Mircea Malița (1927-2018), autorul celor trei volume cu titlul “Aurul cenușiu”. Eseuri rostite, apărute la Editura ,,Dacia”, Cluj, 1971-1973, și al unor studii de matematică și diplomație, pe parcursul vieții a deținut multiple funcții de însemnătate publică: Președinte fondator al Fundației Universitare a Mării Negre, Directorul Bibliotecii Academiei Romăne (1950-1956), Consilier al primei Misiuni permanente a României pe lângă ONU (1956-1962), ministru adjunct pe probleme ONU și al organismelor internaționale (1962-1970), ministru al învățământului (1970-1972), consilier pentru probleme externe și ministru de stat (1974-1979), ambasador al României în Elveția și la ONU (1980-1982), ambasador în SUA (1982-1984). În 1991 a fost ales ca membru titular al Academiei Române.
,,Să-mi cânți cobzar bătrân ceva” este una din cărțile sale, apărută la Editura Instituției de Științe Politice și Relații Internaționale “Ion I.C. Brătianu”, București, 2016. Lucrarea este structurată în trei capitole: ,,Făuritorii”, ,,Distrugătorii”și “Șansele României”.
Din capitolul ,,Făuritorii” fac parte personalități dedicate artelor (Eminescu, Arghezi, Mihail Sadoveanu, Lucian Blaga, Constantin Brâncuși și George Enescu), științelor (Spiru Haret, Anghel Saligny, Gheorghe Lazăr și Aurel Vlaicu), politicii (dr. Aurel Lazăr) și diplomației (Nicolae Titulescu). Despre primul ,,făuritor”, Mihai Eminescu, Mircea Malița afirma că a fost un mare patriot și un călător în realitate și în imaginație și pune în lumină tematica poeziei, metaforele preferate: ,,focul” și ,,apa”, ambele generatoare de energie. De asemenea, are în vedere truda lui Eminescu asupra cuvântului scris, dovadă manuscrisele, și contribuția marelui poet la îmbogățirea limbii române. Se referă și la un Eminescu aflat sub tutela protectoare și binefăcătoare a lui Titu Maiorescu.
Când Mircea Malița a fost reprezentantul României în Comisia de Dezarmare, la Geneva, l-a invitat pe Tudor Arghezi, aflat și el în Elveția, să viziteze Palatul Națiunilor Unite, făcând cunoștință colegilor cu cel mai mare poet al României aflat în viață.
Lui Arghezi i-a plăcut modul cum a prezidat ședința Mircea Malița. Diplomatul român evidențiază un Arghezi când delicat și dulce, când aspru, necruțător cu fariseii și cu ticăloșii, un Arghezi care întotdeauna a detestat sistemul politic, mai ales după ce a intrat în sfera moscovită. Citează versuri din ,,Testament”, ,,Duhovnicească”, ,,Incertitudine” și din ,,Horă de băieți”: ,,Într-o țară care-a fost/ Era mare cel mai prost/ Țara unde-i bun tutunul/ Avea proști unul și unul/ Cine-oleacă avea de cap/ Și-l punea după dulap,/ Pentru că omul cel mare/ Se-alegea după picioare.” Mircea Malița a avut șansa mare să-l cunoască și pe Mihail Sadoveanu, “ titan al creației”, “coloană fără sfârșit a literaturii române”, în avionul care ducea delegația română formată din opt persoane la Congresul Păcii de la Paris. Pentru că delegația trebuia să aibă și un tânăr, acesta a fost Mircea Malița, desemnat din partea studenților. La Paris, Mihail Sadoveanu i-a cerut lui Mircea Malița să-i facă cunoștință cu Tristan Tzara, român la origine, unul din reprezentanții dadaismului, aflat în delegația franceză. Așezați unul lângă altul, cei doi protagoniști moldoveni se simțeau încântați numai din priviri, fără cuvinte, ,,patriarhul ”prozei românești fiind cunoscut ca un mare taciturn. Un ziar din Franța îi luase un interviu laconic lui Mihail Sadoveanu, apărând un articol cu titlul ,,Cel mai mare povestitor al românilor , cel mai mare taciturn”. Concentrat cu alți tineri colegi pe când era asistent la Facultatea de Matematică a Universității București, pentru obținerea titlului de sublocotenent artilerist, înainte de terminarea stagiului, este chemat urgent la București, pentru organizarea unui Congres al Păcii condus de Mihail Sadoveanu. Pe Lucian Blaga, Mircea Malița l-a cunoscut la Cluj în 1955, pe când era Director al Bibliotecii Academiei Române. Se afla în vizită la Cluj, timp în care Lucian Blaga, eliminat din funcțiile universitare, era cercetător bibliograf. Conversația dintre cei doi a fost cordială, cu mențiunea că Mircea Malița era stânjenit de faptul că se afla în poziția absurdă de a fi șef ierarhic al unui bibliotecar, catalogat pe drept cuvânt “un luceafăr al culturii românești”. Mircea Malița, ca ambasador în Elveția, a locuit la Schlossli, castelașul în care a locuit și Lucian Blaga cu 44 de ani în urmă.
