,,Minunate povești românești” – expoziție de fotografie semnată de Teodor Dădălău

1588

Săptămâna viitoare, la Salina Turda, va avea loc vernisajul expoziției ,,Minunate povești românești”, ce cuprinde fotografii din colecția artistului gorjean Teodor Dădălău. Această expoziție va putea fi vizitată toată vara la Salina de la Turda.

La expoziția de la Salina Turda vor fi expuse 70 de fotografii, cele mai multe fiind din județul Gorj, fotografii premiate la Saloanele naționale și internaționale la care Teodor Dădălău a participat. ”Consiliul Județean Gorj, prin Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, în parteneriat cu Ansamblul Artistic Profesionist “Doina Gorjului”, Primăria municipiului Târgu-Jiu, Primăria Turda și Salina Turda, vă invită marți, 20 aprilie 2021, la vernisarea expoziției de fotografie “Minunate povești românești”. Curatorul expoziției este Cornel Vana, iar expoziția cuprinde fotografii din colecția lui Teodor Dădălău. Teodor Dădălău este artistul fotograf prin obiectivul căruia ne bucurăm de minunățiile pe care Divinitatea ni le-a oferit. Gorjeanul nostru și-a dedicat întreaga viață fotografiei, încercând și reușind să surprindă momente unice din universul nostru cotidian. Fotografia avea să devină încă din copilărie menirea sa în viață, iar dragostea pentru frumos l-a îndemnat pe artist să realizeze expoziții în întreaga lume. Pasiunea și dragostea pentru fotografie au făcut ca rezultatele să nu se lase așteptate, Teodor Dădălău câștigând multe premii naționale și internaționale la saloanele la care a participat. Teodor Dădălău este cel care, la Târgu-Jiu, a reușit să pună bazele unuia dintre cele mai mari Saloane de fotografie din România, în anul 1990. Evenimentul a avut loc în fiecare an de atunci, devenind de aproape două decenii Festivalul Internațional de Arte Vizuale GORJFEST. De-a lungul anilor, Dădălău a reușit să atragă spre arta fotografică zeci de tineri, care, la rândul lor, au reușit în timp să ajungă artiști fotografi consacrați. Fotografiile lui Teodor Dădălău surprind într-un mod aparte identitatea satului românesc, transformând peisaje aparent obișnuite în invitații de nerefuzat pentru cel ce le privește. Artistul fotograf pune foarte multă pasiune în ceea ce face și asta se vede cel mai bine în fotografiile sale, care au reușit să atragă atenția și în cadrul unor expoziții internaționale”, a anunțat Daniela Gapșea, purtătorul de cuvânt al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, precizând totodată că expoziția GORJFEST 2020, ce a putut fi admirată la Salina Turda din august 2020 până acum, va fi mutată în localitatea Broșteni din Moldova, pentru ca și iubitorii de frumos de acolo să o poată admira. Imagini de la Salina Turda vor fi prezentate pe pagina de Facebook a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, iar gorjenii care doresc să vadă expoziția sunt așteptați toată vara pentru a vedea unele dintre cele mai frumoase fotografii ale artistului Teodor Dădălău.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here