Mircea Coșea: Problema energiei nu e rezolvată. Urmează multe falimente

507

În condițiile în care Rusia agită spectrul războiului nuclear, lumea se pregătește. „Eu mă tem! Nu neapărat de atacuri nucleare tactice, ci de faptul că România n-a rezolvat  problema energiei”, spune profesorul Mircea Coşea care a lansat un avertisment privind iarna aceasta, relatează Antena 3.

Şi dacă alte ţări precum Danemarca distribuie angajaților din bănci geci și pături ca să se încălzească în iarna friguroasă, la noi un politician sparge lemne ca să aibă la iarnă cu ce să se încălzească.

Situaţia este îngrijorătoare pentru că economia se deteriorează în fiecare zi, spune profesorul Mircea Coşea, analist economic, arată Antena 3. Iată avertismentul său.

„Europa n-a reușit să rezolve problema energiei. Și sigur că Danemarca se gândește și la pături.

Noi n-avem însă această posibilitate, n-avem bani pentru pături, poate Banca Națională să ne dea câte ceai cald, că tot spunea domnul Isărescu că trebuie să bem câte un ceai de tei.

Acum, fără glumă, domnul președinte Iohannis spunea că nu trebuie să ne temem.

„Eu mă tem. Situaţia economică se deteriorează în fiecare zi”

Să știți că eu mă tem. Eu mă tem, pentru că în spatele acestor amenințări, acestor escaladări deocamdată verbale, există o situație economică care se deteriorează în fiecare zi.

 

Ea se vede în primul rând prin faptul că dolarul a depășit euro. Deci e o dovadă clară că Europa nu face față acestor presiuni energetice.

În România, importurile în dolari sunt din ce în ce mai mari și mai costisitoare.

„Bugetul României este supus la presiuni”

Dolarul va crește în continuare ca urmare a acestei poziții ferme a Statelor Unite ale Americii, pentru că politica influențează economia, iar declarațiile politice influențează piața monetară foarte mult.

Și asta înseamnă că noi vom avea de plătit mai mult la fiecare import în dolari. Noi importăm foarte mult armament în dolari, avem un program de microcentrale nucleare în dolari.

Toate lucrurile astea arată că bugetul României va fi supus în continuare unei presiuni foarte mari şi se va vedea la nivelul populației.

„Vom avea multe falimente spre sfârşitul acestui an”

Eu mă tem, nu neapărat de atacuri nucleare tactice, ci de faptul că România n-a rezolvat nu o problemă energiei.

Vom avea un număr foarte mare de falimente spre sfârșitul acestui an din incapacitatea plăţii facturilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here