Minorii, exceptați de la regula testării

992

Minorii (spectatori sau sportivi) sunt exceptați de la testare, conform noului protocol medical anunțat de FRF. Noul protocol medical a fost aprobat vineri, prin decizie de Comitet de Urgență. Având în vedere noile modificări privind desfășurarea competițiilor sportive descrise în Ordinul Comun al MTS şi MS, nr. 535/1505/2021, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 755/11 august 2021, Federaţia Română de Fotbal a modificat ,,Protocolul medical pentru desfășurarea competițiilor”.
Cea mai importantă modificare este cea referitoare la faptul că minorii nu mai sunt obligați să se testeze, fiind astfel exceptați de la regula testării, atât ca sportivi, cât şi ca suporteri. „Persoanele eligibile pentru a asista la un meci de fotbal:
– Persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-COV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare
– Persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore
– Persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi de la confirmarea infectării cu SARS-CoV-2.
Minorii sunt exceptați de la prezentarea dovezilor medicale necesare participării în calitate de spectatori la evenimentul sportiv”, se arată în document.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.