Câteva pagini sunt dedicate vieții și operei lui Constantin Brâncuși, cel care a făcut ca materia să vorbească dacă îi dai forma cuvenită. Fiind ambasador în Elveția, îl cunoscuse pe Max Bill, sculptor, pictor, desenator și arhitect, care i-a vorbit mult despre Brâncuși, la o reuniune a UNESCO, văzând în el un model și un spirit protector.Invitat la el, la Zurich, Mircea Malița a vizitat expoziția permanentă de lucrări proprii, după care i-a spus: ,,Toate desenele mele sunt inspirate de Brâncuși.” La Paris, cu prilejul unor conferințe ale UNESCO, Mircea Malița a avut prilejul s-o cunoască pe Hephzibah, sora lui Yehudi Menuhin, care a primit lecții de pian de la George Enescu, iar fratele său la vioară. Aceasta i-a povestit despre lecțiile primite la Sinaia de la George Enescu. Yehudi Menuhin afirma: ,,Gândirea lui Enescu trece peste secole. Nu am văzut vreodată o ființă omenească îmbrățișând dimensiuni atât de vaste în timp și spațiu”. La New York, Mircea Maliță a participat la un concert susținut de către cei doi frați, foști elevi ai lui George Enescu. În timp ce se afla la New York prin anii ’60 din secolul trecut, Planetariul din oraș a montat o călătorie imaginară în sistemul solar. Căutând un acompaniament muzical adecvat, au ales pe George Enescu. La cerința lui Mihail Sadoveanu, Mircea Malița a trimis o invitație lui George Enescu pentru a participa la Festivalul Internațional al Tineretului, dar nu i-a dat curs. Mircea Malița mai afirma că George Enescu era dominat de soția sa, geniu ucis de dragoste, sfârșind ca rob al unei prințese extravagante.
,,Făuritor” este și Spiru Haret, cel care obținuse primul doctorat în matematici la Paris. Chemat de Ion C. Brătianu, prim-ministru, îi sugerează lui Spiru Haret să elaboreze un plan de reformă în învățământ pentru întreaga țară. Acesta îi răspunde cu modestie: ,,Nu cred că pot.” “De ce?” “Fiindcă nu sunt membru de partid”. În glumă, Brătianu îi spune: ,,N-avea grija politicii! De asta ne ocupăm noi. Și vom ști să ne mândrim noi, liberalii, cu școala dumitale.” Într-adevăr, Spiru Haret este părintele unui sistem educațional modern în România, cunoscut în lume, ce se caracterizează printr-o disciplină totală, neimpusă, autonomie completă, orice fel de politică oprindu-se la porțile școlii, o exigență maximă, manuale impecabile. Ginerele lui Alexandru Vlahuță, aflat la bătrânețe, îi povestise lui Mircea Malița, scene din vremea lui Spiru Haret, un om foarte răbdător și cu autocontrol. La o reuniune, Barbu Delavrancea, politician din opoziție, l-a acoperit cu injurii pe Spiru Haret. Acesta îl asculta fără nicio reacție, dar, la un moment dat, a strâns paharul pe care îl ținea în mână atât de tare, încât l-a făcut țăndări. Mircea Malița scoate în relief meritele unui alt ,,făuritor”, Anghel Saligny, unul din ctitorii modernizării României, recunoscut ca premergător al construcțiilor din beton armat. Este constructorul celui mai lung pod de cale ferată din Europa, de 4 km, care leagă cele două maluri ale Dunării, la Cernavodă (1890-1895). Construcția avea loc sub Carol I, prezent la fața locului atât la începutul lucrărilor, cât și la încheierea acestora. Inginerul Anghel Saligny realizează primele silozuri pe plan mondial, la Brăila și Galați, construite din beton armat. În continuare, Mircea Malița pune în lumină meritele lui Gheorghe Lazăr, promotorul învățământului în limba română, în condițiile improprii ale ocupației străine, când școlile foloseau exclusiv limba greacă ca limbă de predare. Sprijinit de cele două personalități influente ale timpului, Iordache Golescu și Constantin Bălăceanu, Gheorghe Lazăr deschide porțile primei școli în limba română, începând cu 24 martie 1818 la Sfântul Sava din București. Gheorghe Lazăr și elevii săi sunt susținătorii revoluției lui Tudor Vladimirescu. Invitat în Anglia, în 1971, de către doamna Thatcher, prim-ministrul Angliei, ca ministru al Educației, Mircea Malița a rămas surprins când ,,Doamna de Fier” i-a vorbit despre rolul lui Gheorghe Lazăr, ctitor al învățământului în limba română. După doi ani, UNESCO avea să comemoreze 150 de ani de la moartea lui Gheorghe Lazăr.
