Mita electorală ! Tot mită ! Portocalie ori UNPR-istă

269

foto predo 2Mai vizibilă, deocamdată, şi la vedere este mita făcăturii numită partid, deşi UNPR e numai o strânsură din intraţii în Parlament, pe listele altor partide (fraudulos, ca grupuri parlamentare constituite prin încălcarea legii !). Prin Bucureşti şi alte localităţi uneperiştii dau gratis mici, cârnaţi electorali şi promisiuni. Cum că la iarnă va fi bine şi la vară cald.

În plin postul Sfintei Sărbători a Naşterii Domnului – Crăciunul, un viceprimar portocaliu, din Hurezanii Gorjului, a pus-o de-un chef cu alegătorii. Şi ce nu spun-promit cheflii la băutură. Că-şi vor da voturile cui dă de mai multe ori de mâncare şi-i cinsteşte cu alcoolul, altfel interzis în Post. Iar mâncarea şi băutura multă şi gratis tot mită electorală se numeşte. Cu start furat, întrucât Coaliţia portocalie, de la Putere, s-a temut de organizarea alegerilor locale la termen, amânându-le pentru luna noiembrie a anului viitor, comasate cu parlamentarele. La care PDL şi UNPR vor conta, probabil, şi pe primarii în funcţie. Deja mituiţi. În joaca lor de-a pierzania, şi-o pot face cu mâna lor.

BANII PENSIONARILOR, LA ANI ŞI SERVICII(SECRETE !). Din păcate, pensionarii şi bugetarii – profesori, medici, funcţionari publici – ies cam puţini în stradă opri chiar deloc. Deşi pensionarii sunt nemulţumiţi de decizia Guvernului – luată de preşedintele Traian Băsescu, ex-vaporean şi „mare duşman” al lui Johny Walker, ce nu va ţine seamă nici de decizia Curţii Constituţionale – de a nu majora pensiile în 2012. Aşa cum prevede propria Lege a pensiilor (votată şi furată în Camera Deputaţilor de Roberta Anastase !). În realitate, mărirea pensiilor este perfect posibilă. De indexarea pensiilor cu rata inflaţiei, ce să mai vorbim. Fiind prevăzută chiar de Legea pensiilor votată de portocalii (şi numărată, cum am mai precizat şi cu un alt prilej, după principiul personajului caragealian Pristanda de însăşi duduiţa Roberta, al treilea bărbat în stat !)

Spre a fi mai pauperi, şi mai uşor de mituit, pensionarii au pensiile îngheţate la nivelul din 2009. Şi în Legea Bugetului pe 2012, valoarea punctului de pensie în buget e de numai 732,8 lei.

Păi cum să fie bani pentru mărirea pensiilor ori pentru indexarea lor cu rata inflaţiei dacă banii merg la draga de ANI (Agenţia Naţională de Integritate) şi la serviciile secrete, ce trebuie răsplătite ! Iar preşedintele Traian Băsescu, ce-l ce ne-ndeamnă la austeritate şi economisire, nu se poate plânge. Administraţia Prezidenţială are prevăzută – în acelaşi buget de austeritate – o creştere de la 28,8 milioane lei în 2011, la 29, 6 milioane lei în 2012. Iar ANI e campioană absolută la sărituri: sare de la 13,7 milioane anul acesta la… 42,9 milioane de lei în 2012. Pe aproape se situează SRI (de la 187,5 la 193,9 milioane de lei !), SIE (de la 129 milioane de lei la 193,9 milioane lei !), SPP (de la 129 milioane lei la 132,3 milioane lei) şi chiar MAE, cel străin de SIE ( de la 540,6 la 646,2 milioane de lei !)

Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here