Mircea Băsescu cere să fie reabilitat

309
Mircea Băsescu, fratele mai mic al fostului președinte Traian Băsescu, a solicitat Tribunalului Constanța ștergerea din cazierul judiciar a celor patru ani de pușcărie primiți pentru că a cerut 600.000 de euro de la clanul interlop „Anghel” pentru a interveni în justiție pentru soarta lui „Bercea Mondial”, potrivit jurnalul.ro. La Secția Penală a Tribunalului Constanța s-a format, recent, un dosar, având numărul 4149/118/2024, din data de 14 iunie 2024, prin care fratele fostului președinte al României Traian Băsescu, Mircea Băsescu, a formulat o cerere de reabilitare judecătorească, în baza articolului 237 din Codul de Procedură Penală. Primul termen de judecată a fost alocat acestui dosar în plină vacanță judecătorească, mai exact în data de 21 august 2024. Reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii care nu depășește doi ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, dacă, în decurs de trei ani, condamnatul nu a săvârșit o altă infracțiune.  Legea prevede că un condamnat poate fi reabilitat, la cerere, de către instanța de judecată, după patru ani, în cazul condamnări la pedeapsa închisorii mai mare de doi ani, dar care să nu depășească cinci ani, Mircea Băsescu a suferit o condamnare de patru ani de pușcărie cu executare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here