Mititelu loveşte din nou! Are bani, dar e blocat de Rotaru!

731

Adrian Mititelu, omul care a înfiinţat în această vară formaţia FC U 1948 Craiova, continuă războiul cu Mihai Rotaru, finanţatorul Universităţii Craiova din Liga 1. Într-un interviu acordat pentru fanatik.ro, Mititelu, care se află în discuţii pentru a-şi muta echipa la Târgu-Jiu, a afirmat că este “blocat” de Rotaru, termen pe care l-a mai folosit până acum şi în “relaţia” cu Primăria Craiova. “De patru ani Rotaru îmi blochează un teren intravilan de 500.000 de metri pătraţi, teren care putea să constituie o sursă importantă de bani pentru mine. În luna iulie, anul acesta, disperat după ce am pierdut procesul, l-am sunat şi m-am întâlnit cu el. Asta nu am spus la nimeni până acum. I-am zis: <<Omule, lasă-mă în pace! Lasă-mi familia în pace! Nu mă mai bloca!>> Mi-a promis că nu va mai continua litigiile, dar nu s-a ţinut de cuvânt deloc. Asociaţia pentru Protecţia Habitatelor Naturale din Bucureşti îşi are sediul exact unde-l are şi Rotaru, iar membrii asociaţiei sunt oamenii lui. A contestat în 2013 ceea ce a decis Municipiul Craiova, privind posibilitatea de a construi pe acel teren. Din acest motiv nu am putut să mă dezvolt pe acel teren, nici să înstrăinez o parte către firme, nici să fac alte investiţii care se pretau foarte mult: zonă de locuinţe, zonă comercială”, a afirmat Mititelu. Afaceristul doljean a mai spus că sunt într-o mare eroare cei care îl consideră falit.“Nu ştiu cine zice treburile astea, dar nu e adevărat. Din punct de vedere patrimonial nu am fost niciodată falit. Eu am fost un personaj care am chivernisit banii, dar am avut însă parte de răutăţi, de oameni care mi-au blocat afaceri serioase. Şi nu lucruri simple, ci afaceri de circa 50 de milioane euro. Asta pe lângă faptul că mi-au furat un club de fotbal în care am investit peste 20 de milioane euro pe vremea când milionul chiar era milion. Trei afaceri mi-au intrat în faliment, iar două dintre ele chiar erau importante din punct de vedere al patrimoniului. A trebuit să accept situaţia în care am ajuns. Am sperat totuşi că procesul penal se va termina cu un deznodământ fericit, să recuperez măcar o parte din bani, dar ştiţi foarte bine că nu a fost să fie”, a punctat Mititelu.
Patronul echipei din Liga a 4-a încă speră ca Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, foştii conducători din fotbalul românesc, să plătească pentru dezafilierea formaţiei FC Universitatea Craiova, chiar dacă instanţa nu i-a dat câştig de cauză până acum: “Ştiu că la final voi câştiga acest război! E doar o chestiune de timp. Am început procesul în civil la Curtea Bucureşti, dar asta nu înseamnă că ei nu vor plăti pentru ce au făcut. Sandu, Dragomir şi ceilalţi nu mai pot răspunde penal, dar nu au fost absolviţi de răspundere civilă”. Mititelu a fost acuzat în trecut că a băgat FC Universitatea Craiova în campanie electorală, şi a făcut demersuri pentru a muta echipa la Caracal, Petroşani sau Segarcea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.