Mişcări secrete la (in)Justiţie

387

Nu-i pace sub măslini, veţi zice. Şeful de la DNA, actualul adică, n-a trecut prin furcile caudine ale vreunui concurs profesional. De care să nu fie străin ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, aceea care-a făcut propuneri pentru şefii DNA şi ai Parchetului General, respinse de locatarul vremelnic şi ilegal al palatului din Dealul Cotrocenilor.

Acum, v-aş propune să nu vă repeziţi la magistratul Mona Pivniceru, acuzând-o nemeritat că dă bir cu fugiţii. Numai dumneaei ştie dacă merita să renunţe la posturile de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar şi de la Curtea Constituţională – aceea care i-a întârziat numirea în demnitatea de ministru – nevorbind de motivele adevărate. Şi dacă-mi aduc bine aminte că inclusiv primul ministru, Victor Ponta, se arăta liniştit că-l părăseşte un valoros ministru, apreciind că vom câştiga un judecător la Curtea Constituţională! Păi asta mai avusesem, parcă…
Cine poate şti dacă numirea şefilor DNA şi Parchetului General nu-s clauze secrete ale Pactului Băsescu-Ponta? Una peste alta, cu răbdare, va fi posibil să se schimbe ceva în actuala (in)Justiţie. În sensul că judecătorii din ţară au demis doi judecători ai CCR – Alina Ghica şi Cristi Dănileţ. Protestele şi luările de atitudine ale asociaţiilor magistraţilor ne oferă niscaiva semne că, încet-încet, judecătorii încep să se dezbare de băsism. Mai greu este cu procurorii.
S-au lansat propuneri pentru ocuparea iminentului portofoliu de ministru al Justiţiei, ce va fi vacantat după trecerea Monei Pivniceru la CCR. Ceva mai puşi pe glume sinistre, unii îl văd detronat pe Titus Corlăţean de la Externe. Care-ar putea fi schimbat, tot fără motiv, ca şi predecesorul Andrei Marga. Şi că ar veni acesta la Ministerul Justiţiei. Părerea mea, dacă va conta, este că s-ar produce o imensă greşeală. Fost preşedinte al Comisiei senatoriale de relaţii internaţionale, Titus Corlăţeanu se mişcă bine printre diplomaţi şi dovedeşte o reală vocaţie în acest domeniu.
A mai apărut şi o altă propunere – aceea a desemnării experimentatului ex-senator, ex-ministru al Muncii şi al Educaţiei, pentru scurtă vreme şi prim ministru interimar, extrem de echilibratul prof.univ.dr. Alexandru Athanasiu. Ca să nu mai vorbim despre bogata domniei sale cultură ce l-ar face un competent candidat, cu mari şanse, la preşedinţia României, din partea PSD. Şi am mai uitat un singur element, prof.univ.dr. Alexandru Athanasiu are ca specializare dreptul. Şi mai este o personalitate bine văzută la Bruxelles ori în alte cancelarii occidentale.
Faţă de actualul locatar de la Cotroceni, Alexandru Athanasiu are un singur cusur. N-a fost angrenat în niciun scandal. Nici politic, nici penal sau de altă natură.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.