
Căutările continuă
Şansele ca minorul să fie găsit sunt din ce în ce mai puţine. Sunt luate în calcul toate variantele plauzibile care ar fi putut duce la dispariţia copilului. Datorită faptului că nu a fost depistată nicio urmă a micuţului, se ia în considerare şi cea mai tristă dintre ipoteze. Anume, ca acesta să fi murit noaptea, din cauza frigului.
„Suntem în a patra zi de căutări. Avem 70 de poliţişti şi suntem ajutaţi de asemenea de lucrători de la Poliţia Comunitară, Jandarmerie, Salvamont şi BGS. Căutările se desfăşoară în principal pe Valea Galbenului şi Valea Gilortului şi pe cursurile de apă care izvorăsc din zona Rânca spre cele două văi. Totodată, se desfăşoară căutări în zona montană din apropiere, respectiv pe versanţii cu vegetaţie forestieră. Tot astăzi, sunt audiaţi toţi lucrătorii care desfăşoară activităţi la şantierele din zonă”, ne-a declarat subinspector Ramona Răscol, prezentă în zonă. Reprezentanta IPJ Gorj a mai adăugat că cercetările vor continua în funcţie de rezultate, nefiind stabilit încă nimic referitor la acest aspect.
Pădurarii, rugaţi să dea o mână de ajutor

Răpit, mâncat de urs, sau mort de frig?
Părerile celor prezenţi la faţa locului sunt împărţite. Mulţi sunt de părere că minorul nu ar mai fi în viaţă. Alţii dau şanse căutărilor. Oamenii locului spun că nu demult a mai fost o situaţie asemănătoare, când o persoană a fost căutată cu câinii special antrenaţi pentru astfel de cazuri şi nu i s-a depistat urma. Căutările au continuat şi după cinci zile omul, în vârstă de 56 de ani, a fost găsit în viaţă în pădurile din Rânca. În cazul minorului de 7 ani, operaţiunile de căutare nu au mari şanse de succes, deoarece se presupune că micuţul nu ar şti cum să supravieţuiască singur în pădure, mai ales pe timp de noapte.
Nimeni nu îşi explică cum de nu se găseşte nicio urmă a copilului. Ceea ce-i face pe oamenii legii să se gândească şi la varianta răpirii. „Dacă ar fi fost mâncat de vreun animal sălbatic ar fi rămas urme de sânge, or până acum nu s-a găsit aşa ceva. Dar noi căutăm în continuare. Cu toţii sperăm să găsim copilul în viaţă, deşi sunt din ce în ce mai puţine şanse”, preciza Sabin Cornoiu, şeful Salvamont Gorj.
Direcţia Silvică Gorj a anunţat că în zona staţiunii montane Rânca, de curând, au fost aduşi urşi. Statisticile direcţiei arată că acolo sunt inventariaţi 25 de urşi şi 8 lupi.

Familia nu are o explicaţie logică privind dispariţia copilului. Constantin venise la Rânca însoţit de bunicii materni. Nicio clipă aceştia nu s-au gândit că vor trece prin astfel de momente, ştiind că nepoţelul lor era foarte ascultător. Printre lacrimi pline de durere, bunica spune „Nu pleca de lângă mine fără să-mi ceară voie. Cum de s-a întâmplat aşa ceva?” Spusele bunicii au fost confirmate de mama băiatului, Olga Velcev. „Orice este posibil. Nu putea să dispară aşa fără urmă, nu este un ac. Eu am văzut cât efort s-a făcut, câtă lume a venit. Nu am văzut niciodată atâta forţă. Ieri, au fost 400 de oameni care l-au căutat. Cel mai greu este că nu ştim nimic. Nu s-a găsit nimic. Nici măcar un papuc de-al lui, ceva…”, spunea cu disperare mama copilului.
Mai multe persoane le-au spus oamenilor legii că l-au văzut jucându-se cu nişte măgari care păşteau pe păşunea din spatele cabanei unde sunt cazaţi bunicii. Au încercat să vorbească cu micuţul, dar nu s-au putut înţelege pentru că nu ştie să vorbească bine româneşte. De atunci, nimeni nu i-a dat de urmă. Dispariţia copilului rămâne un mister, iar mama şi bunicii îl aşteaptă în faţa cabanei, mistuiţi de durere.
Oana PALOŞ