Printre ,,Făuritori” se afla și Aurel Vlaicu. Mircea Malița scoate în relief recordurile obținute de Aurel Vlaicu în aviația românească, la începuturile ei, căruia i se îndeplinește visul de a se desprinde de pământul înrobitor, pe calea aerului, cu avioanele construite de el. Trei bărbați geniali ai României, pionieri ai aviației românești, au dus faima țării în lume: Traian Vuia, Aurel Vlaicu și Henri Coandă. Doctor Aurel Lazăr, avocat, mare unionist, a pus la dispoziție locuința sa din Oradea lideilor mișcării de emancipare a românilor. Ca avocat, se specializase în apărarea românilor încriminați ca memorandiști (Memorandumul din 1892). Ca membru al Comitetului Executiv al Partidului Național Român, este redactată o Declarație cu participarea unioniștilor: Alexandru Vaida-Voevod, Vasile Goldiș, Ștefan Cicio Pop, Ioan Suciu și alții. Declarația a fost citită de Alexandru Vaida-Voevod în Parlamentul de la Budapesta, stârnind o furtună. În casa lui s-a format Consiliul Național Român cu participarea mai multor unioniști de seamă. Din acest moment, Aurel Lazăr preia comanda și responsabilitatea de a organiza Adunarea Generală de la Alba-Iulia. În strategia lui Aurel Lazăr era exclusă invocarea obiectivului major-Unirea- până în ultima clipă, de teama taberei dușmane a maghiarilor. Aceasta a dat roade. Nicolae Titulescu, unul dintre ,,Făuritori”, este prezentat de Mircea Malița în triplă ipostază: specialist în științele juridice, politician adevărat la Partidul Conservator Democrat condus de Take Ionescu, ,,Tăchiță, gură de aur”, și diplomat. La Conferința de Pace de la Paris, începută în 1920 și terminată în 1921, s-a produs marea lecție de diplomație a lui Nicolae Titulescu. Expert în probleme internaționale, este desemnat ca vicepreședinte al Academiei Diplomatice Internaționale. Este singura personalitate care a fost aleasă de două ori la președinția Ligii națiunilor de la Geneva. O acțiune care i-a luat mult timp a fost procesul optanților maghiari. În 1935, s-a implicat în apărarea împăratului Etiopiei, atacat de Mussolini. În 1964, când împăratul Etiopei a fost primit de Nicolae Ceaușescu, adresându-se gazdelor a spus: “ Lipsește prietenul meu , Titulescu. A fost singurul om care m-a sprijinit la Geneva. La noi este considerat un mare protector al țării. Tabloul lui este așezat în Catedrală, între sfinți”. În concepția lui Nicolae Titulescu, o țară mică trebuie să fie în termeni buni cu toate marile puteri. Regele Carol al II-lea, Corneliu Codreanu (,,Căpitanul”), Antonescu (,,Mareșalul”), Ana Pauker (,,Comisarul”), Elena Ceaușescu (,,Scorpia”) sunt, în concepția lui Mircea Malița, ,,Distrugătorii”. Carol al II-lea este fiul cel dintâi al cuplului regal Ferdinand și Maria, cuplu ce s-a bucurat de respectul românilor. Încă din tinerețe, Carol al II-lea s-a abătut de la convențiile, cutumele Casei Regale, prin comportamentul său de om neserios, instabil, afemeiat și capricios. După două mariaje care nu rezistă, primul cu Zizi Lambrino, având un copil, apoi cu principesa Elena a Greciei, de asemenea, un copil, pe principele Mihai, în continuare, Carol al II-lea