Minunea convertirii Sf. Ap. Pavel, pe drumul Damascului!

367

Sfânta Sărbătoare a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, putem spune că se revelează ca fiind şi una liturgică, în cinstea martirilor de la Roma, de aceea, ne propunem ca după sărbătoare, să conturăm într-o succintă analiză duhovnicească, doar o frântură din semnificaţia minunii convertirii Sfântului Apostol Pavel, adăugând ceva despre stilul epistolar al Apostolului şi o subliniere a geniului său misionar! Se cunoaşte faptul că înainte de momentul convertirii, sale, Saul, care este numele iudaic al Apostolului Pavel, se dovedise un ferm apărător al Legii care căuta să-i prigonească pe creştinii fugiți din Ierusalim, datorită prigoanei. Ca urmare, având împuternicirea Sinedriului, Saul a plecat însoţit de o gardă spre Damasc, în scopul de a-i aduce legaţi pe ucenicii Domnului, cunoscându-se faptul că la vremea respectivă Damascul era sub stăpânire romană, iar mare parte din populaţia orașului vorbea limba greacă, deşi exista şi o puternică grupare iudaică în strânsă legătură cu Palestina. Iar, pentru că în Damasc se întărise creştinismul, aici veneau şi fraţii lor din Ierusalim!

«Focul divin nu mistuie, nu distruge, ci renaşte, recreează»!
Fiind împuternicit de către «marele preot», Saul îşi asumă misiunea, fiind convins că împlineşte voia lui Dumnezeu, dar, am putea spune că, în drum spre Damasc, Saul se converteşte sau pur şi simplu «moare» pentru a se naște «omul cel nou», adică Apostolul Pavel, întrucât «focul divin nu mistuie, nu distruge, ci renaşte, recreează», aşa cum atât de frumos o spune Părintele Constantin Galeriu, când vorbeşte despre «jertfă şi răscumpărare», într-o lucrare apărută în anul 1991. Să precizăm că datorită epistolelor sale, Apostolul Pavel poate fi considerat primul mare scriitor creştin, pentru că el dă sfaturi şi analizează probleme legate de cele mai importante aspecte de ordin teologic, moral şi social, până la cele legate de organizarea bisericească. Epistolele Sf. Ap. Pavel evidenţiază, pe lângă doctrina complexă şi teologia sa profundă, o personalitate aparte, fiindcă el abordează probleme care la vremea aceea aşteptau un răspuns neîntârziat, fiind adresate unor comunităţi, dar şi unei singure persoane, cum este cazul epistolelor pastorale. Rolul epistolelor a fost acela de a fi citite şi explicate în public, urmând să fie apoi copiate şi trimise altor comunităţi spre folosul vieţii duhovniceşti, pentru că ne spune: „Şi după ce scrisoarea aceasta se va citi de către voi, faceţi să se citească şi în Biserica laodiceenilor, iar pe cea din Laodiceea să o citiţi şi voi” (Col. 4, 16). În privinţa stilului de redactare a epistolelor, se constată că acestea poartă pecetea inconfudabilă a temperamentului viu şi a sensibilităţii deosebite ale Sfântului Apostol Pavel, de unde rezultă şi limbajul său expresiv, care de multe ori nu ţine cont de frază sau de cuvinte alese. În stilul său caracteristic, Sf. Ap Pavel era un apologet şi un mare predicator, dar, mai ales pentru faptul că el scria adeseori, aşa cum vorbea, adică, precum îi veneau ideile în minte, fără a acorda o atenţie aparte rânduirii frazelor şi a cuvintelor. Sf. Ap. Pavel a fost mereu încredinţat că nu face toate acestea în numele lui personal, ci în numele Mântuitorului Iisus Hristos, de aceea, se poate spune că există o diferenţă tranşantă între el şi marii oratori, filosofi şi oameni de ştiinţă care vorbesc în numele lor personal! În opinia sa, în centrul istoriei mântuirii şi a lumii stă Iisus Hristos şi Evanghelia Sa, în timp ce Legea şi profeţii constituie o primă etapă a prezenţei Cuvântului în lume, aşa cum arată Apostolul în discursul ţinut în Antiohia Pisidiei (F. A. 13, 17-22). În concluzie, se poate spune că Evanghelia propovăduită de către Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel constituie împlinirea promisiunilor făcute de către Dumnezeu în vechime, patriarhilor, proorocilor şi tuturor celor aleşi să descopere planul Său în această lume!
Pr. iconom stavrofor, Antonie FĂINIŞI, Parohia Sftrâmba-Jiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here