Nicolae Mischie a fost externat din Spitalul Elias din Capitală, în urmă cu câteva zile, starea lui de sănătate fiind mai mult decât bună. De altfel, Mischie a revenit cu maşina la Godineşti, locul său de baştină, fiind văzut de localnici, alături de soţie, pe proprietatea din această localitate.
Inclusiv primarul din Godineşti, Gheorghe Corbeanu, a declarat, ieri, că Mischie ar fi venit cu doar o zi în urmă la proprietatea sa din localitatea pe care edilul PSD o conduce, fiind văzut acolo de numeroşi localnici. “Am auzit că domnul Mischie este la Godineşti. Mi-au spus mai mulţi localnici că l-au văzut acasă marţi, alături de soţie. Unii l-au văzut chiar când a venit cu doamna, cu maşina”, a declarat, ieri, Corbeanu arătând astfel că fostul pacient nu mai este conectat la aparate ci este foarte sănătos.
Reamintim că, fostul președinte al Consiliului Județean și al PSD Gorj a suferit un accident vascular cerebral ischemic la sfârșitul lunii iulie, fiind stabilizat mai întâi de doctorii de la Târgu-Jiu, iar, ulterior, a fost transferat la București, cu un elicopter SMURD. Mischie a rămas internat toată luna august la București, fiind la un moment dat transferat la cerere de la Colentina la Elias. Pe toată perioada cât Nicolae Mischie a fost internat, soția sa, medicul Sanda Mischie, a stat permanent la București, alături de soțul său.
A.Stoica