Mita şi corupţia, politici de stat în România

242

mitaCorupţia în România bântuie ca o stafie, ridicându-se chiar la rangul de politică de stat de vreme ce însăşi garanţia mandatelor celor ce candidează pentru preşedinţie, parlament, primării şi alte instituţii locale depinde în bună măsură de spovedania şi mituirea electoratului.

În special campaniile pentru alegeri din 2004 încoace stau mărturie, iar pentru 2012 scenariul pare a se desfăşura la fel şi poate că ceva mai „rafinat”, actorii actualei puteri fiind puşi de pe acum să joace rolurile în „hoţii strică hoţii” sau în „hoţii şi vardiştii”, inclusiv în regia votului prin corespondenţă a răspopitului Baconschi. Or, dacă la vârf se întâmplă aşa ceva cu bună-ştiinţă, ce să mai grăim despre omul simplu care se plânge la tot pasul de mica şi marea corupţie patronată în primul rând de către autorităţile statului român. Şi asta pentru că într-o formă sau alta şpaga şi mita se dă şi se ia în mai toate situaţiile, fiind bine cunoscut că doar prin astfel de atenţii orice rezolvare devine posibilă. Iar pentru a ne lămuri, dacă mai e cazul, să le luăm pe rând; ai nevoie să construieşti ceva, chiar şi nişte acareturi sau poate un loc de parcare, trebuie să găseşti omul şi momentul potrivit pentru a achita tariful, în multe cazuri dinainte stabilit. Le fel procedează şi analfabetul care obţine cu brio carnetul de şofer, apoi face accidentul pe şosea, omorând din culpă fiinţe nevinovate. Alţii obţin brusc acte în regulă pe proprietăţi ce nu le aparţin, ba şi pe maşini furate de alţii de prin străinătăţuri şi repede înmatriculate în ţară. Dacă privim spre vamă (cazuri bine cunoscute), nu intră doar maşini furate ci şi zeci de mii de tone zilnic cu mărfuri de contrabandă, în special ţigări şi alcool, traficul fiind controlat de către o adevărată reţea mafiotică, bine organizată şi mână-n mână cu poliţia de frontieră. O parte importantă din banii negri alimentează conturile partidelor aflate la putere pentru următoarele companii electorale, apoi se împarte tainul pentru ca toată lumea să fie mulţumită, chiar dacă statul român pierde venituri colosale la porţile de intrare ale fruntariilor sale. Dar să ne ferească Cel de Sus de boli ori suferinţe, că nu suntem iertaţi nici în spitale, unde trebuie să achiţi neapărat „preţul pacientului” pentru a fi luat în seamă şi cât de cât tratat corespunzător, după care devii clientul permanent al cabinetelor medicale particulare, recomandate cu generozitate de medicii curanţi. După cum, în învăţământ toţi incompetenţii trec cu brio examenele iar semidocţii îşi iau doctorate pe bandă rulantă, pe lucrări făcute de altcineva în vreme ce cercetarea ştiinţifică în România a intrat demult în colaps. Şi lanţul corupţiei nu se opreşte aici, dimpotrivă se întinde nebănuit şi în alte domenii, bunăoară în achiziţiile publice, avansând pe măsură ce miza este mai mare şi chiar dacă licitaţiile sunt obligatorii, câştigă până la urmă firma care trebuie şi unde teancul de bani este mai gros pentru avizare. În plus, la caietul de sarcini, pe bani publici se mai execută şi ceva lucrări gratuite pentru şefime – construcţii, amenajări sau modernizări de vile, apartamente, case de vacanţă, la care se adaugă comisioanele şi cadourile pentru alimentarea conturilor, vacanţelor exotice, etc. Sunt doar câteva aspecte vizavi de ceea ce înseamnă şpaga, mita şi actele de corupţie din România, fiind de acum cunoscuţi de o lume întreagă pentru astfel de obiceiuri înrădăcinate şi învelite în metehne specifice mai degrabă lumii medievale de tip oriental. Mai nou ne-au luat la ochi şi ne critică chiar reprezentanţii diplomatici ai SUA, Franţei şi Angliei la Bucureşti, dar şi a unor firme străine ce au investit în ţara noastră, acuzând autorităţile române de interese obscure şi licitaţii trucate, în multe situaţii pe credite externe şi fonduri europene, de scurgere de bani negri pentru alimentarea campaniilor electorale, dar şi a clientelei de tip mafiot ce mişună în jurul actualei Puteri. Or, fiind într-un mod voit sau nevoit parte a unor astfel de practici înseamnă că trebuie să şi acceptăm a ne autodistruge cu atâta uşurinţă ca popor. Iar până la urmă cel mai afectat este omul de rând care se plânge de corupţie dar şi de samavolnicia taxelor şi impozitelor, avalanşei de preţuri şi altor coerciţiuni ce apasă tot mai greu asupra existenţei sale. În schimb, cei ce ar trebui să vegheze la bunul mers al societăţii, nu fac altceva decât să bată câmpii prin speech-uri sau „şezători” prelungite la TV despre reforme şi legi pe care în primul rând nu le respectă, justiţia fiind ea însăşi la mâna nelegiuiţilor. Dovadă că laolaltă pun carul înaintea boilor de vreme ce nici unul dintre marii corupţi nu se află după gratii şi mai mult decât atât, sunt ocrotiţi din interese politice chiar dacă într-un fel sau altul sunt părtaşi la devalizarea ţării. Şi atunci, chiar dacă trebuie să ne repetăm, este nevoie să o mai spunem încă o dată că politicienii nu fac altceva decât să ne mintă tot timpul cu neruşinare; la rândul lor, şmecherii profită iar ticăloşii n-au milă, bandiţii jefuiesc şi omoară, egoiştii trăiesc doar pentru a-şi satisface interesele lor meschine, magistraţii, în primul rând avocaţii, prosperă din certurile şi conflictele noastre declanşate adeseori de alţii sau fără rost, medicii primesc peşcheşul dar nu-i prea vindecă pe pacienţi, nu în ultimul rând invidia şi ura ne cuprinde pe toţi, inflamându-ne starea de spirit şi chiar sminteala şi ieşirea din minţi. Până la urmă, totul depinde de raţiunea, conştiinţa şi responsabilitatea noastră civică, după cum oamenii politici, cu precădere cei ce deţin frâiele Puterii, sunt cei ce ar trebui să asigure justiţia socială, cuplând-o la interesul public – naţional şi al cetăţeanului prin imparţialitate şi echilibru în apărarea adevărului. Altfel, vom fi cu toţii complici, pungăşindu-ne unii pe alţii în infirmitatea noastră meschină de şpăgari, în vreme ce mita şi corupţia ridicate la rangul de politică de stat nu va înseamnă altceva decât o sinucidere naţională, automutilându-ne moral, spiritual şi material ca naţiune şi ţară românească. Pentru că, dincolo de acuzaţii sau suspiciuni rămân faptele, în plus atragem mereu atenţia altora şi asupra unor lacune de comportament, a lipsei de educaţie ceea ce practic ne diferenţiază de ceilalţi, fiind aruncaţi în neîncredere şi izolare. Iar când la Bruxelles, Strasbourg sau Luxemburg mai suntem reprezentaţi şi de personaje precum A. Severin, L. Tökes, EBA, G. Becali şi alţii, imaginea României este completă, fiind mai tot timpul consideraţi „oaia neagră” sau, în cel mai bun caz, „necăjiţii” Europei, chiar dacă avem tupeul de a vorbi despre Spaţiul Schengen şi desfiinţarea graniţelor spre lumea civilizată.

Vasile Irod

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here