Un concurs de angajări organizat de Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu a stârnit reacții din partea deputatului Radu Miruță, cel care în vară a avut curajul de la tribuna Parlamentului să-I ceară deja fostului ministru al educației, Sorin Câmpeanu, să ia măsuri pentru ca tezele de doctorat din România să nu mai fie sinonime cu plagiatul. Între timp Câmpeanu și-a dat demisia tocmai pentru suspiciuni de plagiat, iar acum parlamentarul USR de Gorj nu poate să nu observe cum la concursul de la spital printre persoanele picate s-a aflat și cea care a avut nota cea mai mare la proba scrisă. Nu e o noutate, candidații neagreați sau fără „pile” pierzând examenele la proba orală, Miruță fiind deocamdată singurul parlamentar care vorbește deschis și tranșant și despre acest subiect. „Candidata cu cea mai mare notă la scris a picat concursul la SJU. Nu pare deloc că ne facem bine aici în Gorj. Discursurile PNLPSD despre competență nu se traduc și în bune practici locale în acest sens. Concursurile pe bune, în Târgu-Jiu și nu doar, sunt mai degrabă excepții decât regulă. Orice mișcare pe piața locurilor de munca în sectorul public local pare ghidată dintr-un centru cu comandă unică. Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu a scos la concurs șapte posturi de asistent medical debutant. Nu am cum să nu-mi pun un mare semn de întrebare cum naiba persoana care a obținut cel mai mare punctaj „la examenul scris”, a picat proba interviului, fără drept de apel!!! Atunci când vom reuși ca stat să facem o evaluare corectă, DEPOLITIZATĂ, și la nivelul central și în sectorul public local, a modului în care se fac aceste concursuri de angajări vom fi pe drumul cel bun. Și din perspectiva folosirii cu cap a banilor publici, și din perspectiva creșterii calității serviciilor publice. Fără pile politice în posturi din sectorul public”, a transmis Miruță pe o rețea de socializare.
Gelu Ionescu