Miracolul Naşterii Domnului şi supra-miracolul învăţăturilor Sale – ,,Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul” (Luca 2:10-11).

Miracolul Naşterii Domnului dovedeşte identitatea divină a Lui Iisus, de aceea, sărbătorim cu toţi miracolul Crăciunului cu scena Naşterii Domnului în iesle, unde felinarul oferă cantitatea de lumină necesară pentru a reproduce această clipă magică prezentată atât de detaliat în istorisirile evangheliilor. Mai întâi este anunţată conceperea, apoi, vestită naşterea, după care este consemnată mărturia punerii Numelui şi a împlinirii cerinţelor Legii pentru Maria şi pentru Pruncul sfânt. Doctrina Naşterii din Fecioară este extrem de importantă (Isaia 7:14; Matei 1:23; Luca 1:27,34), deoarece, în primul rând, să privim la felul cum Scriptura descrie acest eveniment binecuvântat. Ca răspuns la întrebarea Mariei «cum?», îngerul Gabriel spune: «Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine, şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri» (Luca 1:35). Deci, îngerul îl încurajează pe Iosif să se căsătorească cu Maria, folosind următoarele cuvinte: «căci ce s-a zămislit în ea, este de la Duhul Sfânt» (Matei 1:20). Deci, Sf. Ev. Matei arată că Fecioara Maria «s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt» (Matei 1:18). Chiar «Galateni» 4:4 ne prezintă foarte clar Naşterea Mântuitorului din Fecioară: «Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie». Desigur, toate aceste detalii sunt amintite în contextul precizării clare, a spiţei de neam al Lui Iisus, chiar este subliniată spiţa de neam a lui David, prin care Iisus Hristos se naşte şi vine în lume, conform cu profeţiile vetero-testamentare. Când se consemnează că Iisus este urmaşul lui David, se afirmă că El face parte din spiţa umană şi din aceasta are o natură identică cu a tuturor oamenilor. Prin urmare, Întruparea Domnului trebuie să o apreciem ca fiind un supra-miracol, iar, dacă naşterea oricărui copil este o minune, totuşi, atunci când se naşte Iisus Hristos, putem spune că minunea atinge dimensiunea de supra-minune, fiindcă supra-miracolul Naşterii este dat de două elemente principale: în primul rând, cel care e legat de Fecioara Maria, iar în cel de-al doilea rând, Pruncul pe care ea îl naşte este un Dumnezeu. În ceea ce o priveşte pe Fecioara Maria, pentru ea naşterea este un supra-miracol, din pricină că l-a conceput de la Duhul Sfânt, pe Iisus Hristos în pântecele ei, iar, prin ea, Dumnezeu Tatăl ne arată că foloseşte natura umană într-un mod agapic (ospăţ cu caracter divin), revărsându-şi iubirea înspre lumea pierdută în păcatele ei. Analizând cu mare atenţie, vedem că Naşterea lui Iisus a fost rezultatul lucrării tainice a Duhului Sfânt, chiar în corpul Mariei. Au fost implicate, aşadar, o parte imaterială (Duhul Sfânt) şi una materială (pântecele Fecioarei Maria), deci, devine evident faptul că Fecioara Maria nu putea rămâne însărcinată de la sine, ci ea a jucat mai degrabă rolul de Sfânta Sfintelor! Privind la aceste pasaje, este cu siguranţă clar că naşterea lui Iisus a fost rezultatul lucrării tainice a Duhului Sfânt chiar în corpul Mariei. Este evident că Fecioara Maria este un «vas» ales, iar, negarea unei legături fizice între Fecioara Maria şi Iisus ar implica faptul că Iisus nu a fost cu adevărat o fiinţă umană. Dar, Scriptura ne învaţă, însă, că Iisus a fost pe deplin om, având un trup ca şi al nostru. Aceasta este ceea ce El a primit de la Maria, pentru că, în acelaşi timp, Iisus a fost pe deplin Dumnezeu, având o natură veşnică, lipsită complet de păcat (Ioan 1:14; Faptele Apostolilor 20:28; 1 Timotei 3:16 şi Evrei 2:14-17). În