Aşa cum am menţionat, în Duminica a 9-a după Rusalii, în ziua de 6 august 2023, la Sărbătoarea «Schimbarea la Faţă» a Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte, Acad. dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, în prezenţa unui număr impresionant de mare de credincioşi, prin cuvântul său de aleasă şi profundă învăţătură duhovnicească a subliniat mai întîi faptul că Mântuitorul Hristos i-a ales pe sfinţii Apostoli, Petru, Iacob şi Ioan şi S-a urcat cu ei pe Muntele Taborului, unde a rânduit din veşnicie ca să se arate Slava Sa, să arate dumnezeirea şi sfinţenia Sa, pentru ca noi să înţelegem că Tatăl ceresc este permanent împreună cu Fiul şi cu Duhul Sfânt, pe care îl vedem în toate minunile făcute de către Mântuitorul Iisus Hristos! Aceasta este chiar puterea care ni se împărtăşeşte şi nouă, cea izvorâtă din Tabor, adică, din Mântuitorul Iisus Hristos Care S-a schimbat la Faţă! Această dumnezeire s-a petrecut cu şase zile înainte de Învierea Domnului Iisus Hristos! Evident, că s-a petrecut înainte de intrarea în Ierusalim, iar, perioada aceasta, până la intrarea în Ierusalim este o perioadă de la Tabor, ca să urmeze Săptămâna Patimilor! Mitropolitul Olteniei a ţinut să accentueze faptul că Sfinţii Apostoli, Iacob, Ioan şi Petru, Îl văd pe Mântuitorul Hristos ca Împărat al Slavei, înainte de a intra în Ierusalim, pentru ca ei să înţeleagă şi să nu se împuţineze în credinţă, când Îl vor vedea chinuit şi răstignit pe Cruce! Mai întotdeauna, aşa cum a precizat Înaltul ierah, Mântuitorul Hristos a anticipat faptul că firea umană se înspăimântă, se teme de moarte! Chiar Mântuitorul Hristos, în firea omenească S-a înspăimântat de moarte, aşa cum Îl vedem în Grădina Ghetsimani, când spune: ,,Părinte, de este cu putinţă să treacă de la mine paharul acesta!”, iar, Mântuitorul Hristos acceptă acest lucru pentru ca să ne arate că este cu adevărat om, că nu este o nălucire, nu este o înşelăciune!
,,Toată lumea doreşte lumina, pentru că noi înşine suntem creatori de lumină”!
Pentru frumuseţea şi pentru elocinţa cuvântului de învăţătură duhovnicească, nu vom da curs comentariilor care se impun, poate cu altă ocazie,dar, în cele ce urmează, vom reda cuvintele şi expresiile teologice cu care Mitropolitul Olteniei ne-a obişnuit, fiindcă Înaltpreasfinţia sa dezvoltă, de această dată, o veritabilă filosofie a luminii şi caută să argumenteze cu logica specifică discursului teologic, faptul că Fiul Lui Dumnezeu: ,,A luat firea omenească, asemenea nouă, ca şi noi să avem curajul, să avem nădejdea să ne apropiem de El, în orice stare am fi noi, de oameni păcătoşi, de oameni care suntem evlavioşi, când vrem să ne apropiem de Mântuitorul Iisus Hristos! Vedem că deosebită este învăţătura pe care apostolii aveau s-o primească. Iar, profesorul care trebuie să înveţe studentul ceva, aduce, nu numai argumentul, dar, mai dă şi o probă din lumea de zi cu zi! Pe Sfinţii Apostoli, Mântuitorul i-a încredinţat că El este Dumnezeu, trebuind să le arate pe Tatăl Cel ceresc, adică, să audă glasul Tatălui ceresc, să audă şi să vadă puterea duhului sfânt, că, deşi la Botez s-a auzit glasul Tatălui ceresc, dar, l-a auzit doar Sf. Ioan Botezătorul! Aici, însă, cei