va trăi cu amanta sa, Elena Lupescu, pentru restul vieții. În situația aceasta, Ferdinand decide să nu-l lase moștenitor, în favoarea fiului acestuia,minor, Mihai. După moartea lui Ferdinand, 1927, coroana îi revine lui Mihai, dar având doar 6 ani, se constituie o regență. Cu ajutorul Partidului Național Țărănesc, Carol al II-lea obține tronul , in 1930, România devenind prin Constituție monarhie parlamentară. Carol al II-lea lansează o mișcare a tinerilor cu numele de străjeri, desființează partidele, suspendă parlamentul și instituie dictatura regală. Regele extremist a trezit și întreținut mișcarea legionară, care îl îndepărtează de la tron, după un deceniu de domnie. Dictatura legionară este urmată de cea a lui Antonescu, apoi de dictatura proletară. Totuși Mircea Malița nu pierde din vedere contribuția la dezvoltarea culturii, supranumit ,,voievodul culturii române”.
Un alt ,,distugător”, Corneliu Codreanu, a fost figura centrală a mișcării legionare, o mișcare extremistă, prin care democrația este înlocuită cu dictatura. Extremismul este promovat în dublă ipostază: națională și religioasă. Xenofobia și mai ales antisemitismul sunt îmbrățișate cu o pasiune nestăpânită. Mircea Malița insistă asupra crimelor atroce, abominabile ale legionarilor, având un cult al morții. I.G. Duca, prim-ministru, scoate Garda de Fier în afara legii, pentru care este asasinat în gara Sinaia. Aceeași soartă a avut-o al doilea premier, Armand Călinescu, în 1939, după care urmează Nicolae Iorga și Madgearu.
Legionarii îl aleg în fruntea statului, în 1940, pe generalul Antonescu, forțând pe Carol al II-lea să abdice și să plece. Crimele și pogromurile înfăptuite de legionari îl nemulțumesc pe Antonescu, pe care vor să-l debarce, dar acesta îi reprimă cu armata și-i arestează. Când Germania atacă Rusia sovietică, intră și Antonescu în război pentru eliberarea Basarabiei, ocupă Basarabia, dar nu se oprește, continuând cu aliatul său. Cucerește Odesa și Transnistria, în care încep deportările și masacrele evreilor și țiganilor. Generalul, devenit în 1942 mareșal, este considerat de Mircea Malița ,,un strateg de papură inept și aventurier”. Previziunea lui Nicolae Titulescu se adeverea: ,,Dacă vom ataca Rusia cu Germania, în România se vor trage clopotele”.
,,Comisari” era un termen folosit de sovietici pentru miniștri. Primul comisar, în țara noastră, a fost o femeie: Ana Pauker. Ea deținea comanda totală. Simplu agent al Moscovei, Ana Pauker nu era lipsită de inteligență. După alegeri. Dr. Petru Groza este numit prim-ministru, numește ambasadori din rândul unor personalități ale vieții științifice și culturale. Matematicienii Stoilov și Moisil sunt numiți la Paris și Instambul, Tudor Vianu la Belgrad, iar Iorgu Iordan la Moscova. Ana Pauker devine agresivă, având în plan să-i elimine pe Ion Gheorghe Maurer și pe Gheorghiu-Dej, care erau prieteni. La sugestia lui Ion Gheorghe Maurer, Gheorghiu-Dej merge în audiență la Stalin și o acuză de deviere, deviatoare de dreapta. În acest fel, Ana Pauker (Comisarul) este detronată în 1962, scapă cu puțină închisoare și se retrage din activitate.
