Miruță, liderul Uniunii Salvați România se întreabă: ,,Cui i-e frică de USR, la Gorj”?

2235

Radu Miruță, președintele USR Gorj, candidat al partidului la Camera Deputaților, consideră că, partidul pe care îl reprezintă creează teamă doar în rândul celor care nu respectă legea. De altfel, USR este creditat cu șanse mari de a obține, la Gorj, măcar unul dintre cele șapte fotolii de parlamentari, la alegerile din 6 decembrie.

Mai exact, în opinia lui Radu Miruță: ,,frică de USR au, în Gorj și în toată țara, doar cei care încalcă legea, șantajează și se lasă șantajați, manipulează ordinar, devalizează banul public, își ascund averile pe numele altora, execută ordine din umbră, blochează proiecte constructive, sfidează pe cei mulți, mint fără să clipească, mituiesc cum respiră, înșală speranțele oamenilor, lovesc în cei care câștigă bani în mod cinstit. Cei care cred că murdărindu-i mincinos pe cei curați vor deveni ei cei curați. Impostorilor de profesie, lor le e frică de USR la Gorj! Toți ceilalți nu au deloc a se teme! Dimpotrivă! USR nu are nimic de ascuns nici aici la Gorj”. De altfel, liderul USR Gorj anunță că va continua ,,bătălia pentru a convinge gorjenii că suntem alternativa la hoție, subdezvoltare și nedreptate”.

Gorjul trimite USR în Parlament
,,Vom merge în Parlament cu sprijinul gorjenilor curajoși și demni și vom continua să luptăm pentru ca niciun român să nu mai moară cu dreptatea în mână. Una din primele priorități ale USR în actualul Parlament a fost introducerea în legislația românească a principiului și practicii confiscării extinse, astfel încât averile dobândite prin infracțiuni să poată fi confiscate. Am fost singurii din Parlament care am introdus un proiect de lege pentru acest lucru. După 4 ani grei Parlamentul a adoptat în final un proiect de lege în acest sens. Partidele vechi au votat până la urmă, dar nu din convingere, ci de teama declanșării procedurii de infringement a Comisiei Europene la adresa României. S-au pierdut însă 4 ani, timp în care hoția, fărădelegea și-au făcut de cap mai departe!”, a subliniat Radu Miruță, candidat fără probleme penale care poate trece oricând testul de integritate. ,,Mai sunt multe de împlinit pentru o Românie fără hoție! Vom fi, cu sprijinul vostru, al celor care nu aveți motiv să vă temeți, mai mulți parlamentari USR în noul legislativ și vom îndrepta mai repede lucrurile. Nu vom mai aștepta cu anii să facem ce trebuie făcut la timp! DE CE ne-am bate pentru transparență și întărirea Justiției, pentru principiul toți banii la vedere, pentru afișarea în detaliu a tuturor contractelor pe bani publici pe site-urile instituțiilor dacă noi, cei din USR, am avea ceva de ascuns. DE CE?! Vrem să vindecăm justiția și să o eliberăm de orice influență politică. Asta vrem să facem! Este condiția obligatorie pentru ca România Curată să ia locul României Furate. Justiția este un serviciu public. Soluțiile în procese trebuie să fie mai rapide și echitabile. Românii nu trebuie să mai aștepte cu anii răspunsuri în cele mai simple dosare. Vom elimina supraîncărcarea judecătorilor și a instanțelor și vom deschide larg porțile către magistrați noi, bine pregătiți. Supraîncărcarea generează termenele lungi afectând în destule cazuri temeinicia unora din soluțiile pronunțate, ceea ce este grav. Judecarea litigiilor poate fi scurtată prin simplificarea sistemului de calculare și achitare a taxelor judiciare, în primul rând, a taxei de timbru. Vom pleda pentru transmiterea online a ședințelor de judecată”, a completat liderul USR. Acesta spune, de asemenea, că dacă ne dorim să transparentizăm cu adevărat actul de judecată, este necesar ca ședințele să poată fi urmărite de orice persoană interesată să afle adevărul despre marile dosare de corupție.,,Acestea sunt printre preocupările noastre. Pentru asta vă cerem votul pe 6 decembrie! Iar impostorilor de profesie, celor care le e frică de USR, le spunem doar atât: Aveți de ce să vă fie!”, a conchis candidatul USR Gorj.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here