Mircea Geoană în turul II pentru prezidenţiale

65

DSC00534Data de 22 noiembrie a confirmat preconizările analiştilor politici ca fiind ziua primului tur de scrutin în care din cei 12 candidaţi la funcţia de preşedinte al României, au rămas în cursa electorală doar doi competitori politici.

Din primele rezultate ale turului de scrutin de ieri, este cert faptul că, în turul al doilea se vor confrunta candidatul PSD, Mircea Geoană, şi candidatul PD-L, Traian Băsescu. Diferenţa dintre cei doi candidaţi a fost de doar 1 procent. Conform exit-poll Insomar: Traian Băsescu a obţinut 32,8%, Mircea Geoană 31,7% şi Crin Antonescu 21,8%.

Judeţul Gorj, s-a clasat în primele 10 locuri pe ţară, conform procentului privind prezenţa la vot. Încă de la orele 16.00, cea mai mare prezenţă la vot a înregistrat-o judeţul Teleorman, urmat de Mehedinţi, Dâmboviţa şi Ilfov. În topul judeţelor, Gorjul se clasează pe locul al 7-lea, având un procent al prezenţei la vot de 55,83%.
Exit-poll Gorj orele 10.00
În cursul dimineţii, Gorjul avea o prezenţă la urne de 7,08% în topul judeţelor, din care în mediul urban 7,15 % şi 6,93% în mediul rural vot exprimat pentru alegerea preşedintelui. Referitor la referendum, la ora 10.00 procentul de prezenţă la vot era de 6,67% situând Gorjul pe locul 8 în topul judeţelor, din care 6,77% mediul urban şi 6,58% în mediul rural.
Exit-poll Gorj orele 13.00
Dacă în cursul dimineţii s-a înregistrat o prezenţă foarte slabă a populaţiei la urne, după ora 12.00 saltul a fost vizibil, ajungând să se înregistreze un procent triplu atât în mediul rural cât şi în mediul urban.
La orele 13.00, în Gorj, votul pentru preşedintele României a fost exercitat în proporţie de 23,58%, dintre care voturile în mediul rural au fost de 24,80%, în vreme ce în cel urban de 22,31%. De asemenea, pentru Referendum, gorjenii din mediul rural şi-au exprimat votul în proporţie de 23,66%, iar cei din mediul urban 21,33%, totalitatea voturilor fiind de 22,53%. Totodată, pe secţiile speciale organizate pe raza judeţului Gorj, pentru Referendum au votat 4.844 de persoane, iar pentru preşedinte 5.064 persoane.
Exit-poll Gorj ora 16.00
Datele furnizate de Biroul Electoral Judeţean privind prezenţa la vot în cursul zilei de ieri au arătat că alegătorii gorjeni au ieşit la vot pentru exprimarea opţiunii politice în ceea ce priveşte alegerea preşedintelui României, 36,36% alegători din mediul urban şi 43,84% mediu rural prezenţă la vot. Concluziile extrase conform datelor furnizate de BEJ, sătenii s-au mobilizat mult mai bine, ridicând procentul alegătorilor care şi-au exercitat votul privind alegerea preşedintelui şi, aducând astfel Gorjul pe locul 5 pe ţară. Pentru referendum, in mediul urban procentul prezenţei la vot este de 34, 59% iar în mediul rural de 41,81%. În topul judeţelor pentru referendum Gorjul ocupa locul 5 pe ţară cu procentul de 38,29%.
Exit-poll ora 20.30
Ultimele cifre furnizate de Biroul Electoral Judeţean au arătat că Gorjul ocupă la alegerea preşedintelui locul 5 pe ţară în mediul urban având un procent de 51,52%, iar în mediul rural 59,93%. Pentru Referendum, judeţul Gorj urcă două locuri privind prezenţa la vot, ocupând locul 3 pe ţară, cu 53,18%. Astfel, la urban 49,01%, iar la rural 57,14%.
Ceea ce înseamnă că, peste jumătate din gorjenii înscrişi pe listele electorale şi-au exprimat opţiunea politică la urne în data de 22 noiembrie.
Bucurie mare în tabăra social-democrată de la Gorj
DSC00537Pesediştii l-au reconfirmat în prima linie pe liderul lor de la Centru, Mircea Geoană. Difuzarea primelor date centralizate i-a reunit pe principalii membri ai staff-lui social-democrat de la Gorj la sediul Consiliului Judeţean, unde aceştia au scandat Mircea Geoană preşedinte, după ce au fost confirmate părerile lor, de a intra în turul doi competitorul electoral al PSD. “Este foarte bine. Îl avem preşedinte pe Mircea Geoană”, a declarat presei Ion Călinoiu, preşedintele executiv al PSD Gorj.
Liberalii consideră că au un rezultat bun
Procentul de 21,8% obţinut de Crin Antonescu, candidatul Partidului Naţional Liberal a fost primit fără prea multe comentarii de către echipa de la Gorj. “Nu acesta este rezultatul real. În primul rând aşteptăm finalizarea numărătorii finale. Dacă şi după numărătoare vom fi aproape de acest rezultat, considerăm că PNL se află în creştere faţă de toate rezultatele anterioare. Sper ca şi Gorjul să aibă o contribuţie semnificativă la acest procent pe care îl considerăm, cum spuneam anterior, ca fiind unul pozitiv”, declara Ion Răuţ, purtătorul de cuvânt al PNL Gorj.
Oana Paloş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here