Scorpia, în basme, o ființă cu însușiri supranaturale, închipuită de obicei ca un monstru feminin cu mai multe capete, care scoate flăcări pe nas, figurând printre ,,distrugători ”, este Elena Ceaușescu. ,,Metoda ei, afirmă Mircea Malița, era intriga, una primară, instinctuală, simplă. ,,Atrag pe cineva, îl subjug, îl folosesc, îl distrug”. Dorind ca soțul ei, Nicolae Ceaușescu, să-l înlocuiască pe Dej, conducătorul partidului, care era pe moarte, având în vedere că s-au rostit și numele lui Maurer sau al lui Drăghici, se duce în grabă la soțiile acestora, se împrietenește cu ele, formează un ,,trio conspirativ” care vor să-și lanseze soții cu următoarele atribuții: Ceaușescu cu partidul, Maurer cu statul, iar Drăghici cu internele. Nu după multă vreme, Drăghici și Maurer sunt eliminați. După o vizită în China, în 1976, dușmanii ideologici sunt demascați, astfel că își pierd posturile Corneliu Mănescu, ministrul de externe , Maurer și Mircea Malița, ministrul învățământului. Mircea Malița vorbește despre un Ceaușescu “obedient, umil și ascultător” în relația cu soția pe care o diviniza. Îl convinge pe Ceaușescu să o propulseze în funcții, acesta îi dă un sediu permanent care se va numi Cabinetul Doi, lângă Cabinetul Unu, pe care îl ocupa el. Manipularea era la ordinea zilei. “Dați-mi cinci cuvinte scrise de un om pe hârtie, spunea Richelieu, și-l arestez”.
În ultimul capitol, Mircea Malița se referă la ,,Șansele României”. O primă șansă a României este ,,geografia generoasă”. România este o țară pitorească. Oferă munte și mare, dealuri și câmpii, un fluviu și râuri, păduri cu urși și căprioare, lacuri cu pești. Mai rar o asemenea armonie a formelor de relief și mai rară o abundență atât de diversă! Un dar prețios îl formează izvoarele calde și apele minerale. Din păcate, românii n-au știut să folosească această șansă, spre deosebire de bulgari. Talentele din toate domeniile ar fi o a doua șansă, dar, din nefericire, multe din ele ne pleacă. Un lucru foarte grav : exportăm inteligența. Concepția lui Mircea Malița privind politica și diplomația țărilor mici este aceeași cu a lui Nicolae Titulescu: orice țară mică trebuie să aibă relații bune cu toate marile puteri care sunt angajate în strădania de a se mări continuu. În Consiliul de Securitate au drept de veto doar cinci: SUA, Anglia, Franța, Rusia și China. A fi între două continente, Europa și Asia, e un avantaj de care puțini pot avea parte. Resursele naturale, bogățiile solului și subsolului ar fi o altă șansă a României. Din păcate, românii fascinați de mitul anticomunist și din lipsă de adevărați bărbați de stat, de oameni patrioți, au distrus industria țării, au desființat cooperativele agricole, fărâmițând întregul potențial agricol, de asemenea, un lucru foarte grav, au desființat rețeaua de irigații și au distrus șeptelul și construcțiile aferente. Abrogând legea ilicitului, politicienii au generat o corupție fără precedent și au promovat incompetența. Un mare avantaj ni-l oferă Marea Neagră. Puterile occidentale doreau ca Marea Neagră să fie o mare deschisă. La Conferința Internațională a Mării Negre, ținută la Montreux, în Elveția, din 1936, Nicolae Titulescu, înțelegând riscurile României, a pledat pentru ca Marea Neagră să fie o mare a riveranilor, fapt ce s-a petrecut.
Din nefericire, celebrul diplomat român, aflat în discuții cu Litvinov, ministrul de externe al URSS, pentru un pact de înțelegere privind recunoașterea Basarabiei în hotarele noastre, Nicolae Titulescu , persecutat de regele Carol al II-lea, este eliminat din postul său de ministru de externe. Mircea Malița consideră că Marea Neagră trebuie să fie o mare pașnică pentru riverani, nu teatru de război. O ultimă șansă a Romăniei, după Mircea Malița, este existența unor oameni devotați acestei țări, oameni patrioți, cu mândria de neam, politicieni care să-și dedice viața interesului comun. Este marea șansă istorică a României. Marele om de cultură și ilustrul diplomat al României ne oferă în puținele pagini o abundență de învățăminte.
Constantin E. Ungureanu