trei martori, Petru, Ioan şi Iacob, vor mărturisi despre Preasfânta Treime, care s-a arătat şi a vorbit! Deci, Dumnezeu-Tatăl vorbeşte într-o formă umană, deşi, nu are nici o legătură cu firea noastră umană, dar, iată, că pentru dragostea faţă de noi, El acceptă acest lucru şi iese din eternitatea Lui, din starea Lui dumnezeiască, veşnică, şi intră în timpul nostru, dar, fără să fie din timpul nostru, fiindcă Dumnezeu care a creat timpul, nu poate să fie cuprins de timp! Dar, acest timp este sfinţit de Dumnezeu, pentru că acolo unde Dumnezeu Se arată, se sfinţeşte orice lucru! De aceea, a trebuit să sfinţească aceste făpturi, de la firea umană, cum vedem, apoi, de la firea înconjurătoare, muntele, marea, apa, tot ceea ce este creat de Dumnezeu trebuia sfinţit, pentru că prin greşeala lui Adam, toate au fost supuse stricăciunii, iar, toate trebuiau refăcute din nou! De aceea, Naşterea Mântuitorul Hristos este o recreere, dar, nu ca atunci când omul care vrea să facă o casă, o strică pe cea veche şi vrea să facă alta nouă! Făptura umană s-a întunecat prin săvârşirea păcatului, iar, Dumnezeu a refăcut din nou «frământătura» aceasta, iar, El Însuşi S-a aşezat în mijlocul acestei făpturi, adică, a luat firea omenească pe care nu a mai lăsat-o niciodată! Dacă Mântuitorul Hristos este văzut de către Sfinţii Apostoli pe Muntele Tabor, înainte de Înviere, vine vorba despre Sfântul Ştefan, care spune: «Îl văd pe Iisus, Fiul Lui Dumnezeu, cum stă de-a dreapta Tatălui», iar, îndată ce L-a văzut, a strălucit faţa lui ca o faţă de înger! Înainte de momentul Taborului, Sfinţii Apostoli nu primiseră, încă, duhul sfânt, dar, au înţeles aici, că Mântuitorul Iisus Hristos este Fiul Lui Dumnezeu şi că această lumină cerească nu este una creată, ci, este Lumina Slavei Lui Dumnezeu, lumina veşnică, este o lumină care izvorăşte din interiorul Mântuitorului Iisus Hristos şi care se oferă tuturor, se împărtăşeşte! Din lumina aceasta cerească, noi ne împărtăşim, aşa cum spunem: «Tu eşti izvorul vieţii, cu lumina Ta!». Toată lumea doreşte lumina, pentru că noi înşine suntem creatori de lumină, pentru că energetic, noi suntem lumină, iar, dacă nu am avea lumină, nu ne-am vedea, pentru că Dumnezeu a aşezat lumină peste toate părţile noastre, dar, a pus şi în ochi capacitatea de a vedea lumina! Dacă ne vedem unii pe alţii, aceasta înseamnă că este un dar al Lui Dumnezeu, ca lumina care este în mine, să fie văzută şi în tine, să fie văzută şi în ceilalţi! Dacă Mântuitorul Iisus Hristos a arătat că El Însuşi este Lumină, a vrut să ne arate că El este izvorul luminii! Din izvorul luminii suntem activaţi şi permanent suntem «alimentaţi» de această lumină, pentru că nu am putea să mergem pe mai departe în existenţa noastră, adică, atunci când văd pe cineva, eu trăiesc şi văd mai departe! Lumina aceasta, nu este doar lumina identităţii pe care o văd, mai este şi lumina iubirii, lumina cunoştinţei, lumina frumuseţii, pentru că atâtea daruri sunt în această lumină, încât, nici nu putem să ne închipuim că ne-am epuiza resursele”, a reiterat Întâistătătorul lăcaşelor de cult din Oltenia!
,,Faţa Domnului Hristos este ceea ce noi avem trebuinţă ca să ne luminăm”!
