Mitropolitul Olteniei a oficiat Sfânta Liturghie la Târgu-Jiu

465

ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, a oficiat, duminică, slujba de Florii la Catedrala din Piaţa Prefecturii din Târgu-Jiu. Sute de credincioşi au fost prezenţi la slujbă, respectând tradiţia de a participa în cea de-a 6-a Duminică din Postul Sfintelor Paşti la Sfânta Liturghie.

Creştinii ortodocşi au prăznuit, duminică, Floriile, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim, unde a fost aclamat de locuitorii oraşului şi întâmpinat cu frunze de palmier, şi fiind totodată sărbătoarea celor care poartă nume de flori. La Târgu-Jiu, credincioşii s-au strâns în centrul oraşului, cu mic cu mare, pentru a fi părtaşi la una dintre cele mai importante Liturghii. Slujba de Florii a fost Picture005oficiată la Târgu-Jiu de către mitropolitul Olteniei, ÎPS Irineu, la Catedrala din Piaţa Prefecturii. Zona a fost special amenajată pentru participarea unui număr cât mai mare de credincioşi.
După modelul mulţimii din cetatea Ierusalimului care l-a întâmpinat pe Mântuitor cu frunze de palmier, Biserica Ortodoxă a rânduit ca, după săvârşirea Sfintei Liturghii, să se sfinţească ramurile de salcie aduse de credincioşi. La fel s-a întâmplat şi la Târgu-Jiu, duminică, slujitorii Bisericii citind rugăciuni de sfinţire a salciei, ţinând în mâini aceste ramuri înmugurite, cu lumânări aprinse, ca simbol al biruinţei vieţii asupra morţii, fiind cunoscut faptul că salcia are o putere mare de regenerare.

A început Săptămâna Mare
Picture011În duminica a şasea din postul Paştelui, cunoscută în popor şi ca Duminica Floriilor, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim. Floriile deschid săptămâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paşte, aşa-numita Săptămână Mare, de după cele 40 de zile de post. În Săptămâna Mare se face curăţenie generală în gospodării. Curţile sunt măturate, gardurile sunt reparate, şanţurile sunt curăţate de nămol şi adâncite. Casele trebuie să strălucească de curăţenie.
În lunea Săptămânii Mari se scoate totul la aerisit, se lipesc şi se văruiesc casele, iar mobilierul este spălat şi reparat.
Picture014Până miercuri, inclusiv, sunt permise muncile în câmp. După această zi bărbăţii trebăluiesc pe lângă casă, ajutându-şi nevestele la treburile gospodăreşti. În Joia Mare, fiecare familie duce la biserica colaci, prescuri, vin, miere de albine şi fructe pentru a fi sfinţite şi împărţite, apoi, de sufletul morţilor.
Ultima vineri din Postul Mare este numită Vinerea Paştilor, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă sau Vinerea Mare. Conform tradiţiei creştine, este ziua în care Iisus a fost răstignit şi a murit pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul pacatului strămoşesc. Din această cauză Vinerea Mare este zi de post negru. În Vinerea Mare este interzis a se face copturi. Sâmbăta Mare este ultima zi de pregătire a Paştilor, când femeile trebuie să pregătească marea majoritate a mâncărurilor, să facă ultimele retuşuri la hainele noi pe care urmau să le îmbrace în zilele de Paşti. De obicei, în Sâmbăta Mare are loc şi sacrificiul mielului, din carnea căruia se pregătesc mâncări tradiţionale.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here