Minori cercetaţi pentru furt

362

Trei minori din comuna Mătăsari sunt cercetaţi de oamenii legii sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Împreună cu o tânără în vârstă de 23 de ani, cei trei minori au pătruns în perimetrul Carierei Jilţ-Sud şi au sustras mai multe piese metalice de la un excavator.

Marţi seara, în jurul orelor 18:30, în timp ce acţionau pentru prevenirea şi combaterea furturilor de subansamble miniere, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Mătăsari au prins în flagrant, în perimetrul Carierei Jilţ-Sud, o tânără de 23 ani, care, împreună cu trei minori cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani, toţi din comuna Mătăsari, transportau cu o căruţă diverse piese metalice, despre care ulterior s-a stabilit că erau furate. “Continuând activităţile de cercetare, poliţiştii au stabilit că suspecţii au sustras aceste piese, respectiv 7 grătare, 21 bucşe şi 17 siguranţe metalice, de la un excavator. Poliţiştii au recuperat şi restituit, reprezentanţilor unităţii economice prejudiciate, bunurile sustrase. În cauză s-a întocmit dosar penal, suspecţii fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, a precizat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here