ceea ce-L priveşte pe Pruncul născut din Fecioara Maria, naşterea este un supra-miracol, pentru că El este Fiul Lui Dumnezeu. Chiar Naşterea din Fecioară este însemnul calităţii superioare a Domnului Hristos, mărturia că este infinit mai presus de Ioan Botezătorul care urma să-l boteze şi infinit superior oricărui alt profet sau apostol. Prin Naşterea Sa din Fecioară s-a arătat semnul complet şi ultim că lumea îl va cunoaşte pe Emanuel, care şi prin însemnătatea Numelui ne spune că «Dumnezeu este cu noi». Când ştim că Iisus este Fiul Mariei, purtând din frumuseţea chipului lui David, iar, prin aceasta, El este Unul dintre noi, dar în acelaşi timp, El este şi Fiul Lui Dumnezeu, deci, Cel dintâi născut din Tatăl. De fapt, El este Cuvântul întrupat, în care Dumnezeu şi omul se întâlnesc în armonia iubirii adevărate, mai ales că Iisus este Dumnezeul revelat, pentru că este în întregime asemenea Tatălui, dar este şi Dumnezeu revelatorul şi descoperitorul, pentru că El îi descoperă lumii plinătatea manifestării divine. Desigur, Iisus nu S-a născut în păcat, astfel încât El nu a avut o natură păcătoasă, iar, aceasta ar fi însemnat că natura păcătoasă a trecut de la generaţie la generaţie pe cale ereditară (Romani 5:12, 17, 19). Naşterea din Fecioară a ocolit mecanismul de transmitere a naturii păcătoase pe cale ereditară şi a permis Lui Dumnezeu să devină şi un om perfect. Până la urmă, ştim că minunile nu se cer explicate, pentru că ele depășesc ceea ce numim rațiune, capacitatea momentană de cunoaștere. Adesea, sunt suspendate legile naturii sau ale firii omenești și, pentru a înțelege acestea, întotdeauna este necesară credința. De pildă, nu putem explica săturarea unei mulțimi de cinci și zece mii de suflete dintr-o pâine de orz și doi pești. Știința omenească de azi, ne spune că a fost o multiplicare a materiei, dar dincolo de aceasta, nu a putut pătrunde mai departe. Credința ne spune însă, că Celui ce a creat atâtea minuni lângă noi și în tot Universul, «toate îi sunt cu putință» pentru că este Dumnezeu! În fine, prin supra-miracolul Naşterii Domnului din Fecioara Maria, ne este arătat adevărul că mântuirea noastră este un fapt supranatural, un dar al iubirii Lui Dumnezeu, care nu doar că-i vizitează pe oameni, ci, se arată şi de o natură cu ei, spre a-i mântui de păcatele lor. Nașterea Lui Mesia Cel așteptat împarte veacurile existenţei omeneşti în două părţi: un Timp al Aşteptării Izbăvitorului lumii şi apoi Timpul de acum, al Bisericii. Ferice de tine şi de mine, iubite creştine, fiindcă trăim în acest Timp, un Timp al iertării și al mântuirii, o antecameră a eternităţii, iar, pentru a exemplifica acestea toate, redăm dialogul acesta:
-V.G.: Doamne, tot ne minunăm de miracolul Naşterii Tale şi tot ne sârguim să-l înţelegem cu mintea noastră omenească!
-IISUS: ,,Fericiţi sunteţi voi, care vedeţi acestea, căci zic vouă că mulţi regi şi profeţi au dorit să vadă una din aceste zile şi nu le-au văzut”!
-V.G.: Iisuse, Doamne, ce ne spui despre Tatăl ceresc?
-IISUS: ,,Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul”!
-V.G.: Ce aduce «lucrătorul»pentru noi, păcătoşii?
-IISUS: ,,Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă”!
-V.G.: Dar, vrem ca să fim întotdeauna cu Tine, Doamne!
-IISUS: ,,Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic”!
-V.G.: Pentru toate cele păcătuite, Iisuse, Doamne, Îţi cerem iertare!
-IISUS: ,,Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă”!
-V.G.: Slavă Ţie, Doamne, că ne aduci bucurie cu Naşterea Ta, ca un miracol!
-IISUS: ,,Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină”!
Profesor dr. Vasile GOGONEA