Minori dispăruţi, găsiţi de poliţiştii gorjeni

174

birau ioanPoliţiştii gorjeni au avut un sfârşit de săptămână plin, ei aflându-se în căutarea celor trei minori dispăruţi din două „case de tip familial” din municipiul Motru. Acţiunea oamenilor legii a dat roade, toţi cei trei copii fiind găsiţi şi predaţi asistenţilor sociali.

Primul copil a dispărut din Casa de tip familial „Primăverii”, din municipiul Motru, joi seara. El se numeşte Cosmin Eugen Drăghici şi are 14 ani. A plecat din Motru cu microbuzul, ajungând la Runcu, unde avea un verişor. De altfel, acolo a şi fost găsit de oamenii legii, sâmbătă seara. Minorul şi-a motivat gestul spunând că a plecat pentru a merge la cheful vărului său, în localitatea Runcu.

Ceilalţi doi minori, Alexandru Pecingină, de 10 ani şi Ioan Birău, de 11 ani, au plecat vineri, 15 octombrie, în jurul orelor 16:00 de la şcoala generală unde sunt elevi în clasa a V-a şi nu s-au mai întors în Casa de tip familial „Mărgăritarul” din Motru. Asistenţii maternali, în grija cărora se aflau copiii, au sesizat Poliţia Municipiului Motru cu privire la dispariţia acestora.

pecingina alexandruMotivele minorilor

Dacă primul minor a părăsit municipiul Motru călătorind cu microbuzul, ceilalţi doi au apelat la mici trucuri. Ei au minţit că au fost la un meci de fotbal şi că au rămas prin Motru din greşeală, convingându-l astfel pe un şofer să îi transporte gratuit. Alexandru Pecingină şi Ioan Birău au ajuns, astfel, la o spălătorie auto din Băleşti, unde au şi fost găsiţi şi recuperaţi de către poliţişti. Motivul plecării lor este acela că Alexandru Pecingină era obişnuit ca mama lui să-l viziteze în weekend, iar de câteva săptămâni acest lucru nu s-a mai întâmplat, deoarece femeia s-a recăsătorit şi actualul soţ nu-i mai permite să-şi viziteze fiul. Supărat din această cauză, Alexandru a decis să plece din Casa de tip familial „Mărgăritarul”. Colegul său, Ioan Birău, l-a însoţit din dorinţa de a se plimba şi de a-l însoţi în „călătoria” sa.

Acţiune încheiată cu succes

Poliţiştii gorjeni au acţionat cu promptitudine şi i-au depistat pe cei trei minori într-un timp relativ scurt. Surse din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale, de la Poliţia Muncipiului Motru ne-au declarat: „S-a alcătuit un comandament şi am intervenit pentru identificarea minorilor. I-am găsit pe toţi trei, am aflat care au fost motivele ce i-au determinat să părăsească centrele în care se aflau şi i-am predat la Casele de tip familial de la care plecaseră”. Astfel, acţiunea poliţiştilor s-a încheiat cu succes, minorii ajungând în Casele de tip familial în deplină siguranţă.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here