Miting USMO, la CEO

315

Reprezentanţii Uniunii Sindicatelor Miniere Oltenia (USMO) au decis organizarea, în data de 5 aprilie, a unui miting la sediul Diviziei Miniere din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), se arată într-un comunicat difuzat luni. Potrivit acestuia, Consiliul de Coordonare al USMO a luat o serie de decizii după o întâlnire cu aproximativ 300 de membri, printre care organizarea unui miting, precum şi participarea la o întâlnire cu parlamentarii de Gorj.
“Consiliul  de Coordonare lărgit al USMO, la care au participat circa 300 de militanţi sindicali, a hotărât organizarea unei întâlniri în data de 21 martie cu parlamentarii de Gorj, în localitatea Rovinari, organizarea unui miting la sediul secundar al Complexului Energetic Oltenia pe data de 5 aprilie, efectuarea de demersuri la Ministerul Economiei, în vederea prezentării  încălcărilor grave ale Contractului Colectiv de Muncă şi a rezultatelor economice dezastruoase ale societăţii Complexul Energetic Oltenia SA de către Directorat”, se afirmă în comunicat.
USMO a decis să solicite demiterea Directoratului societăţii Complexul Energetic Oltenia SA pentru încălcarea legislaţiei muncii şi abuz în serviciu prin nerespectarea hotărârilor judecătoreşti executorii.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here