În partea finală a cuvântului de învăţtură duhovnicească, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a ţinut să menţioneze că atunci când sfinţii ajung să vadă lumina, ei sunt plini de această putere dumnezeiască, încât Sf. Apostol Pavel spune: «Nu eu vreau să mai trăiesc, ci, Mântuitorul Hristos trăieşte!». Mântuitorul Hristos se aşează în sufletul care Îl iubeşte! «Cel care mă iubeşte, acela face poruncile mele!». De aceea: ,,Şi noi dorim să vedem lumina Slavei, aşa cum sfinţii au dorit să vadă lumina aceasta, ca să ne izbăvim de întunericul păcatului! De fapt, finalitatea păcatului este iadul! Pentru că iadul este locul unde nu putem vedea! Sfârşitul omului păcătos este iadul! Oamenii de pe pământ, nu au reşit să îndepărteze întunericul păcatului, iar, ca să ne îndepărtăm de acest iad, care este el însuşi nevăzător, pentru că în pictura noastră, diavolii nu au ochi, pentru că însuşi cuvântul «iad» este de origine greacă, iar, în traducerea noastră românească înseamnă «locul în care nu se vede»! Iar, dacă ne referim chiar la un cuvânt românesc, când urăşti pe cineva spui: «nu pot să-l văd!», şi n-ai să-l vezi, iar, unde este ură, nu este iubire! Mântuitorul Hristos este în proximitatea noastră, pentru că Îl vedem pe feţele confraţilor noştri! Dacă facem bine cuiva, îi facem lui Dumnezeu, adică, facem ca Bunul Dumnezeu să ne răsplătească, atunci când facem fapta cea bună! Când facem rău unui om, îi facem rău lui Dumnezeu! Deci, dacă îi faci ceva bun unuia dintre fraţi, îi faci lui Dumnezeu, dar, dacă îi faci rău, îi faci rău tot lui Dumnezeu! Pe chipurile săracilor, pe chipurile necăjiţilor, ale celor care sunt dispreţuiţi şi alungaţi de către societate, este Faţa Domnului Hristos! Dacă vrem să-L iubim pe Dumnezeu, să iubim Faţa Lui şi trebuie să-l iubim pe aproapele! Să vedem în faţa fiecăruia dintre apropiaţii noştri Faţa Lui Dumnezeu! Să nu ne «aprindem» de plăceri în faţa celui de lângă noi, pentru că e Faţa lui Hristos! Să nu dorim răul altuia, care e Faţa Lui Hristos! Dacă reuşim să vedem în faţa fiecărui om, Faţa Mântuitorului Hristos, Care S-a schimbat pe Muntele Taborului, atunci, trebuie să ne angajăm foarte serios în viaţa noatră, ca să facem bine! Să ne silim ca sufletul nostru şi ochii noştri să vadă numai binele! Să vadă numai Lumina Slavei dumnezeieşti! Şi atunci, vom urî păcatul, care nu este altceva decât urâţenie, durere şi suferinţă! Aşadar, având această imagine a Schimbării la Faţă, avându-L în faţa noastră pe Mântuitorul Iisus Hristos, aşa cum sfinţii au dorit să-L vadă întotdeauna, să dorim şi noi, iar, dacă vrem să dorim şi mai mult să-L vedem pe Mântuitorul Iisus Hristos, să ne împărtăşim cu Sfintele Taine, pentru că e foarte important! În Sfânta Împărtăşanie este Faţa Domnului Hristos, este ceea ce noi avem trebuinţă ca să ne luminăm! Şi dacă Sfinţii Apostoli, doar au văzut Faţa Mântuitorului Hristos şi au auzit cuvinteleTatălui, şi au văzut norul luminous al duhului sfânt, şi s-au înspăimântat, ei, bine, nouă ni s-a dat această posibilitate, nu numai să-L vedem pe Mântuitorul Iisus Hristos, ci, să ne împărtăşim cu El, adică, să-L «mâncăm»! Iată, ce har, ce putere dumnezeiască ne-a dat nouă, ca din această comunicare, din această «cuminecare», din această Împărtăşire, şi noi să ne luminăm şi să strălucim ca sfinţii şi ca îngerii din cer! Facă, dar, ca Bunul Dumnezeu, ca Lumina Slavei Schimbării la Faţă a Domnului, a transfigurării, să strălucească permanent peste noi şi să vedem pe feţele fiecăruia dintre noi, imaginea, Chipul Domnului nostru Iisus Hristos! Amin”.
Profesor dr. Vasile GOGONEA
