Misiunea Lăcrămioarei Diaconu Pințea în CEO – Ce a invocat la demisie

3767

* Două ,,mari realizări”: Restructurarea CEO și afacerea cu Petrom

Pe parcursul a trei ani cât a stat în Directoratul CEO, Lăcrămioara Diaconu Pințea se poate lăuda, în primul rând, că a lipsit de la program în tot acest timp, fiind singurul director care și-a permis ,,să lucreze de acasă”, de la București.

Deși prezența ei fizică la compania de stat a lipsit aproape cu desăvârșire, fosta membră a conducerii CEO a reușit să impună cu multă forță un plan de restructurare draconic.
Apoi, a încheiat parteneriatul cu OMV Petrom alături de liberalul Daniel Burlan. Din acest ,,deal”, CEO rămâne fără aproape 700 de hectare de terenuri și cu minus 410 milioane de euro. Petrom dă 76 de milioane de euro şi va primi ,,jumătate din orice, din pământuri, din energia pe 25 de ani de acum înainte”, după cum a dezvăluit jurnalista Oana Zamfir la emisiunea pe care o realizează la Antena 3. Este vorba despre afacerea cu parcuri fotovoltaice pentru care s-au înființat patru societăți mixte.
Din câte am văzut, organele abilitate nu s-au autosesizat, deși presa locală, inclusiv Gorjeanul, semnala un conflict de interese, fiindcă soțul fostei membre a Directoratului CEO se află în boardul Petrom, ea însăși fostă angajată a companiei austriece. În tot acest timp, soțul era șef la Petrom iar Lăcrămioara Diaconu Pințea, la CEO. În fine, după dezvăluirile Oanei Zamfir, Lăcrămioara Diaconu Pințea, mâna dreaptă a lui Virgil Popescu în CEO, a demisionat invocând ,,motive personale”, dar și că este ocupată cu un alt proiect măreț. Pare că misiunea ei s-a încheiat, nereușind totuși să închidă grupurile energetice de la Turceni și Rovinari în acest an, așa cum prevăzuse în planul de restructurare.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here