Mitocănia-o “boală” contagioasă la români

102

E tot mai dificil să întâlneşti un comportament cât de cât decent în România. De ce am ajuns într-o astfel de situaţie, nu-i greu de lămurit, în schimb nu  poţi să înţelegi mitocănia ce musteşte pretutindeni, de la vârful societăţii şi până jos la talpa ţării, din stânga şi din dreapta, de parcă mitocanii ar fi învăţat a se comporta, după un manual anume, chiar şi fără profesor.

Altfel spus, comportamentul mitocan a devenit pentru mulţi dintre confraţi o obişnuinţă şi un stil de viaţă, în vreme ce bunele maniere şi cuvintele frumoase sunt tot mai rar întâlnite, zice-se că ar fi de modă veche. Aşa că, omul sensibil şi de bun simţ întâlneşte un nefericit obstacol în comunicare, ba nici că mai poate respira de atâtea comportamente abjecte, cu vulgarităţi, ţipete şi urlete mereu în preajma lui. Şi din păcate societatea românească proliferează cu tot felul de circari, ţoape şi golani, de trântori şi de neica-nimeni, pentru al căror limbaj sau ţinută nudată ar fi invidioşi până şi birjarii sau tarabagii de Ferentari ai vremurilor de mult apuse. Apoi, de ani buni ies în faţă şi performează politicienii, formatorii de opinie şi realizatorii de emisiuni RTV, nu în ultimul rând cei din presa scrisă, pedalând fiecare, în funcţie de interese şi preferinţe. Adică, scuipă bârfe, calomnii, ori pun etichete la plezneală, şi-şi dau la gioale, de preferinţă în spaţiul public de unde nu-i mai spală nici măcar apa de izvor.
De altfel, de aici vin anti-modelele, colportându-se mitocănia în toată splendoarea ei şi în varii medii sociale – în stradă, arene sportive, instituţii publice, ziare şi reviste deocheate, emisiuni, zice-se culturale şi de divertisment etc. Peste tot întâlneşti trivialităţi, abuzuri verbale şi agresiuni fizice, adesea însoţite de damful pestilenţial de cârciumă şi destrăbălare greu de suportat. Iar când e vorba de mitocănie, nu mai contează vârsta, sexul şi mediul, instituţia şi profesia, zona geografică s.a.m.d, pentru că totul se petrece în lanţ şi cu atâta voluptate, încât devine firească întrebarea şi anume, dacă asemenea personaje mai sunt normale la cap? Ba, spuneam cândva că “şi peştele de la cap se împute”, că tare ne apare ca “model” pe clişeul negativ, paradoxal, chipul căruia i-ar reveni expres prin fişa postului, răspunderea pentru destinele ţării în calitatea sa de preşedinte al României. Or, dimpotrivă,  pe perioada celor două mandate prim-locatarul palatuluiCotroceni nu a făcut altceva decât să semene zâzanie şi ură, să-i dezbine pe români, să încalce Constituţia după bunul plac şi să-i calomnieze pe adversarii politici, sfidând până la urmă printr-un comportament mahalagesc şi cu o răutate feroce bunul simţ,  spiritul de adevăr şi dreptate. Caracterizează şi sintetizează de fapt profilul nedemn al politrucului român (mai nou, a se vedea cazul Crin Antonescu!) şi un aparte spirit de agresivitate şi paranoia, ce s-a cuibărit şi răspândit deja în societatea românească.
E suficient să deschidem doar site-urile mass-mediei sau forum-urile bloggerilor, eventual clişeele din spaţiul public, şi vom observa cum au contaminat destul de mult opinia publică. Or, o astfel de stare psihopatologică poate provoca chiar în scurtă vreme destule belele României. Şi asta, tocmai datorită încrâncenărilor şi dorinţei de răzbunare- pro şi contra, vizavi de demnitarii publici, de liderii de partid şi formaţiunile politice, de managerii de instituţii şi unităţi economice, de elitele şi personalităţile din diverse domenii ce au contribuit vârtos la formarea şi apărarea prestigiului ţării noastre în lume etc. Practic, s-a declanşat de ceva ani încoace un război mocnit sau mai pe faţă români contra români(!), întrebându-ne oare şi de ce?
Cu siguranţă, din toate aceste turbulenţe sociale, profită tot ei – ciocoii noi , ţoapele şi jargoniştii, mitocanii din politică şi odraslele acestora. Prosperă şi mafia ce mişună tot în jurul celor ce conduc sau guvernează, fie şi vremelnic România, iar  cât despre cei din exterior nici că mai trebuie să facem vorbire. Dar cum rămâne cu amăreşteanul, generos şi naiv, înghiţând pe nemestecate plesnele şi minciunile celor suspuşi, în buzunarele cărora curg biştarii – mulţi, rapid şi precis (ştim şi de unde!)? Sau poate că-i place românaşului să fie călcat în picioare şi umilit cu dispreţ, în numele unei false democraţii, cu vorbe goale în spatele căreia ţara asta blestemată se afundă tot mai jos în sărăcie şi mizerie. Este adevărat că educaţia oamenilor este cea mai grea problemă, dar de ce ne împiedicăm să o facem? Mai cu seamă, astăzi când în România atmosfera mono şi multi logului lasă atât de mult de dorit, societatea în întregul ei devenind saturată şi alergică la comportamentul mitocanilor, ce ţâşneşte prin toţi porii finţei lor atât de puţin umană.
Vasile Irod

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here