare, au ajuns diavoli întunecaţi şi au ajuns în adâncul iadului! Iadul este locul de chin, de durere şi de suferinţă, locul cel mai dinafară, cum ne spune Sfânta Evanghelie! Dar, nu au ajuns toţi în iad, pentru că Arhanghelul Mihail a stat înintea Lui Dumnezeu şi cu glas mare a zis: «Să stăm bine, să stăm cu frică!». Mulţi îngeri răi au rămas prin văzduh, ei sunt vameşii de la vămile văzduhului, pentru că ei opresc sufletele credincioşilor care n-au săvârşit fapte bune şi nu pot să intre în Împărăţia Lui Dumnezeu! Ei caută un suflet nepregătit pe care îl dau în adâncul iadului! Fiecare dintre noi, după ce am fost creaţi de Dumnezeu, am primit şi un înger păzitor, dar, şi vrăjmaşul a pus alături un diavol, în aşa fel încât omul are un înger păzitor, dar şi un vrăjmaş! Îngerul păzitor îl îndeamnă pe om să meargă pe calea faptelor bune, să meargă pe calea luminosă spre Împărăţia Lui Dumnezeu, îl îndeamnă la fapte bune, aşa cum vedem în viaţa noastră, că avem gânduri bune de la îngerul păzitor”, a subliniar cu deosebită pregnanţă Mitropolitul Olteniei!

,,Sfinţii Arhangheli devin slijitorii noştri, ca să ne ajute, ori de câte ori îi chemăm”!
În continuare, Arhieria sa a invocat faptul că: ,,Avem şi gânduri rele care sunt de la diavol! De aceea, ne rugăm în Rugăciunea Domnească «Tatăl Nostru», «şi ne izbăveşte de cel viclean», pentru că Însuşi Mântuitorul Hristos a rostit această Rugăciune în care se aminteşte de cel viclean! De la Taina Sfântului Botez credinciosul primeşte haina luminoasă, primeşte ocrotitor un înger păzitor, dar, şi vrăjmaşul îl îndeamnă pe om la fapte rele, ca să-i răpească sufletul, ca să-l arunce în focul cel veşnic! Vrăjmaşii diavoli continuă să ispitească, să îndemne oamenii la rele şi să devină vrăjmaşii noştri! Dar, împotiva lor îi avem pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, pentru că în Noul Testament au fost permanent în viaţa Mântuitorului Hristos, Creatorul cerului şi al pământului, în viaţa Maicii Domnului! În Planul ceresc, îngerii sunt trimişii Lui Dumnezeu, iar cuvântul «înger» înseamnă trimis al lui Dumnezeu! Deci, Dumnezeu l-a trimis pe Arhanghelul Gavriil la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ca să vestească Naşterea Domnului, «Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută», ceea ce arată că Planul Lui Dumnezeu este înaintea Creaţiei! Îngerii şi oamenii au fost creaţi de Dumnezeu în timp şi sunt «creaturi mărginite», iar, îngerii sunt trimişi în folosul nostru! Noi, credincioşii, suntem deosebiţi numai într-o anumită măsură, micşoraţi faţă de îngeri, pentru că avem trupul cel muritor, dar, după moartea trupească, vom învia şi vom fi precum îngerii! Suntem chemaţi să-L slujim pe Dumnezeu şi să-L preamărim, pentru că îngerii ne învaţă ce trebuie să facem pentru ca să ne mântuim! Îngerul păzitor ne îndeamnă să facem numai bine, pentru că şi Sfinţii Arhangheli devin slijitorii noştri, ca să ne ajute, ori de câte ori îi chemăm! Îngerii, doar ne sfătuiesc să facem fapte bune, iar, vrăjmaşii diavoli sunt mai îndrăzneţi, mai obraznici, că fac mult rău şi se folosesc de oameni care n-au decât pe dracu în ei, vrăjitoare, descântătoare! Sfinţii Îl au pe Dumnezeu în ei, au putere în ei, prin puterea Sfintei Cruci, iar, Sfinţii Arhangheli ne conduc pe noi, atunci când trecem din lumea aceasta, ca să ne ducă înaintea Tatălui ceresc şi să primim binecuvântare în Împărăţia cerului sau să primim osândă, cum spune Sfânta Evanghelie! Sfinţii Arhangheli se luptă împotriva celui rău, dar, biruinţa este a noastră! În această zi sfântă, Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să răsplătească celor care au contribuit la înfrumuseţarea bisericii, ne rugăm pentru toţi cei ce poartă numele sfinţilor şi le spunem La Mulţi Ani, Dumnezeu să vă dea sănătate şi să aveţi sprijinul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil! Amin”.
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.