Miruță, liderul USR Gorj: ,,Avem candidați în cele 63 din cele 70 de UAT-uri! La Târgu-Jiu și la CJ Gorj mergem împreună cu colegii de la PLUS, dar și la primăriile din Bălești și Motru”!

1093

Radu Miruță, liderul USR Gorj, a prezentat, luni, împreună cu președinta PLUS Gorj, echipa reunită a celor două partide, pentru alegerile locale din septembrie. USR Gorj are candidat în 63 din cele 70 de primării din județ și candidați comuni cu PLUS, partid cu care va fuziona prin absorbție în următoarele câteva zile, pentru Consiliul Județean, dar și primăriile din Târgu-Jiu, Motru și Bălești.

,,După trei ani și jumătate de când am decis să pornim această poveste, a unui partid, partide, care nu au mai existat în politică, suntem în fața dumneavoastră într-un moment destul de important pentru noi. După munca aceasta de trei ani de zile, prezentăm candidații la președinția Consiliului Județean Gorj și la Primăria Târgu-Jiu. Aveți în fața dumneavoastră niște oameni care, acum trei ani de zile, nu își imaginau că vor fi implicați politic. Aveți în fața dumneavoastră niște oameni care au realizat că statul deoparte nu mai este o soluție pentru ca lucrurile să devină mai bune. Aveți în fața dumneavoastră o echipă de oameni serioși, competenți și onești care au reușit să depășească acel prag psihologic, ca lucrurile să fie schimbate dacă dumnealor nu se implică. Au decis astfel să se implice, s-au implicat, iar acum candidează în fața dumneavoastră cu speranța că, prin capacitatea lor profesională și onestitatea lor vor reuși să facă, din județul Gorj, ceea ce nu s-a făcut în ultimii 20 de ani, în care am văzut doar candidați plimbați de la un partid la altul, când am văzut oameni care își schimbă culoarea politică din patru în patru ani, atunci când interesele personale o propun și văd, în aceste zile, în toate mijloacele mass-media, oameni care au mai fost de câteva ori în fața alegătorilor, care au promis lucruri pe care nu le-au făcut și care, din punctul meu de vedere, nu au nici cea mai mică credibilitate”, a declarat, ieri, Radu Miruță, președintele USR Gorj, în fața Casei de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu, locul în care au fost prezentați presei candidații partidului.
,,Atunci când promiți ceva, atunci când nu realizezi acele promisiuni, când repeți aceste lucruri și revii în fața oamenilor spunând aceleași lucruri, înseamnă că nu ai fost capabil, înseamnă că ai avut ocazia să le faci și nu le-ai făcut”, a completat liderul USR Gorj, cu referire la candidații reșapați de mai multe partide, la alegerile locale din această toamnă. Hoară și Șarapatin, candidații comuni de la CJ și Primăria Târgu-Jiu! Radu Miruță a declarat astfel că este mulțumit că USR are candidați în aproape toate localitățile din județ, deziderat pe care și l-a propus încă de acum trei ani de zile. ,,Provocarea personală a fost, atunci când am intrat în povestea USR, ca atunci când vor fi alegeri locale să avem candidați în jumătate din localitățile Gorjului. Astăzi avem candidați în cele 63 din cele 70 de UAT-uri. La Târgu-Jiu și la CJ mergem împreună cu colegii de la PLUS. Suntem Alianța USR Plus, avem candidați comuni la președinția Consiliului Județean Gorj și la CJ, la Primăria Târgu-Jiu și la Consiliul Local Târgu-Jiu. La fel, la primăriile din Bălești și de la Motru, unde mergem tot în alianță. După 15 august toți am înțeles că va avea loc o fuziune prin absorbție între USR și Plus, practic nu mai suntem două echipe, nu mai contorizează nimeni istoricul acestor echipe, ci suntem o singură echipă care merge în fața oamenilor cu această abordare. Vă vom prezenta pe domnii Hoară și Șarapatin pentru Consiliul Județean și Primăria Târgu-Jiu”, a conchis Miruță.
ANAMARIA STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here