Petrecerea de nuntă a procurorului Bertha cu aleasa inimii sale, Marcela, nu a fost umbrită nici măcar de un nor, dar mai ales că de boala celei căreia magistratul i-a jurat în fața lui Dumnezeu că-i va sta alături și la bine și la greu. Marcela Bertha a fost diagnosticată, anul trecut, cu cancer la sân, iar după o chimioterapie grea va urma o intervenție chirurgicală de care aceasta nu se teme. De altfel, optimismul miresei a uimit și întărit invitații prezenți la celebrul eveniment de duminică, iar pentru aceasta o parte dintre artiștii celebrii prezenți la eveniment au prestat în mod gratuit. Carmen de la Sălciua, venită special din Germania, pentru nunta de la Târgu-Jiu, dar și Olguța Berbec au interpretat gratis pentru cei doi miri și pentru invitații lor.
Marcela Bertha are alături soțul, familia și numeroși prieteni minunați cu care a petrecut, duminică, la nuntă, abandonând total grijile legate de boala care a apărut din senin, după un eveniment tragic din viața celor doi.
A făcut-o și a doua zi când o sută dintre oaspeți au revenit la Estuar, pe Insuliță, unde s-a pregătit o petrecere intimă pentru cei apropiați.
Din meniu nu a lipsit berbecuțul și purcelul la proțap, băuturile fine și dulciuri delicioase.
Mireasa a vrut ca evenimentul să fie unul inedit, motiv pentru care a aruncat buchetul atunci, la o zi după nuntă. Îmbrăcată într-o rochie la fel de deosebită, în culoarea șampaniei, și purtând în picioare încălțăminte sport, Marcela Bertha a debordat de voioșie, pozitivitate și optimism încurajând ea invitații la frumoasa petrecere.
Șefii mirelui, primul-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, au fost la această petrecere, de la care nu au lipsit nașii cuplului, adică deputatul Alin Văcaru și soția Iustina. Marcela Bertha este un exemplu pentru cei care se confruntă cu această boală grea în care 80% contează starea bolnavului și dorința de a lupta pentru viață.
ANAMARIA STOICA